Art. 336 Extinderea procesului penal pentru alte fapte Desfăşurarea judecării cauzelor JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

Capitolul II
JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

Secţiunea I
Desfăşurarea judecării cauzelor

Art. 336

Extinderea procesului penal pentru alte fapte

Când în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, având legătură cu infracţiunea pentru care este trimis în judecată, procurorul poate cere extinderea procesului penal şi în ce priveşte această faptă, iar instanţa, după caz:

a) dacă procurorul declară că pune în mişcare acţiunea penală, instanţa, atunci când găseşte cererea întemeiată, procedează la extinderea procesului penal şi la judecarea cauzei şi cu privire la fapta descoperită;

b) dacă procurorul declară că nu pune în mişcare acţiunea penală, instanţa sesizează, prin încheiere, organul de urmărire penală competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită.

Dacă procurorul nu participă la judecată şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, instanţa extinde din oficiu procesul penal şi procedează la judecarea cauzei în întregul ei sau, după caz, sesizează, prin încheiere, organul de urmărire penală competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită.

Dispoziţiile art. 335 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Codul de procedură penală actualizat prin:

Legea 356/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 336 Extinderea procesului penal pentru alte fapte Desfăşurarea judecării cauzelor JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ




menelau 24.06.2012
Extinderea procesului penal pentru alte fapte. Respingerea cererii procurorului.

Dacă procurorul, în şedinţa de judecată, a cerut, în temeiul art. 336 C. proc. pen., extinderea procesului penal pentru o altă faptă prevăzută de legea penală pentru care inculpatul nu a fost trimis în judecată, iar instanţa a respins această cerere şi, astfel, nu a dat posibilitatea ca procurorul să pună în mişcare acţiunea penală, ci a păşit la judecarea şi a acelei fapte, hotărârea este nelegală, deoarece în lipsa punerii în mişcare a acţiunii penale de către procuror instanţa nu a fost legal sesizată cu
Citește mai mult judecarea faptei pentru care procurorul a cerut extinderea (C.S.J., s. peri., decizia nr. 3229 din 6 iulie 2000)
Răspunde