Art. 445 Înscrisurile declarate false Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre PUNEREA ÎN EXECUTARE A HOTĂRÂRILOR
Comentarii |
|
PUNEREA ÎN executare A HOTĂRÂRILOR
Secţiunea VI
Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre
Art. 445
Înscrisurile declarate false
Dispoziţia hotărârii penale care declară un înscris ca fiind fals în totul sau în parte se execută sau se pune în executare de către judecătorul delegat.
Când înscrisul declarat fals a fost anulat în totalitatea lui, se face menţiune despre aceasta pe fiecare pagină, iar în caz de anulare parţială, numai pe paginile care conţin falsul.
Înscrisul declarat fals rămâne la dosarul cauzei.
În cazul în care este necesar ca despre înscrisul declarat fals să se facă menţiune în scriptele unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal, i se trimite acesteia o copie de pe hotărâre.
Instanţa poate dispune, când constată existenţa unui interes legitim, eliberarea unei copii, cu menţiunile arătate în alin. 2, de pe înscrisul sub semnătură privată falsificat. În aceleaşi condiţii, instanţa poate dispune restituirea înscrisului oficial parţial falsificat.
← Art. 444 Restituirea lucrurilor şi valorificarea celor... | Art. 446 Despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare... → |
---|
Individualizarea înscrisului declarat fals. Pentru ca dispoziţia hotărârii penale care declară un înscris ca fiind fals să poată fi executată potrivit prevederilor art. 445 C. proc. pen., instanţa are obligaţia de a-l menţiona explicit şi de a-l individualiza în dispozitivul hotărârii, nefiind suficientă formularea generică în sensul că „anulează înscrisurile falsificate" (Trib. Bucureşti, s. I pen., decizia nr. 1304/A din 28 septembrie 1998, în C.J.P. 1998, p. 413-414).