Art. 493 cod procedura civila Bunuri imobile care pot fi urmărite Urmărirea silită asupra bunurilor imobile

Practică juridică

1. Dovada indiviziunii. Pentru a suspenda urmărirea din cauza indiviziunii, nu e destul să se invoce un drept indiviz asupra imobilelor urmărite, ci trebuie să se stabilească dacă persoana care cere suspendarea posedă în indiviziune (Cas. II, 23 octombrie 1890, Em. Dan, Codul adnotat, p. 706, nr. 13);

2. Cota-parte. Potrivit art. 494 C. proc. civ. [în actuala reglementare, art. 493 - n.a.], urmărirea unui imobil indiviz nu se poate efectua mai înainte de a se determina în mod definitiv partea debitorului în acest imobil (Trib. not. Ilfov, 27 septembrie 1907, Em. Dan, Codul

Citește mai mult

adnotat, p. 707, nr. 25);

3. Universalitate de bunuri. Ori de câte ori o avere de împărţit constituie o universalitate de bunuri şi mai cu seamă o succesiune în care sunt nu numai imobile, ci şi mobile corporale sau incorpo-rale, creditorii personali ai unui moştenitor sau ai unui asociat nu pot urmări, nici pune în vânzare partea devălmaşă a datornicului în averea succesiunii sau societăţii, ci trebuie ca dânşii să ceară mai întâi partajul averii, întrucât nu se poate şti de mai înainte dacă mobilele urmărite de creditor vor face parte din lotul debitorului său (Cas. II, 21 ianuarie 1904, Em. Dan, Codul adnotat, p. 705, nr. 6);

4. Drept de uzufruct. Când contestatorul are numai un drept de uzufruct asupra unei părţi din imobilul urmărit, cererea sa de suspendare a vânzării, până să se facă partajul, este neîntemeiată (Cas. II, 14 iulie 1876, Em. Dan, Codul adnotat, p. 706, nr. 16);

5. Calitate procesuală activă. Când este vorba de urmărirea unui imobil indiviz, toate părţile pot să provoace împărţeala lui, iar nu numai creditorii (Cas. I, 4 iunie 1885, Em. Dan, Codul adnotat, p. 706, nr. 14);

6. Urmărirea cotei-părţi.

1) în situaţia în care indiviziunea priveşte un singur imobil, cota-parte aparţinând debitorului poate fi urmărită în mod direct, deoarece art. 490 alin. (2) dispune că se poate vinde partea indiviză atunci când câtimea ei este neîndoielnic stabilită şi lămurită (Trib. Jud. Maramureş, decizia nr. 300/1968, în R.R.D. nr. 1/1969, p. 124);

2) Când indiviziunea nu există decât în privinţa unui singur imobil şi când partea indiviză a fiecăruia dintre coproprietarii acelui imobil este determinată, creditorul esteîn drepta urmări imobilul pentru achitarea creanţei ce-i datorează unul din acei coproprietari, fără a provoca mai întâi ieşirea din indiviziune (Cas. II, 4 iunie 1891, Em. Dan, Codul adnotat, p. 705, nr. 5);

3) Reţinând caracterul de datorie personală al obligaţiei asumate şi faptul că înstrăinarea cotei de Vi proprietate personală a debitoarei nu-i este opozabilă creditoarei, rezultă că ea poate urmări -în această limită-bunul imobil, în vederea satisfacerii creanţei sale, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

în ce priveşte însă cota de Vi care face obiect al proprietăţii devălmaşe, ea nu poate fi supusă urmăririi faţă de dispoziţiile art. 33 C. fam. (bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi decât după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor) şi de dispoziţiile art. 493 alin. (1) C. proc. civ. - potrivit cărora creditorii personali ai unui debitor codevălmaş nu vor putea să urmărească partea din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala acestora (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, decizia nr. 46/2006, în Buletinul Curţii de Apel Bucureşti nr. 1/2006, p. 121).