Art. 172 Drepturile apărătorului ASISTENŢA JURIDICĂ ŞI REPREZENTAREA
| Comentarii |
|
ASISTENŢA JURIDICĂ ŞI REPREZENTAREA
Art. 172
Drepturile apărătorului
În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
Când asistenţa juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezenţa apărătorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului.
În cazul în care apărătorul învinuitului sau inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penală, se face menţiune despre aceasta, iar actul este semnat şi de apărător.
Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu apărătorul, asigurându-i-se confidenţialitatea convorbirilor.
Apărătorul are dreptul de a se plânge, potrivit art. 275, dacă cererile sale nu au fost acceptate; în situaţiile prevăzute în alin. 2 şi 4, procurorul este obligat să rezolve plângerea în cel mult 48 de ore.
În cursul judecăţii, apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, iar în cazul când inculpatul este arestat, să ia contact cu acesta.
Apărătorul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului. Pentru nerespectarea acestei obligaţii, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocaţi, spre a lua măsuri.
Codul de procedură penală actualizat prin:Legea 57/2008 - pentru modificarea alin. 1 al art. 172 din Codul de procedură penală din 19 martie 2008, Monitorul Oficial 228/2008;
Legea 356/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;
Legea 281/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 24 iunie 2003, Monitorul Oficial 468/2003;
| ← Art. 171 Asistenţa învinuitului sau a inculpatului ASISTENŢA... | Art. 173 Asistenţa celorlalte părţi ASISTENŢA JURIDICĂ ŞI... → |
|---|
Este adevărat că la dosar există împuterniciri pe numele a trei avocaţi, dar la termenul fixat, deşi încunoştiinţaţi de termen (ceea ce rezultă din cereri anterioare prin care aceştia făceau referiri la
Citește mai mult
data audierii), nici unul dintre ei nu s-a prezentat, fără a-şi fi motivat absenţa, astfel că organul de urmărire a fost îndreptăţit să efectueze actul, conform art. 172 C. proc. pen, în prezenţa unui apărător desemnat din oficiu.împrejurarea că apărătorul din oficiu nu avea dreptul să pună concluzii la tribunal nu putea justifica infirmarea ordonanţei de arestare preventivă, deoarece, pe de o parte, interdicţia de a pune concluzii, determinată de neîndeplinirea condiţiei de vechime, are în vedere numai instanţele de judecată, nu şi organele de urmărire penală iar, pe de altă parte, chiar dacă interdicţia ar fi încălcată prin acordare de asistenţă juridică în faţa tribunalului, această încălcare nu poate atrage nulitatea actului, constituind cel mult o nerespectare a regulamentelor interne de funcţionare a avocaturii.
Recursul fiind întemeiat, se va casa încheierea recurată şi se va respinge plângerea formulată de inculpată împotriva ordonanţei de arestare preventivă.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 992/1998
Notă: în acelaşi sens v.: Elisabeta B o ţ i a n, Avocat stagiar. Drepturi, RDP nr. 1/1998, p. 136; Gigei Potrivitu, Unele opinii în legătură cu dreptul de apărare, Dr. nr. 2/1999, p. 129. în sens contrar, v. Costel Niculeanu, Garantarea şi asigurarea dreptului de apărare, Dr. nr. 8/1998, p. 79-81. Corect este, după părerea noastră, punctul de vedere adoptat prin decizie. Restricţiile în funcţie de vechime impuse avocaţilor se referă doar la exercitarea activităţii în faţa instanţelor de judecată, nu şi la acordarea asistenţei juridice la organele de urmărire penală. Legea nr. 51/1995 nu interzice avocaţilor stagiari să acorde asistenţă juridică la organele corespunzătoare în grad instanţelor judecătoreşti superioare, ci le interzice doar să pună concluzii în faţa acelor instanţe. Dacă legiuitorul ar fi voit să interzică avocaţilor stagiari acordarea asistenţei juridice la organele de urmărire penală corespunzătoare instanţelor menţionate în art. 129 alin. 2 din Legea nr. 51/1995, ar fi înscris această interdicţie în mod expres, aşa cum a procedat în art. 16 alin. 2, unde se face o diferenţiere între cele două forme de asistenţă juridică. Este adevărat că în art. 20 alin. 3 din Legea nr. 51/1995 se prevede că baroul are obligaţia de a întocmi anual tabloul avocaţilor definitivi şi stagiari, cu data înscrierii în barou şi instanţele la care au dreptul să pună concluzii, iar tabloul se comunică nu numai instanţelor de judecată, ci şi organelor de urmărire penală, dar - s-a arătat - această obligativitate a comunicării tabloului la organele de urmărire penală nu vizează şi interdicţia prevăzută în art. 19 din lege.
