Art. 17 Exercitarea din oficiu a acţiunii civile Acţiunea civilă ACŢIUNEA PENALĂ ŞI ACŢIUNEA CIVILĂ ÎN PROCESUL PENAL
Comentarii |
|
ACŢIUNEA PENALĂ ŞI ACŢIUNEA CIVILĂ ÎN PROCESUL PENAL
Secţiunea II
Acţiunea civilă
Art. 17
Exercitarea din oficiu a acţiunii civile
Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
În acest scop, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.
Instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.
Codul de procedură penală actualizat prin:Legea 281/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 24 iunie 2003, Monitorul Oficial 468/2003;
← Art. 16 Partea responsabilă civilmente Acţiunea civilă... | Art. 18 Susţinerea acţiunii civile de către procuror... → |
---|
Citește mai mult
confiscarea celor 400 baxuri de ţigări, în baza art. 1.18 lit. b C. pen.Sentinţa de condamnare a fost atacată cu apel numai de inculpaţi care, în esenţă, susţin că nu există probe de vinovăţie împotriva lor.
Sub aspect procesual Codul vamal nu cuprinde dispoziţii derogatorii de la normele de drept comun, fiind aplicabile toate prevederile Codului de procedură penală.
Cum prin infracţiunea de contrabandă s-a păgubit statul român cu valoarea taxelor vamale neîncasate, prima instanţă avea obligaţia ca, din oficiu, să introducă în cauză, în calitate de parte civilă, Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală a Vămilor, urmând ca aceasta să calculeze taxele vamale aferente bunurilor sustrase de la vămuire iar instanţa să-i oblige pe inculpaţi la plata acestor taxe.
Neprocedându-se astfel, se vor admite apelurile declarate de inculpaţi, se va desfiinţa sentinţa atacată şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru introducerea în cauză, ca parte civilă, a Direcţiei Generale a Vămilor, urmând ca instanţa de fond să examineze şi criticile formulate de inculpaţi.
C. Apel Bucureşti, s. Ipen., dec. nr. 281/1998
Notă: a. Potrivit art. 17 alin. 1 C. proc. pen, raportat la art. 145 C. pen, acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu când persoana vătămată este - printre altele - o autoritate publică sau instituţie publică. Exercitarea din oficiu a acţiunii civile se face - în absenţa unor derogări exprese - cu stricta respectare a dispoziţiilor care disciplinează procesul penal. Această conformitate cu reglementările procesual penale implică, desigur, şi respectarea prevederilor legale referitoare la căile de atac. Or, în speţă, instanţa de apel - considerând, probabil, că aşa dă satisfacţie obligaţiei de a porni şi exercita acţiunea civilă când partea vătămată este o unitate din cele la care se referă art. 145 C. pen. (căci altă explicaţie nu se întrevede) - a dispus, în apelul inculpaţilor, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la prima instanţă, în vederea introducerii în cauză a părţii civile şi, pe cale de consecinţă, a obligării acestora la plata sumelor de bani datorate statului. Prin această soluţie s-a produs, însă, o evidentă încălcare a regulii neagravării situaţiei în propriul apel, prevăzută în art. 372 C. proc. pen, care este în egală măsură obligatorie atât pentru instanţa de apel, cât şi pentru instanţa de trimitere.
b. Dispoziţiile art. 378 alin. 3 C. proc. pen. cer instanţei de apel să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate.
în speţă s-a încălcat, însă, şi această prevedere legală, deoarece instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra singurului motiv de apel invocat de inculpaţi - inexistenţa unor probe de vinovăţie -, lăsând ca acesta să fie examinat de instanţa de trimitere, care prin sentinţa atacată reţinuse vinovăţia inculpaţilor şi căreia i s-au conferit astfel, fără vreun temei legal, atribuţii de autocontrol. Mai este de observat că sentinţa apelată a fost desfiinţată, în mod exclusiv pentru o deficienţă constatată în soluţionarea laturii civile a cauzei, astfel că - atâta vreme cât nu s-a relevat, de către instanţa de apel, existenţa şi a unei cauze de nelegalitate sau netemeinicie în rezolvarea laturii penale -instanţa de apel nu putea fi învestită cu rejudecarea în întregime a cauzei, deci şi a acţiunii penale.
c. Bunurile care au făcut obiectul infracţiunii de contrabandă au fost confiscate, de către prima instanţă, în baza art. 118 lit. b C. pen.
în literatura juridică s-a observat însă că, în asemenea situaţie, nu operează prevederile acestui text, deoarece bunurile respective nu au servit şi nici n-au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni. Există totuşi printre ipotezele enumerate în art. 118 C. pen. şi unele care ar îndreptăţi confiscarea acestor bunuri. în măsura în care o persoană încearcă sau reuşeşte să treacă peste frontieră bunuri prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau pe baza unor documente vamale false, "bunurile respective devin rezultatul unei activităţi ilicite, sunt, sub un anumit aspect, produse ale activităţii ilicite a inculpatului. Aceste bunuri au căpătat în fapt o calitate pe care n-ar putea să o aibă decât ca urmare a unei activităţi ilegale (produse trecute peste frontieră prin contrabandă)" (G. Antoniu ş. a., Practica judiciară penală, voi. V, Editura Academiei, Bucureşti, 1998, p. 255). De asemenea confiscarea acestor bunuri s-ar putea întemeia pe prevederile art. 118 lit. e C. pen., deoarece deţinerea de bunuri de contrabandă constituie o deţinere de bunuri în contra dispoziţiilor legale (ibidem).
în raport cu prevederile art. 17 C. proc. pen. - potrivit cărora, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu -, declaraţia de renunţare la despăgubiri făcută de mamă, în numele minorilor al căror tată şi-a pierdut viaţa în accidentul de circulaţie provocat de inculpat, este ineficientă şi instanţa nu poate să ia act de ea, prejudiciind astfel interesele minorilor (Trib. muri. Bucureşti, s. I pen., decizia nr. 354/1990)