Art. 447 Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei Schimbări în executarea unor hotărâri ALTE DISPOZIŢII PRIVIND EXECUTAREA

Capitolul III
ALTE DISPOZIŢII PRIVIND EXECUTAREA

Secţiunea I
Schimbări în executarea unor hotărâri

Art. 447

Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei

Asupra revocării sau anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute în art. 83 ori în art. 85 din Codul penal sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzută în art. 864 ori în art. 865 din Codul penal se pronunţă, din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.

Dacă până la expirarea termenului de încercare nu au fost respectate obligaţiile civile prevăzute în art. 84 sau cele prevăzute în art. 864 alin. 1 din Codul penal, partea interesată sau procurorul sesizează instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea, în vederea revocării suspendării executării pedepsei.


Art. 4471

Revocarea sau anularea executării pedepsei la locul de muncă

Revocarea sau anularea executării pedepsei la locul de muncă, în cazurile prevăzute în art. 869 şi 8610 din Codul penal, se dispune, după caz, de către instanţa de executare sau de către instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află unitatea unde se execută pedeapsa, ori de către instanţa care judecă sau a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. Sesizarea instanţei se face din oficiu, de către procuror, de unitate sau de organul de poliţie. În cazul prevăzut în art. 869 alin. 4, instanţa poate fi sesizată şi de către cel condamnat.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 447 Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei Schimbări în executarea unor hotărâri ALTE DISPOZIŢII PRIVIND EXECUTAREA




Adriana 20.11.2012
VA ROG...o intrebare am: daca lui X i se cere din oficiu revocarea executarii pedepsei sub supraveghere din motiv ca nu a indeplinit obligatiile civile hotarate de instanta (dar fara rea credinta), si intre timp (pana la solutionarea procesului) le va indeplini in totalitate, S-AR MAI PUTEA ATUNCI HOTARI SA SE REVOCE EXECUTAREA CU SUSPENDARE SI SA TREACA LA EXECUTARE PROPRIU-ZISA(adica in penitenciar)?
Răspunde
alina petrea 12.07.2012
în conformitate cu dispoziţiile art. 447^1 C. proc. pen., revocarea executării pedepsei la locul de muncă -atunci când această măsură urmează a se lua în baza art 86^9 alin. 3 C. proc. pen. - se dispune, după caz, de către instanţa de executare sau de către instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află unitatea unde se execută pedeapsa.

în cazul în care, cel condamnat, nu s-a prezentat la locul de muncă, competenţa de a revoca măsura executării pedepsei la locul de muncă revine instanţei de executare -nu celei corespunzătoare acesteia în a cărei rază teritorială se află unitatea
Citește mai mult unde condamnatul urmează să presteze munca - deoarece, în asemenea situaţie, lipseşte temeiul care să justifice soluţionarea sesizării de către o altă instanţă decât cea de executare.

C. Apel Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 226/1996

NOTĂ. în acelaşi sens, v.: TS, sp., dec. nr. 656/1988, RRD nr. 11/1988, p. 78, TS, sp., dec. nr. 2360/1979, CD, p. 520; TS, sm., dec. nr. 50/1978, CD, p. 356; Tj. Suceava, dec. pen. nr. 167/1980, R. 2, p. 140.
Răspunde