în cadrul căilor de atac, deşi reprezentarea inculpatului este permisă, absenţa acestuia n-ar putea fi suplinită de apărătorul desemnat din oficiu, care să-I reprezinte, căci reprezentarea neputând fi decât legală sau convenţională, apărătorul din oficiu nu poate avea calitatea de reprezentant.
Reprezentarea legală poate avea loc doar în cazul persoanelor lipsite de capacitatea de a sta în justiţie sau al persoanelor juridice, iar reprezentarea
Citește mai mult
convenţională numai în baza unei convenţii de mandat.Delegaţia emisă de baroul de avocaţi nu atribuie calitatea de reprezentant apărătorului desemnat din oficiu, ci numai celui ales, căci numai în acest caz, având la bază alegerea făcută de parte, ea dobândeşte şi valoarea unei împuterniciri.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 349/1998
în speţă, apărătorul ales al inculpatului a fost prezent de fiecare dată Ia organul de urmărire penală, spre a-l asista pe inculpat, dar a refuzat să semneze orice act, îndemnându-1 şi pe acesta să procedeze la fel şi părăsind biroul.
Această situaţie echivalând cu lipsa apărătorului - care, potrivit art. 172 alin. 1 C. proc. pen, nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală dacă
Citește mai mult
există dovada că apărătorul a fost încunoştiinţat de data şi ora efectuării actului -, organul de urmărire penală a procedat corect desemnând un apărător din oficiu în condiţiile art. 171 alin. 4 C. proc. pen.C. Apel Bucureşti, s. a ll-a pen., dec. nr. 279/1998
Obiectul excepţiei de neconstituţio-nalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. (1) C. proc. pen., cu denumirea marginală „Drepturile apărătorului", aşa cum au fost modificate şi completate prin art. I pct. 99 din Legea nr. 356/2006, publicată în M. Of. nr. 677 din 7 august 2006.
Din susţinerile autorului excepţiei rezultă că excepţia de neconstitu-ţionalitate priveşte, în realitate, numai dispoziţiile art. 172 alin. (1) teza întâi C. proc. pen., asupra constituţionalităţii cărora Curtea urmează a se pronunţa. Textul criticat
Citește mai mult
are următorul conţinut: „în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii". Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la garantarea dreptului la apărare.Examinând excepţia de neconstitu-ţionalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: 1. Articolul 24 din Constituţie, cu denumirea marginală „Dreptul la apărare", prevede: „(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu". Textul constituţional nu condiţionează, nu limitează şi nici nu restrânge în vreun fel dreptul la apărare al părţilor din proces, în tot cursul procesului. Se mai constată că textul constituţional nu distinge între fazele procesului şi nici faţă de natura juridică a acestuia. 2. Codul de procedură penală, în art. 6 din Capitolul I „Scopul şi regulile de bază ale procesului penal" al Titlului I, dezvoltă prevederile art. 24 din Constituţie, cu aplica-ţiune la procesul penal. Articolul 6, denumit marginal „Garantarea dreptului de apărare", are următorul cuprins: „Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal. In cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să le administreze probele necesare în apărare. Organele judiciare au obligaţia să-l încunoştinţeze, de îndată şi mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării. Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.
Organele judiciare au obligaţia să încunoştinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales". Acestea sunt prevederile art. 6 C. proc. pen., ca „reguli de bază ale procesului penal", privind „garantarea dreptului de apărare". Textul art. 6 nu a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 şi este în vigoare în forma prezentată. Codul de procedură penală foloseşte termenul procesual de „apărător", menţinut în mod tradiţional, iar nu termenul de „avocat", aşa cum prevede Constituţia. Alineatul (2) al art. 6 prevede obligaţia organelor judiciare de a asigura părţilor din procesul penal deplina exercitare a drepturilor procesuale „în condiţiile prevăzute de lege", dar această dispoziţie înseamnă şi că legea procesuală penală trebuie să respecte prevederea constituţională. 3. Modificând şi completând Codul de procedură penală, Legea nr. 356/2006, în art. I pct. 99, a dat art. 172 alin. (1) un alt conţinut, şi anume: „în cursul urmăririi penale,
apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii". Textul alin. (1) al art. 172, înainte de a fi modificat, avea următorul conţinut: „în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii". Se constată că modificarea adusă art. 172 alin. (1) constă în introducerea în textul legii a următoarei sintagme: „care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului".
