Art. 591 cod procedura civila Sechestrul asigurător Măsurile asigurătorii

Art. 591

(1)Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat acţiune. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.

(2)Acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, o dată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată.

(3)Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar dacă creanţa nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de alin. (1) şi să depună o cauţiune al cărei cuantum va fi fixat de către instanţă.

Comentarii despre Art. 591 cod procedura civila Sechestrul asigurător Măsurile asigurătorii

franco p. 13.01.2013

Practică juridică

1. Act scris. înţeles. în mod greşit a reţinut instanţa de fond că există un înscris care constată creanţa, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 591 alin. (1) C. proc. civ., deoarece sumele calculate prin expertiză nu sunt certe, atâta vreme cât cuantumul sumei urmează să fie stabilit de către instanţă în baza proba-ţiunii efectuate şi prin alte probe decât înscrisurile, nefiind nici exigibile, acestea neajungând la termen.

Expertiza efectuată în cauză este un mijloc de probă, însă chiar dacă îmbracă forma scrisă nu este un înscris cerut de dispoziţiile art. 591 alin. (1) C.

Citește mai mult

proc. civ. înscrisurile sunt reglementate în art. 1171-1190 C. civ. şi acestea sunt: actele autentice, actele sub semnătură privată, răboajele, copiile titlurilor autentice şi actele recognitive. Specificul acestor acte este că emană de la debitor.

Codul de procedură civilă în art. 172-176 reglementează administrarea probelor prin înscrisuri, iar în art. 201 -214 expertiza, ca fiind o probă distinctă de înscrisuri. Din aceste prevederi rezultă că expertiza reprezintă părerea unor specialişti şi, chiar dacă îmbracă forma scrisă, această probă nu este un înscris constatator al unei creanţe aşa cum pretinde art. 591 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, deoarece creanţa reclamantului nu este constatată printr-un înscris, se putea înfiinţa sechestrul asigurător numai în condiţiile art. 591 alin. (2)C. proc. civ., dacă reclamantul ar fi depus odată cu cererea de sechestru o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată, şi nu de 4% din valoare cum s-a dispus.

Pentru aceste considerente, instanţa de recurs a admis recursul şi a modificat în întregime încheierea atacată în sensul respingerii cererii de înfiinţare a sechestrului asigurător (C.A. Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 65/C/2005, în C.P.J. 2005, p. 90);

2. Intentarea acţiunii. Regula din art. 613 (în actuala reglementare, art. 591 C. proc. civ. - n.a.), după care un sechestru asigurător se poate cere odată cu intentarea acţiunii, îşi găseşte aplicarea cu atât mai mult cu cât creditorul are un titlu definitiv, pe care, spre exemplu, nu-l poate executa din cauză că partajul nu este definitiv (C.A. Bucureşti III,
27 octombrie 1901, Em. Dan, Codul adnotat, p. 949, nr. 6);

3. Creanţă exigibilă. 1) Pentru ca reclamantul să poată dobândi un sechestru asigurător pe mobilele pârâtului, nu este suficient ca el să fi introdus acţiune în justiţie, tinzând la plata unei sume de bani datorată de acest pârât, ci mai trebuie ca şi creanţa să fie exigibilă, de unde rezultă că nu se poate pune sechestru asigurător, mai ales fără cauţiune, în baza unei pretenţii nelichide şi eventuale care, pentru a-şi avea fiinţă, are nevoie de a fi consacrată printr-o hotărâre judecătorească (C.A. laşi I, 25 ianuarie 1907, Em. Dan, Codul adnotat, p. 949, nr. 11);

Notă: în actuala redactare a art. 591, se va putea încuviinţa sechestru asigurător şi în cazul în care creanţa nu este exigibilă, în condiţiile alin. (3) al acestui articol.

