Art. 360 cod procedura civila Hotărârea arbitrală
| Comentarii |
|
Hotărârea arbitrală
Art. 360
(1)Tribunalul arbitral soluţionează litigiul în temeiul contractului principal şi al normelor de drept aplicabile, ţinând seama, când este cazul, şi de uzanţe sau reguli profesionale.
(2)Pe baza acordului expres al părţilor, tribunalul arbitral poate soluţiona litigiul în echitate.
codul de procedură civilă actualizat prin:Legea 71/2011 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil din 3 iunie 2011, Monitorul Oficial 409/2011;
Art. 3601
(1)În toate cazurile, pronunţarea trebuie să fie precedată de deliberarea în secret, cu participarea tuturor arbitrilor în persoană, consemnându-se în hotărâre această participare.
(2)Pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 21 de zile, sub condiţia încadrării în termenul arbitrajului.
Art. 3602
Când tribunalul arbitral este compus dintr-un număr fără soţ de arbitri, hotărârea se ia cu majoritatea de voturi. Arbitrul care a avut o altă părere îşi va redacta şi va semna opinia separată, cu arătarea considerentelor pe care aceasta se sprijină.
Art. 3603
Când tribunalul arbitral este compus dintr-un număr cu soţ de arbitri şi aceştia nu se înţeleg asupra soluţiei, se va proceda la numirea unui supraarbitru conform înţelegerii dintre părţi sau, în lipsă, conform art. 351. Supraarbitrul numit se va uni cu una dintre soluţii, o va putea modifica sau va putea pronunţa o altă soluţie, dar numai după ascultarea părţilor şi a celorlalţi arbitri.
| ← Art. 359 cod procedura civila Cheltuielile arbitrale | Art. 361 cod procedura civila Hotărârea arbitrală → |
|---|
1. Expert. Dacă, potrivit art. 355 C. proc. civ., arbitrii au fost îndrituiţi prin actul de compromis să dea hotărârea lor întemeindu-se nu pe lege, ci numai pe cugetul şi chibzuinţă lor, de aici nu rezultă că le este interzis de a lua explicaţiile şi lămuririle unui expert, întrucât în actul de compromis nu există o dispoziţie contrară şi mai ales când părţile au consimţit la numirea expertului (Trib. Vaslui, 31 octombrie 1913, Em. Dan, Codul adnotat, p. 530, nr. 3).
Notă: în actuala reglementare, în baza acordului expres al părţilor, tribunalul arbitrai poate soluţiona
Citește mai mult
litigiul în echitate [art. 360 alin. (2)C. proc. civ.];2. Soluţionare în echitate. Autorizaţia dată arbitrilor prin actul de compromis de a judeca în echitate lasă toată libertatea arbitrilor de a judeca după conştiinţa lor. In situaţia aceasta, arbitrii nu sunt ţinuţi să-şi sprijine soluţia lor pe probatoriile ce li se fac. De asemenea, nici obiecţiile în drept nu pot să reţină pe arbitri de a da soluţia lor în conformitate cu asemenea prevederi. Dacă arbitrii au toată libertatea în judecarea lor, aceasta este însă limitată la obiectul supus judecăţii. Ei nu pot să atribuie ceea ce nu li se cere, nici să dea mai mult decât li se cere (Trib. Ilfov, secţia notarială, sentinţa nr. 389/1937, în Jurisprudenţa Generală 1937, p. 481, nr. 567).
1. Motivarea divergenţei. Supraarbitrul este în drept a se uni cu una din părerile arbitrilor sau a schimba, în tot sau în parte, părerea cu care se uneşte. Dar, pentru ca să-şi poată pronunţa hotărârea sa, trebuie să aibă părerile celor doi arbitri alcătuite conform legii, adică motivate. Prin urmare, dacă arbitrii au constatat numai că nu pot cădea de acord, fără însă a spune în ce constă acest dezacord, şi în urmă unul din arbitri a murit, supraarbitrul nu mai este îndrituit a-şi da hotărârea sa, şi, ca atare, ea urmează a fi anulată (C.A. Galaţi II, 3 octombrie 1902, Em. Dan, Codul adnotat, p. 529, nr. 4);
2. Soluţia supraarbitrului. 1) Supraarbitrul care se uneşte cu opinia unora din arbitri în caz de divergenţă, formând astfel majoritatea, trebuie nu numai să semneze hotărârea ce s-ar da de acea majoritate, dar să şi menţioneze că s-a
unit cu părerea acelor arbitri; altfel, simpla lui semnătură pe hotărârea unor arbitri, fără menţiunea că se uneşte cu acea părere, nu-l împiedică de a da o nouă hotărâre unindu-se cu opinia celorlalţi arbitri, şi dacă, pe această a doua hotărâre, a făcut menţiune că se uneşte cu părerea acelor arbitri, numai hotărârea de-a doua are autoritatea lucrului judecat şi se poate învesti cu formulă executorie. Semnătura pusă pe prima hotărâre se va considera ca o simplă viză (Cas. I, 15 februarie 1887, Em. Dan, Codul adnotat, p. 528, nr. 2);
2) Legea lăsând facultatea supraarbitrului ca, după ce a ascultat pe părţi sau a citit numai actele lor, să se unească cu una din opiniile arbitrilor, putând însă modifica în totul sau în parte opinia arbitrului cu care se uneşte (Cas. I, 16 februarie, 1887, Em. Dan, Codul adnotat, p. 529, nr. 3);
3. Nulitatea hotărârii. Dacă din decizia arbitrală se constată că supraarbitrul a judecat deodată cu arbitrii, fără să fi primit o astfel de îndrituire prin contractul de compromis, decizia arbitrală, fiind dată cu violarea legii, este izbită de nulitate, deoarece legea nu prevede un astfel de mod de judecare şi nici din actul de compromis nu reiese voinţa părţilor de a deroga de la acest mod de judecare (Trib. Ilfov, 26 septembrie 1906, Em. Dan, Codul adnotat, p. 529, nr. 5).