Art. 156 Propunerea pentru prelungirea arestării dispuse în cursul urmăririi penale Arestarea preventivă MĂSURILE PREVENTIVE
| Comentarii |
|
MĂSURILE PREVENTIVE
Secţiunea IV
Arestarea preventivă
Art. 156
Propunerea pentru prelungirea arestării dispuse în cursul urmăririi penale
Prelungirea duratei arestării preventive prevăzute în art. 155 se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului care, după caz, efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
În cazul în care procurorul supraveghează urmărirea penală, acesta va fi sesizat motivat de către organul de cercetare penală, în vederea formulării propunerii de prelungire, cu cel puţin 8 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Dacă arestarea a fost dispusă de o instanţă inferioară celei competente să acorde prelungirea, propunerea se înaintează instanţei competente.
Când în aceeaşi cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi pentru care durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul care sesizează instanţa pentru unul dintre inculpaţi va sesiza, totodată, instanţa şi cu privire la ceilalţi inculpaţi.
Codul de procedură penală actualizat prin:Legea 356/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;
Legea 281/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 24 iunie 2003, Monitorul Oficial 468/2003;
| ← Art. 155 Prelungirea duratei arestării în cursul urmăririi... | Art. 157 Arestarea preventivă MĂSURILE PREVENTIVE → |
|---|
Pericolul pentru ordinea publică la care se referă acest text nu se identifică cu pericolul social al faptei pentru care inculpatul este cercetat.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 1235/1998
Notă: Se consideră că există pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulitor de convieţuire socială,
Citește mai mult
vizând toate valorile sociale ocrotite prin art. 1 C. pen. ca urmare a activităţii infractorului posterioară săvârşirii infracţiunii sau o reacţie declanşată de fapta săvârşită de acesta. Lăsarea în libertate a inculpatului ar putea prezenta pericol pentru ordinea publică - s-a exemplificat - atunci când partea vătămată ori rudele acesteia ar fi tentate să-şi facă singure dreptate, când făptuitorul ar putea converti la săvârşirea de infracţiuni şi alte persoane, când s-ar face aprecieri defavorabile de către opinia publică etc. (v. llie Istrate, Libertatea persoanei şi garanţiile ei procesual-penale, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1984, p. 66). "Noţiunea de pericol pentru ordinea publică-se arată într-o decizie (nr. 137/1997, RDP nr. 4/1998, p. 139) a Curţii de apel Cluj - nu trebuie înţeleasă ca o primejdie concretă şi imediată, constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave. în realitate ea semnifică o stare de nelinişte, un sentiment de insecuritate, în rândul societăţii civile, generată de rezonanţa socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzaţia comiterii unor infracţiuni de o gravitate ieşită din comun sunt cercetate în stare de libertate".Recursul este nefondat, deoarece termenul de 5 zile prevăzut în art. 156 pentru sesizarea instanţei în vederea prelungirii duratei arestării preventive
C. Apel Bucureşti, s. a
Citește mai mult
II-a pen., dec. nr. 221/1998Notă: în acelaşi sens, v.: C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 229/1995, Culegere VI, p. 25; C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 332/1994, Culegere V, p. 27; C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 635/1994, Culegere V, p. 28; C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 218/1994, Culegere V, p. 25; C. Apel Craiova, Revista juridică a Olteniei, nr. 1-2/1995, p. 111; Jud. Cluj-Napoca, înch. nr. 741 (dos. nr. 3352/1993), Dr. nr. 12/1993, p. 83. In justificarea tezei că termenul de 5 zile prevăzut în art. 156 C. proc. pen. este un termen de recomandare, nu un termen peremptoriu, s-a adus argumentul că nerespectarea termenelor peremptorii - înăuntrul cărora trebuie îndeplinit sau efectuat un act - este sancţionată cu decăderea din exerciţiul dreptului procesual respectiv şi nulitatea absolută a actului, potrivit art. 195 alin. 1 C. proc. pen.; or, în ceea ce priveşte termenul sus-menţionat legiuitorul nu a prevăzut nici că acesta este un termen de decădere, nici că nesocotirea lui ar avea drept consecinţă sancţiunea decăderii sau o altă sancţiune cu efect similar (aşa