Art. 69 Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului MIJLOACELE DE PROBĂ

Capitolul II
MIJLOACELE DE PROBĂ

Secţiunea I
Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului

Art. 69

Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului

Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 69 Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului MIJLOACELE DE PROBĂ




v. ivanovici 13.07.2012
Retractarea în faţa instanţei, de către inculpat sau martori, a declaraţiilor date în cursul urmăririi penale - cu motivarea că ar fi fost supuşi unor violenţe fizice sau psihice - nu trebuie acceptată necritic; prin asemenea retractări se divizează artificial procesul penal şi se minimalizează necesitatea şi importanţa urmăririi penale.

Este cunoscut că, de regulă - atunci când s-au respectat regulite procedurale -, declaraţiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele pe care învinuitul sau inculpatul le-a scris personal în momentele iniţiale ale urmăririi penale, precum şi cele în
Citește mai mult care acesta a relatat liber faptele într-un moment când încă nu a fost în măsură să conceapă strategii de apărare.

C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 1181/1998
Răspunde
delia_vasile 30.05.2012
Audierea făptuitorului în cursul actelor premergătoare.

Susţinerea persoanei vătămate că dispoziţiile art. 69 şi art. 70 C. proc. pen. nu se aplică şi persoanei audiate ca făptuitor în cursul actelor premergătoare nu poate fi primită, întrucât din interpretarea logică a acestor texte rezultă că ele se aplică cu atât mai mult înainte de începerea urmăririi penale (C.A. Braşov, sentinţa penală nr. 3/F din 19 ianuarie 2005, în I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 1815 din 15 martie 2005)
Răspunde
delia_vasile 30.05.2012
Revenire asupra declaraţiilor de recunoaştere a săvârşirii faptei date în cursul urmăriri penale.

Revenirea inculpatului, în faza de cercetare judecătorească, asupra declaraţiilor de recunoaştere a săvârşirii faptei date în cursul urmăririi penale nu poate fi luată în considerare, dacă s-au administrat în cursul procesului penal alte probe neîndoielnice de vinovăţie (I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 392 din 19 ianuarie 2005)
Răspunde
delia_vasile 30.05.2012
Declaraţii succesive. Revenire asupra declaraţiilor anterioare.

în cazul declaraţiilor succesive, retractarea totală sau parţială a unei declaraţii judiciare anterioare poate conduce la înlăturarea acesteia, dacă este temeinic motivată, existând date şi împrejurări din care rezultă că declaraţia anterioară nu exprimă adevărul (C.S.J., s. pen., decizia nr. 1354 din 18 martie 2003)
Răspunde
delia_vasile 30.05.2012
Declaraţiile inculpatului. Valoare probatorie.

Declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, prin care nu recunoaşte săvârşirea faptei, nu pot fi luate în considerare la soluţionarea cauzei, dacă nu se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, aşa cum se prevede în art. 69 C. proc. pen. (C.S.J., s. pen., decizia nr. 2819 din 12 iunie 2003)
Răspunde