Art. 289 Oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea DISPOZIŢII GENERALE
| Comentarii |
|
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
DISPOZIŢII GENERALE
Art. 289
Oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea
Judecata cauzei se face în faţa instanţei constituită potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.
| ← Art. 288 Locul unde se desfăşoară judecata DISPOZIŢII GENERALE | Art. 290 Publicitatea şedinţei de judecată DISPOZIŢII GENERALE → |
|---|
Apelul fiind respins, inculpatul a declarat recurs, prin care aduce aceeaşi critică hotărârii de condamnare.
Susţinerile inculpatului corespund actelor şi
Citește mai mult
lucrărilor din dosar; într-adevăr, prima instanţă a soluţionat cauza - fără să administreze vreo probă - numai pe baza dovezilor administrate în cursul urmăririi penale, adică fără să efectueze cercetarea judecătorească.Neavând loc o judecare a cauzei potrivit normelor procedurii penale, se va admite recursul, se vor casa ambele hotărâri, iar dosarul se va trimite pentru rejudecare primei instanţe în baza art. 385^15 pct. 2 lit. c C. proc. pen.
C. Apel Bucureşti, s. Ipen., dec. nr. 1183/1998
Notă: Incontestabil, prima instanţă a soluţionat cauza încălcând principiul nemijlocirii şedinţei de judecată, consacrat prin art. 289 C. proc. pen. în baza acestui principiu, judecătorul este obligat să perceapă nemijlocit probele, ceea ce implică verificarea probelor administrate în faza urmăririi penale; de aceea instanţa trebuie să asculte din nou părţile şi martorii, percepând direct declaraţiile acestora şi putând să obţină de la cei audiaţi precizările şi completările necesare.
în aceste condiţii, evident, admiterea recursului este justificată. Dar se poate spune acelaşi lucru şi despre trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanţă? Potrivit art. 385^15 pct. 2 lit. c C. proc. pen., această măsură se poate dispune doar în cazurile strict limitativ enumerate în conţinutul său. Iar dintre aceste cazuri numai unul - nerezolvarea fondului cauzei - ar putea fi luat în considerare în speţă.
Despre o nerezolvare a fondului se poate vorbi, însă, numai atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra faptei pentru care era legal sesizată, când ea a omis să se pronunţe asupra existenţei acesteia şi a vinovăţiei inculpatului, precum şi asupra acţiunii civile. Nu interesează dacă judecata s-a desfăşurat în conformitate cu regulite procedurii penale, dacă au fost administrate probele necesare, dacă instanţa a înlăturat ori a omis unele probe, dacă hotărârea este corespunzător motivată sau, într-un cuvânt, dacă hotărârea este legală şi temeinică. Ceea ce prezintă interes este doar faptul dacă instanţa s-a pronunţat - legalitatea şi temeinicia soluţiei fiind fără importanţă - cu privire la toate faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare, dacă ea a soluţionat, în limitele în care a fost investită, acţiunea penală sau civilă. Dacă instanţa s-a conformat acestei obligaţii - oricare ar fi viciile de care este afectată hotărârea sa - nu se poate vorbi de o nerezolvare a fondului cauzei, în sensul art. 385^15 pct. 2 lit. c C. proc. pen. De aceea credem că, în speţă, casând hotărârile atacate, instanţa de recurs era datoare - în conformitate cu prevederile art. 385^15 pct. 2 lit. d C. proc. pen. - să rejudece ea însăşi cauza.