cum a procedat în cazul termenelor de declarare a căilor de atac). Aşa fiind şi cum ceea ce este caracteristic termenelor peremptorii este faptul că nerespectarea lor este sancţionată cu nulitatea absolută, termenul de 5 zile prevăzut în art. 156 C. proc. pen. nu poate fi caracterizat ca un termen peremptoriu, în cuprinsul art. 197 alin. 2 C. proc. pen. - sediul legal al nulităţilor absolute - nefăcându-se nici o referire la termenele procedurale ori procesuale (v. I. D u m i t r u, Natura juridică a termenelor de 5 zile şi de 8 zile prevăzute în art. 156 din Codul de procedură penală, Dr. nr. 3/1996, p. 50; Tamara Manea, Sinteză a jurisprudenţei instanţelor din judeţul Vrancea în materie penală, Dr. nr. 7/ 1998, p. 79). în combaterea tezei contrare - în susţinerea căreia s-a argumentat că termenele menţionate mai sus nu pot fi decât peremptorii pentru că ele privesc, în primul rând, libertatea persoanei (v. Gh. M a t e u ţ, Adriana Ti tu, notă la încheierea nr. 174/1993 a Judecătoriei Cluj-Napoca, citatăsupra) -, se arată că: "în realitate, nu termenul de 5 zile de sesizare a instanţei pentru prelungirea arestării preventive ar garanta libertatea persoanei, ci cele legate de reţinere şi arestare preventivă, precum şi de prelungirea arestării preventive. Faptul că instanţei de judecată i se cere să prelungească arestarea preventivă a unui inculpat nu înseamnă nicidecum că se aduce atingere principiului garantării libertăţii persoanei, atâta timp cât arestarea s-a făcut legal, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege (art. 23 alin. 2 din Constituţie). Pe de altă parte, inculpatul se află arestat preventiv, sub puterea ordonanţei procurorului emisă în acest scop, până la expirarea duratei arestării, şi nu până la data sesizării instanţei" (I. D u mi t r u, op. cit., p. 50).
Prof. I. Neagu, care susţine teza opusă - aceea a caracterului peremptoriu al termenului de 5 zile - arată, mai întâi, că legiuitorul a prevăzut acest termen pentru a da posibilitate judecătorului să cunoască dosarul cauzei şi să dispună în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la cererea de prelungire, astfel încât să fie înlăturat arbitrariul din soluţia sa. Pe de altă parte, art. 197 alin. 2 C. proc. pen, care prevede cazurile de nulitate absolută, enumeră printre acestea şi încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la sesizarea instanţei, fără a face vreo distincţie între aceste "dispoziţii"; or, unde legea nu distinge, nici interpretului nu-i este îngăduit să distingă, mai ales - dacă ne referim la cazul în discuţie - că "dispoziţia" din partea finală a art. 156 alin. 2 C. proc. pen. stipulează fără echivoc că conducătorul parchetului sau şeful de secţie din Parchetul General "sesizează, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea termenului, instanţa competentă" (v. I. N e a g u, Tratat de procedură penală, Editura Pro, Bucureşti, 1997, p. 334). în ceea ce ne priveşte, considerăm - pe linia unei observaţii făcute în literatura juridică (v. I. Dumitru, op. cit., p. 51) - că sintagma "sesizarea instanţei" din art. 197 alin. 2 C. proc. pen. are înţelesul de învestirea instanţei cu actul de sesizare, şi nu cu orice cerere premergătoare sesizării instanţei cu judecarea fondului ori cu cereri ulterioare soluţionării cauzei. Că este aşa rezultă şi din art. 300 alin. 1 C. proc. pen, în care se arată că "instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare".
în consecinţă, considerăm că termenul de 5 zile prevăzut în art. 156 C. proc. pen. este un termen de recomandare - aşa cum a socotit şi instanţa de recurs -, a cărui încălcare nu este sancţionată cu nulitatea absolută.
Raţiunea prevederilor art. 156 C. proc. pen. - potrivit cărora, atunci când în aceeaşi cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi pentru care durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul care sesizează instanţa pentru unul dintre inculpaţi va sesiza instanţa şi cu privire la ceilalţi inculpaţi - este aceea de a egaliza momentul arestării preventive a inculpaţilor arestaţi în aceeaşi cauză, în interesul efectuării cercetărilor, pentru ca acestea să nu fie permanent scindate prin cereri
Citește mai mult
adresate instanţei, la date consecutive, cu propuneri separate de prelungire a duratei arestării preventive (C.A. Bucureşti, s. a ll-a pen., încheierea nr. 609/R din 14 octombrie 2004)