2) în conformitate cu dispoziţiile art. 907 C. corn., partea interesată în cauza comercială va putea, deodată cu intentarea acţiunii, să ceară instituirea sechestrului asigurător asupra averii mobile a debitorului. în acţiunea care are ca temei juridic prevederile art. 998 C. civ., o astfel de cerere nu poate fi primită, întrucât nu există o creanţă exigibilă decât după soluţionarea pretenţiilor reclamantului (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 1883/1996, în B.J. - Bază de date);

4. Litigiu comercial. Sechestru asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului. Deşi instanţa de fond a reţinut aplicabilitatea în cauză a legii speciale, evocând art. 39 alin. (2) din

O.U.G. nr. 51/1998, a considerat, în mod greşit, că menţionatul text limitează posibilitatea instituirii sechestrului doar asupra bunurilor mobile ale debitorilor, cu toate că din cuprinsul menţionatului articol nu rezultă aceasta şi, contrar principiului de drept enunţat în considerentele hotărârii: „specialia generalibus derogant', a făcut aplicarea art. 907 alin. (1) C. corn., restrictiv interpretat faţă de trimiterile la Codul de procedură civilă cuprinse în conţinutul acestui text şi reglementarea în vigoare a măsurii sechestrului asigurător, după modificarea ce i-a fost adusă prin art. I pct. 218 din O.U.G. nr. 138/2000, ce permite creditorului, potrivit art. 591 C. proc. civ., să solicite înfiinţarea sechestrului asigurător şi asupra bunurilor imobile ale debitorului, în condiţiile prevăzute de lege (I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 4825/2005);

în sens contrar: Articolele 907-908 C. corn. stabilesc un regim derogatoriu de la dreptul comun în materia sechestrului asigurător, textele legale permiţând aplicarea măsurii doar asupra bunurilor mobile (C.A. Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 1223/R/2005, în C.P.J. în materie comercială pe 2005, p. 439);

Notă: Referitor la corelarea normelor de trimitere la Codul de procedură civilă
din art. 907 C. com. a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 501/2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 907 din Codul comercial (M. Of. nr. 584 din 6 iulie 2006). în motivarea deciziei se arată, printre altele, că: „Instituirea sechestrului asigurător în materia litigiilor comerciale, partea interesată trebuie să respecte dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la această măsură asigura-torie, prevederi la care face trimitere norma legală supusă controlului de Constituţionalitate. Or, Curtea constată că dispoziţiile art. 614 şi următoarele din vechiul Cod de procedură civilă, la care face referire art. 907 C. com., se regăsesc în cuprinsul art. 591-596 din actuala reglementare, iar potrivit prevederilor art. 60 coroborate cu cele ale art. 48 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, care trebuie să ţină seama de situaţia juridică a normei de trimitere.

în prezent, conform art. 591 alin. (1) teza întâi, «Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat acţiune». Aşa fiind, potrivit reglementării în vigoare, prin înfiinţarea sechestrului asigurător se realizează indisponibilizarea atât a bunurilor mobile, cât şi a celor imobile ale pârâtului, până la finalizarea procesului, în scopul de a garanta reclamantului posibilitatea de a-şi realiza creanţa constatată prin hotărârea ce se va pronunţa."

5. Lipsa cauţiunii. Lipsa cauţiunii nu atrage anularea sechestrului, pentru că menirea sa este de a asigura solvabilitatea creditorului şi solvabilitatea se apreciază de judecată (Trib. Roman, 20 octombrie 1899, Em. Dan, Codul adnotat, p. 949, nr. 14).

Notă: în actuala reglementare nedepunerea cauţiunii atrage de drept sancţiunea desfiinţării sechestrului, conform art. 592 alin. (4).

6. Cuantumul cauţiunii. în cazul măsurilor asigurătorii, atât stabilirea termenului de plată, cât şi a cuantumului cauţiunii este lăsat la aprecierea judecătorului. Limitele aprecierii sunt stabilite în articolului 723' alin. (2) C. proc. civ., şi anume, dacă legea nu prevede altfel, cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va depăşi suma de 2.000 lei (RON).

Analizând scopul şi rolul cauţiunii, s-a constatat că aceasta nu se stabileşte în nicio situaţie în raport de posibilităţile de plată sau interesul celui obligat la plată.

Creditorul nu poate să invoce lipsa posibilităţilor materiale şi nici un interes propriu, atât timp cât cauţiunea nu se stabileşte în favoarea lui, ci în favoarea debitorului şi a terţului poprit şi în raport de eventualele prejudicii ce s-ar produce în patrimoniul acestora {C.A. Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 24/2006, în B.J. - Bază de date);

Notă: Atunci când înfiinţarea sechestrului se solicită în condiţiile art. 591 alin. (2) mărimea cauţiunii este fixată de legiuitor la 1/2 din valoarea creanţei a cărei realizare se urmăreşte.

Răspunde