Art. 159 Procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale Arestarea preventivă MĂSURILE PREVENTIVE
| Comentarii |
|
MĂSURILE PREVENTIVE
Secţiunea IV
Arestarea preventivă
Art. 159
Procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale
Dosarul cauzei va fi depus la instanţă, împreună cu propunerea de prelungire a arestării preventive, întocmită de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive, şi va putea fi consultat de apărător.
Propunerea de prelungire a arestării se soluţionează în camera de consiliu, de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.
Inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.
În cazul în care inculpatul arestat se află internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa judecătorului sau când, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezenţa apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.
Participarea procurorului este obligatorie.
În cazul în care judecătorul acordă prelungirea, aceasta nu va putea depăşi 30 de zile.
Judecătorul soluţionează propunerea şi se pronunţă asupra prelungirii arestării preventive, în termen de 24 de ore de la primirea dosarului, şi comunică încheierea celor lipsă de la judecată în acelaşi termen.
Încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se soluţionează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.
Recursul, declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive, nu este suspensiv de executare.
Dispoziţiile art. 1403 alin. 3-7 şi 9 se aplică în mod corespunzător la judecarea recursului.
Măsura dispusă de judecător se comunică administraţiei locului de deţinere, care este obligată să o aducă la cunoştinţă inculpatului.
Dacă încheierea judecătorului de la prima instanţă nu este atacată cu recurs, instanţa este obligată să restituie dosarul organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs.
Judecătorul poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depăşi 30 de zile. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.
Codul de procedură penală actualizat prin:Legea 356/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;
OUG 109/2003 - privind modificarea Codului de procedură penală din 24 octombrie 2003, Monitorul Oficial 748/2003;
Legea 281/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 24 iunie 2003, Monitorul Oficial 468/2003;
| ← Art. 158 Arestarea preventivă MĂSURILE PREVENTIVE | Art. 160 Menţinerea arestării inculpatului la primirea... → |
|---|
Citește mai mult
pronunţată este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. 2 C. proc. pen. - fiind încălcate dispoziţiile legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie, potrivit legii -, astfel că, prin admiterea recursului declarat de inculpată urmează a fi casată şi, rejudecând, a se respinge propunerea.C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 1464/1998
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 1126/1998
Notă: Potrivit art. 159 alin. 4 C. proc. pen. propunerea de prelungire a arestării poate fi examinată în lipsa inculpatului arestat - dar în prezenţa, obligatorie, a apărătorului, căruia trebuie să i se acorde cuvântul pentru a pune concluzii - numai în cazul în care inculpatul se află internat în
Citește mai mult
spital şi din cauza sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei sau în alte cazuri în care deplasarea nu este posibilă. în speţă, nu ne aflăm în faţa acestei din urmă situaţii, căci deplasarea inculpatului a fost posibilă - din moment ce el a fost adus la instanţă cu întârziere -, dar propunerea de prelungire a arestării preventive a fost examinată în absenţa sa.Instanţa este însă datoare să pună chestiunea prelungirii arestării preventive în discuţia părţilor.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 761/1998
în această fază devin inaplicabile dispoziţiile privind necesitatea existenţei unei propuneri de prelungire, depunerea dosarului de către procuror la instanţă şi respectarea termenelor prevăzute în art. 159 C. proc. pen.; trebuie însă respectate prevederile referitoare la prezenţa inculpatului, Ia
Citește mai mult
asistarea acestuia de către apărător şi la obligaţia instanţei de a dispune asupra prelungirii înainte de expirarea duratei mandatului.Dacă inculpatul arestat se află internat în spital şi, din cauza stării sănătăţii sale, nu poate fi adus în faţa instanţei, prelungirea arestării preventive poate fi dispusă în lipsa acestuia, ascultându-se concluziile apărătorului; în cazul în care apărătorul ales al inculpatului nu se prezintă, deşi a fost încunoştiinţat
- chiar telefonic - desemnarea unui apărător din oficiu este legală.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 757/1998
Prin faptul că până la data rămânerii definitivă a prelungirii dispusă anterior, instanţa a admis o nouă cerere de prelungire a arestării preventive nu s-a produs nici o încălcare de lege; nelegalitatea ar fi putut să apară doar în
Citește mai mult
situaţia în care instanţa de recurs ar fi infirmat prima încheiere de prelungire, căci în acest caz prelungirea dispusă în cauza de faţă - anterior pronunţării instanţei de recurs - ar fi rămas fără suport legal.b. Nici un text de lege nu condiţionează prelungirea arestării preventive de neterminarea urmăririi penale; esenţial, în aprecierea asupra unei cereri de prelungire, este faptul dacă se mai menţin sau nu temeiurile care au impus arestarea preventivă.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 435/1998
Nerespectarea acestui termen - care nu este de decădere, ci de recomandare - nu atrage nulitatea sesizării.
Potrivit art. 185 alin. 1 C. proc. pen, nerespectarea unui termen pentru exercitarea unui drept atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen; sesizarea instanţei pentru prelungirea arestării preventive nu este, însă, un drept al procurorului, cu un
Citește mai mult
act îndeplinit de el, o condiţie esenţială pentru a se putea dispune prelungirea.Singurul termen imperativ prevăzut de lege în această materie este acela în care instanţa trebuie să se pronunţe asupra prelungirii arestării preventive -înainte de expirarea duratei mandatului - în conformitate cu dispoziţiile art. 159 alin. 6 C. proc. pen.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 328/1998
Această cerere a fost respinsă de tribunal la 18 martie 1998, iar împotriva încheierii respective parchetul a declarat recurs; datorită acestui fapt, inculpata nu a fost pusă în libertate la data expirării duratei arestării preventive, considerându-se că recursul este suspensiv de executare.
