Art. 592 cod procedura civila Sechestrul asigurător Măsurile asigurătorii
| Comentarii |
|
Măsurile asigurătorii
SECŢIUNEA I
Sechestrul asigurător
Art. 592
(1)Cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care judecă procesul.
(2)Instanţa va decide de urgenţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere executorie, fixând, totodată, dacă este cazul, cuantumul cauţiunii şi termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta. Încheierea este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea în termen scurt a părţilor.
(3)Dispoziţiile art. 581 alin. (3) privitoare la pronunţarea şi redactarea hotărârii se aplică atât la soluţionarea cererii, cât şi la judecarea recursului.
(4)Nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului. Aceasta se constată prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părţilor.
| ← Art. 591 cod procedura civila Sechestrul asigurător Măsurile... | Art. 593 cod procedura civila Sechestrul asigurător Măsurile... → |
|---|
I. Cauţiunea
1. Cuantumul cauţiunii. în cazul măsurilor asigurătorii, atât stabilirea termenului de plată, cât şi a cuantumului cauţiunii sunt lăsate la aprecierea judecătorului. Limitele aprecierii sunt stabilite în articolului 723' alin. (2) C. proc. civ., şi anume, dacă legea nu prevede altfel, cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor a căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va depăşi suma de 2.000 lei (RON).
Analizând scopul şi rolul cauţiunii, s-a constatat că aceasta nu se stabileşte în nicio situaţie în raport
Citește mai mult
de posibilităţile de plată sau interesul celui obligat la plată.Creditorul nu poate să invoce lipsa posibilităţilor materiale şi nici un interes propriu, atâta timp cât cauţiunea nu se stabileşte în favoarea lui, ci în favoarea debitorului şi a terţului poprit şi în raport de eventualele prejudicii ce s-ar produce în patrimoniul acestora (C.A. Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 24/2006, în B.J. - Bază de date);
2. Materie comercială. Plata anticipată a cauţiunii. Cererea de sechestru asigurător formulată de către reclamantă vizează o cerere în materie comercială, iar, potrivit dispoziţiilor art. 1 C. com. „în comerţ se aplică legea de faţă", astfel că, în condiţiile în care Codul comercial cuprinde reglementări speciale cu privire la sechestrul asigurător, urmează ca aceste dispoziţii să fie aplicabile, potrivit regulii special ia generalibus derogant.
Reglementarea sechestrului asigurător în materie comercială este stabilită prin dispoziţiile art. 907-908 C. com. (dispoziţii în vigoare şi în prezent). Or, art. 908 C. com. prevede: „sechestrul nu se va putea înfiinţa decât numai cu dare de cauţiune", reglementând aşadar obligativitatea plăţii anticipate a cauţiunii. în consecinţă, rezultă că dispoziţiile speciale derogă de la dreptul comun (art. 592 C. proc. civ.), care permite dispunerea înfiinţării sechestrului, cu posibilitatea plăţii ulterioare a cauţiunii.
Având în vedere cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor legale speciale aplicabile în cauză - art. 908 Cod comercial constatând că, deşi încă de la depunerea cererii de sechestru asigurător reclamanta avea obligaţia de a face dovada plăţii unei cauţiuni, dar nu a respectat însă această obligaţie nici până la termenul acordat în acest scop, instanţa urmează să respingă cererea de înfiinţare a sechestrului (Trib. Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, încheierea nr. 16 martie 2004, nepublicată);
3. Nedepunerea cauţiunii. Consecinţe. Potrivit art. 592 alin. ultim C. proc. civ., nedepunerea cauţiunii în termenul stabilit de instanţă atrage în speţă desfiinţarea de drept a sechestrului.
în cauză, reclamantul s-a prevalat de împrejurarea că între timp cauza a fost soluţionată atât în prima instanţă, cât şi în apel, existând o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie de obligare a pârâţilor la plată şi care atestă creanţa
reclamantului, astfel că nu s-ar mai putea dispune obligarea sa la plata cauţiunii, aşa cum dispune art 591 alin. (1)C. proc. civ.
Curtea a apreciat însă că, în cauză, instanţa trebuie să examineze legalitatea soluţiei primei instanţe în raport cu momentul înfiinţării sechestrului, deoarece în temeiul hotărârii judecătoreşti definitive şi executorii reclamantul are la îndemână alte căi pentru a conserva patrimoniul pârâţilor debitori, în vederea executării creanţei sale.
Prin urmare, Curtea a admis recursul declarat de pârâţi împotriva încheierii menţionate mai sus, pe care a modifi-cat-o în tot, în sensul că a respins cererea de sechestru asigurător formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii (C.A. Timişoara, secţia civilă, decizia nr. 1043/2004, în Jurisprudenţă naţională 2004-2005, p. 257).
II. Constituţionalitate
4. Liberul acces la justiţie. Dreptul la un proces echitabil. Egalitatea în faţa legii. Referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 592 alin. (2) C. proc. civ. ar contraveni prevederilor constituţionale ale art. 21 şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţi lor fundamentale, Curtea Constituţională a constatat că în jurisprudenţa sa constantă, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că, în anumite proceduri speciale, aşa cum este şi aceea a măsurilor asigurătorii, se impune
soluţionarea cauzelor cu celeritate. Aşa fiind, instituirea unui termen reprezintă o măsură pentru asigurarea soluţionării cu celeritate a cauzelor şi a respectării prevederilor constituţionale referitoare la un proces echitabil. în plus, textul de lege criticat este o normă de procedură, conformă cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege.
De asemenea, Curtea a decis în mod constant că nu este contrară principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice instituirea unor reguli speciale, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor, iar regula cuprinsă în textul atacat se aplică oricărei persoane aflate în ipoteza descrisă de acesta; ca atare, nu se poate reţine nici încălcarea art. 16 din Constituţie (C.C., Decizia nr. 35/2005, M. Of. nr. 160 din 20 februarie 2006).