Aceasta este partea de text care, raportată la art. 24 din Constituţie, se constată că este o condiţionare şi o restrângere a dreptului apărătorului de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală privindu-l pe învinuitul sau inculpatul căruia îi asigură apărarea şi, prin aceasta, este o restrângere şi o limitare a însuşi dreptului la apărare. 4. Curtea reţine şi că dreptul apărătorului este de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, iar nu dreptul de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală.
Tocmai din aceste motive şi în mod consecvent se prevede că apărătorul care asistă la efectuarea actelor de urmărire penală, de către procuror sau ofiţerul de poliţie judiciară, poate formula cereri şi depune memorii.
Este evident că memoriile sunt scrise şi că cererile pot fi formulate numai în scris. Rezolvarea acestora se face de către anchetator, iar în cazurile în care învinuitul sau inculpatul nu este mulţumit de rezolvarea dată, aceasta poate fi atacată conform prevederilor Codului de procedură penală. Faza de urmărire penală a procesului penal are caracteristicile sale juridice şi, corespunzător acestora, şi reglementarea adecvată. Caracteristicile fazei de judecată a procesului penal, prevăzute în art. 289 şi art. 290 C. proc. pen., nu se regăsesc şi în faza de urmărire penală.
5. Curtea mai reţine şi observaţia că art. 172 alin. (1) C. proc. pen. reglementează drepturile apărătorului în cadrul asistenţei judiciare facultative, potrivit opţiunii de asistenţă a învinuitului sau inculpatului, în cazurile de asistenţă juridică obligatorie, reglementarea legală este alta şi încălcările acestei reglementări atrag sancţiuni juridice diferite.
6. Textul art. 172 alin. (1), în redactarea anterioară modificării aduse prin art. I pct. 99 din Legea nr. 356/ 2006, constituie o restrângere a dreptului la apărare prin modalitatea stabilită pentru apărătorul învinuitului sau inculpatului, de „a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală", iar nu de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală. Această restrângere este determinată de natura anchetei penale, de exigenţele acesteia şi corespunde prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituţie privitoare la „desfăşurarea instrucţiei penale", cazuri în care legea poate restrânge exercitarea dreptului apărătorului.
Introducerea însă în cuprinsul art. 172 alin. (1) a sintagmei „care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea" reprezintă o condiţionare şi o limitare a dreptului apărătorului de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală şi, prin aceasta, o încălcare a garantării dreptului la apărare a învinuitului sau inculpatului.
7. în temeiul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevede: „în caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare", Curtea observă că şi prevederile art. 173 alin. (1) C. proc. pen. au fost modificate şi completate prin aceeaşi Lege nr. 356/2006, prin art. I pct. 101, şi în acelaşi sens în care au fost modificate şi completate prevederile art. 172 alin. (1) C. proc. pen., cu aceeaşi condiţionare şi limitare a dreptului la apărare pentru celelalte părţi din procesul penal. Modificat şi completat, textul art. 173 alin. (1) C. proc. pen., în vigoare, are următorul conţinut: „Apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civil-mente are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii", înainte de modificarea şi completarea menţionată, textul alin. (1) al art. 173 avea următorul conţinut: „Apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civil-mente are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii".
Rezultă, în mod evident, că modificarea şi completarea a constat în introducerea textului „care implică audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură apărarea" şi că aceasta reprezintă, de asemenea, o condiţionare şi o limitare a dreptului apărătorului părţii căruia îi asigură apărarea şi, prin aceasta, a însuşi dreptului la apărare al acelei părţi din procesul penal. Pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că şi sintagma introdusă în cuprinsul art. 173 alin. (1) C. proc. pen., anterior menţionată, este contrară prevederilor art. 24 din Constituţie. In consecinţă, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (1) teza întâi C. proc. pen. şi a constatat că prevederea „care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea" cuprinsă în acest text, precum şi dispoziţia „care implică audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură apărarea", cuprinsă în art. 173 alin. (1) C. proc. pen., sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 24 din Constituţie referitor la dreptul la apărare (C.C., Decizia nr. 1086 din 20 noiembrie 2007, în M. Of. nr. 866 din 18 decembrie 2007).