Art. 432 Internarea medicală Punerea în executare a măsurilor de siguranţă PUNEREA ÎN EXECUTARE A HOTĂRÂRILOR

Capitolul II
PUNEREA ÎN executare A HOTĂRÂRILOR

Secţiunea III
Punerea în executare a măsurilor de siguranţă

Art. 432

Internarea medicală

Măsura de siguranţă a internării medicale luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a unei copii de pe raportul medico-legal direcţiei sanitare din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură.

La luarea măsurii internării medicale, persoana la care se referă măsura are dreptul de a cere să fie examinată şi de un medic specialist desemnat de aceasta, ale cărui concluzii sunt înaintate instanţei de judecată, iar la data rămânerii definitive a hotărârii, şi direcţiei sanitare prevăzute în alin. 1.

Judecătorul delegat al instanţei de executare comunică judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară la care s-a făcut internarea data la care s-a efectuat internarea, în vederea luării în supraveghere.

După primirea comunicării, judecătorul delegat al judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni, dacă internarea medicală mai este necesară. În acest scop, judecătorul delegat dispune efectuarea unui raport medico-legal cu privire la starea de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura internării medicale şi, după primirea acestuia, sesizează judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară pentru a dispune asupra menţinerii, înlocuirii sau încetării măsurii.

Codul de procedură penală actualizat prin:

Legea 356/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 432 Internarea medicală Punerea în executare a măsurilor de siguranţă PUNEREA ÎN EXECUTARE A HOTĂRÂRILOR