Art. 402 cod procedura civila Contestaţia la executare Dispoziţii generale

Art. 402

(1)Instanţa sesizată va solicita de îndată organului de executare să-i transmită, în termenul fixat, dosarul de executare sau, după caz, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare în cauză, dispoziţiile art. 139 fiind aplicabile în mod corespunzător. Părţile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestaţiei se face de urgenţă şi cu precădere. Procedura prevăzută pentru judecata în primă instanţă se aplică în mod corespunzător.

(2)Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de apel, cu excepţia hotărârii pronunţate în temeiul art. 400¹ şi art. 401 alin. (2).

(3)Hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se execută.

Legea 202/2010 - privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010;

Ordonanţă de urgentă nr. 42/2009 - pentru modificarea Codului de procedură civilă din 6 mai 2009, Monitorul Oficial 324/2009;

Legea 459/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 6 decembrie 2006, Monitorul Oficial 994/2006;

Comentarii despre Art. 402 cod procedura civila Contestaţia la executare Dispoziţii generale

irina.bianca 9.01.2013

Practică juridică

I. Procedură

1. Principiul contradictorialităţii.

Judecarea contestaţiei la executare nu se poate face decât în contradictoriu, cu citarea părţilor implicate în faza executării silite, precum şi a celor care pretind că le-au fost lezate drepturile prin activitatea de executare. De aceea, în contestaţia la executare introdusă de un terţ trebuie să fie citaţi, în mod obligatoriu, debitorul şi creditorul, pentru a putea să-şi facă apărările în vederea urmăririi sumelor respective, ca o consecinţă a punerii în executare a hotărârii (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr.

Citește mai mult

749/1982, în C.D. 1982, p. 201);

2. Sistarea popririi. Legea creează pentru participanţii la executarea silită cadrul pentru sesizarea instanţei de câte ori se ivesc incidente sau contestaţii ce s-ar ridica asupra urmăririi. Cererea de sistare a popririi pe motiv că debitul a fost plătit, astfel încât reţinerile în continuare sunt nelegale, reprezintă o contestaţie la executare, iar pentru rezolvarea ei instanţa care execută hotărârea este obligată să verifice, pe bază de acte, dacă debitul a fost achitat. Ea nu este îndreptăţită să dea indicaţii debitorului ca, împreună cu terţul poprit, să facă această verificare, care este de atributul ei. O asemenea procedare a instanţei ar echivala cu o nepronunţare asupra obiectului cererii şi este de natură să atragă casarea hotărârii, cu trimitere spre rejudecarea (Trib. Bucureşti, secţia a III-a civilă, decizia nr. 295/1990, în C.P.J.C. 1990, p. 144-145, nr. 197);

3. Titlu în materie comercială. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, admiţând recursul în interesul legii privind aplicarea dispoziţiilor art. 400 şi 402 C. proc. civ., a stabilit:

„1. Competenţa de soluţionare în primă instanţă a contestaţiei formulate împotriva executării silite propriu-zise şi a contestaţiei care vizează lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie revine judecătoriei.

2. Competenţa de soluţionare a contestaţiei privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu ce reprezintă o hotărâre judecătorească comercială sau un alt titlu comercial emis de un organ jurisdicţional revine, după caz, instanţei comerciale sau organului jurisdicţional care a pronunţat hotărârea ce se execută." (I.C.C.J., Secţiile Unite, Decizia nr. XV/2006, pronunţată în şedinţa publică din 5 februarie 2007)-,

II. Constituţionalitate

4. Accesul liber la justiţie. în ceea ce priveşte motivul de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ. referitor la „suprimarea căii de atac a apelului", Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa constantă că „accesul liber la justiţie nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite".

Aşa fiind, nu se poate reţine că textul art. 402 C. proc. civ. contravine art. 21 din Constituţie, în măsura în care, în cuprinsul acestuia, nu se precizează in terminis că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului, situaţie în care exercitarea cumu lativă a ambelor căi de atac împotriva unei hotărâri ar fi constituit, într-adevăr, un criteriu de Constituţionalitate. De altfel, nici reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit număr de grade de jurisdicţie sau de căi de atac,
în acest sens fiind art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede asigurarea posibilităţii unui recurs efectiv la o instanţă naţională (C.C., Decizia nr. 436/2006, M. Of. nr. 541 din 22 iunie 2006).

Răspunde