Recursul este nefondat, deoarece, chiar dacă parchetul a atacat încheierea din 18 martie 1998, inculpata trebuia pusă în
Citește mai mult
libertate la 22 martie 1998, când a expirat valabilitatea mandatului de arestare preventivă.C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 317/1998
Notă: Soluţia este - după părerea noastră - corectă. Se impun, însă - ni se pare -, unele sublinieri.
Potrivit art. 159 alin. 7 C. proc. pen, în redactarea dată textului prin Legea nr. 141/1996, "recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea prelungirii arestării preventive este suspensiv de executare. " Textul ridică problema dacă un asemenea recurs are sau nu ca efect, în toate situaţiile, menţinerea arestării până la judecarea recursului. Potrivit unei opinii, recursul procurorului împotriva încheierii de respingere a cererii de prelungire a arestării preventive, fiind suspensiv de executare, constituie temei pentru menţinerea măsurii arestării şi după epuizarea termenului de 30 de zile prevăzut în mandatul de arestare, până la judecarea căii de atac (v. Iosif lonescu, Recursul penal, RDP nr. 4/1996, p. 21; Valerică Dabu, Din nou despre prelungirea duratei arestării preventive, RDP nr. 1/ 1997, p. 94; Valerică Dabu, T. Enoiu, Recurs. Prelungirea arestării preventive, RDP nr. 4/1997, p. 38, 1. Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro, Bucureşti, 1997, p. 336).
Problema nu poate fi soluţionată, însă, după părerea noastră, decât pornind de la dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Constituţie, care dispune imperativ -fără a lăsa loc vreunei exceptări pe cale de interpretare - că arestarea se face în temeiul unui mandat de arestare emis de magistrat, pentru o durată maximă de 30 de zile şi că prelungirea arestării se aprobă numai de instanţa de judecată. Pe de altă parte, în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale, art. 149 alin. 1 C. proc. pen. prevede că durata arestării preventive nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condiţiile legii, adică - aşa cum se prevede în art. 155 alin. 2 C. proc. pen. - de către instanţă, competenţa revenind, în această materie, instanţei care ar urma să judece cauza în fond sau instanţei corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere. Or, dacă s-ar admite teza că arestarea poate dura mai mult de 30 de zile, ca o consecinţă a efectului suspensiv al recursului, implicit ar trebui să ajungem la concluzia că - contrar prevederilor Constituţiei şi ale art. 149 alin. 1 C. proc. pen. - prelungirea arestării preventive nu este rezultatul aprobării de către instanţă, ci, paradoxal, al unei hotărâri de respingere a cererii de prelungire a acestei măsuri. Din cele de mai sus rezultă că dacă până la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în mandatul de arestare recursul nu este soluţionat, situaţia inculpatului este rezolvată prin aplicarea art. 140 alin. 1 lit. a C. proc. pen., potrivit căruia măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare, precum şi a art. 185 alin. 2 C. proc. pen., potrivit căruia când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului acelei măsuri (v. Adrian Dindelegan, Prelungirea arestării preventive. Limite, RDP nr. 3/1997, p. 86; Ramiro Virgil Mancaş, Arestare preventivă. Neconstituţionalitate, RDP nr. 4/1998, p. 106; Adrian Ştefan Tulbure, Recurs. Respingerea arestării preventive, RDP nr. 3/1998, p. 96; Adrian Ştefan Tulbure, Limitele efectului suspensiv al recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a respins prelungirea arestării preventive, PL nr. 2/1998, p. 27; Cameluş Păduraru, Caracterul suspensiv al recursului declarat de procuror împotriva încheierii prin care s-a respins prelungirea arestării preventive, Dr. nr. 7/1997, p. 71). în sensul celor arătate mai sus, Curtea constituţională a statuat, prin decizia nr. 22 din 10 februarie 1998 (publicată în PL nr. 4/1998, p. 31) că dispoziţiile art. 159 alin. 7 teza a III-a C. proc. pen. ("...recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea prelungirii arestării preventive este suspensiv de executare") "sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că efectul suspensiv al recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus asupra prelungirii arestării preventive poate depăşi durata de 30 de zile prevăzută în art. 23 alin. (4) din Constituţie", în concluzie, deci, efectul suspensiv al recursului, în această materie, nu este nici absolut, nici totdeauna total, ci el poate fi restrâns în limitele duratei de 30 de zile prevăzută în dispoziţiile constituţionale.
Recursul declarat de parchet a fost înregistrat la data de 24 februarie 1998, fixându-se termen de judecată pentru azi, 26 februarie 1998.
Cum până la data de 24 februarie 1998 durata arestării preventive a inculpatului a expirat - la 11 februarie 1998 -, nu este posibil ca pe calea recursului să se prelungească durata acestei măsuri preventive, care între timp şi-a pierdut fiinţa legală.
Nu interesează din vina
Citește mai mult
cui dosarul a ajuns cu întârziere la instanţa de recurs; important este că această instanţă se află în imposibilitate juridică de a admite recursul şi de a prelungi durata arestării preventive, chiar dacă această măsură s-ar impune.C. Apel Bucureşti, s. a ll-a pen., dec. nr. 190/1998
Notă: în acelaşi sens, v. C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 330/1997, Culegere VIII, p. 35; C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 366/1996, Culegere VII p. 256; C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 402/1994, Culegere V, p. 28.
Citește mai mult
prelungită.C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 167/1998
Citește mai mult
sancţiunea nulităţii absolute numai dispoziţiile relative la publicitatea şedinţei de judecată, iar nu şi cele care reglementează derogările de la regula publicităţii şedinţei (I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 5025 din 6 noiembrie 2003)