Art. 115 Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală Constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală MIJLOACELE DE PROBĂ

Capitolul II
MIJLOACELE DE PROBĂ

Secţiunea IX
Constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală

Art. 115

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală

Operaţiile şi concluziile constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale se consemnează într-un raport.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, dacă apreciază că raportul tehnico-ştiinţific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize.

Când refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale este dispusă de instanţa de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta să ia măsuri în vederea completării sau refacerii lui.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 115 Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală Constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală MIJLOACELE DE PROBĂ




dianavieru 1.06.2012
Concluzii contradictorii ale actelor medico-legale.

Potrivit art. 24 din O.G. nr. 1/2000, Comisia superioară medico-legală de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti este unica instituţie de medicină legală competentă să se pronunţe asupra concluziilor contradictorii ale actelor medico-legale, la cererea organelor în drept. Ca atare, în cazul săvârşirii infracţiunii de omor, omisiunea instanţei de a rimite acestei comisii actele medico-legale din care rezultă concluzii contradictorii cu privire la cauza decesului victimei constituie motiv de casare a
Citește mai mult hotărârii (I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 5738 din 4 noiembrie 2004)
Răspunde
dianavieru 1.06.2012
Raport de constatare medico-legală. Avizare.

Avizarea raportului de constatare medico-legală de către comisia de avizare şi control al actelor medico-legale nu este obligatorie, ci se face, potrivit art. 25 alin. (1) lit. a) din O.C. nr. 1/2000, numai atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată consideră că avizarea este necesară, cum este cazul în care există îndoieli cu privire la corectitudinea concluziilor raportului de constatare medico-legală (C.A, Bucureşti, s. a ll-a pen., decizia nr. 180/2000)
Răspunde