Acţiune posesorie sau în complângere
| Comentarii |
|
acţiune posesorie, acţiune reală imobiliară prin care se urmăreşte apărarea posesiei, ca stare de fapt, împotriva oricărei tulburări, asigurând menţinerea acestei stări ori redobândirea posesiei, atunci când aceasta a fost pierdută. Prin a.p. se protejează doar starea de fapt numită posesie, fără a se pune în discuţie starea de drept, existenţa unui drept de proprietate sau a altui drept real cu privire la lucrul în legătură cu care s-a creat acea stare de fapt. A.p. nu are, aşadar, un caracter petitoriu. Pe această cale posesorul poate să se plângă împotriva proprietarului, deoarece pentru el nu prezintă importanţă cum şi de cine a fost tulburat în posesie, ci doar faptul tulburării în sine. Justificarea a.p. rezidă, pe de o parte, în faptul că, de regulă, posesia corespunde dreptului real şi prin apărarea ei se asigură, implicit, şi apărarea acestui drept, iar pe de altă parte, în nevoia de a se combate cu fermitate orice tentativă din partea oricărei persoane de a-şi face dreptate singură atunci când dreptul său real asupra unui bun imobil a fost nesocotit de către altcineva; de asemenea, prin a.p. se apără posesia care face posibilă uzucapiunea. A.p. se disting prin următoarele caractere juridice: sunt acţiuni reale; au caracter imobiliar. Ca urmare, domeniul lor de aplicare priveşte numai posesia bunurilor imobile; în materie mobiliară, posesia valorând titlu de proprietate [art. 1909 alin. (1) C. civ.], posesorul se confundă cu proprietarul, iar ocrotirea dreptului său este asigurată prin acţiuni petitorii; cu alte cuvinte, în materie mobiliară, posesoriul este absorbit de petitoriu. Comparativ cu acţiunile petitorii, a.p. prezintă importante avantaje. Astfel, pe când cele dintâi necesită dovedirea dreptului real - care, în general, este destul de dificil de realizat - ultimele comportă doar dovedirea unei stări de fapt, ceea ce, prin specificul său, este mult mai uşor de făcut. în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă, a.p. pot fi intentate, în primul rând, de către posesori, titulari sau netitulari ai unui drept real asupra bunului respectiv. A.p. fiind condiţionate numai de dovedirea faptului posesiunii, şi nu de proba titlului de proprietate, sunt deseori utilizate chiar de către proprietar pentru apărarea, pe cale ocolită, a dreptului său. De asemenea, ele pot fi utilizate şi de către titularii dez-membrămintelor dreptului de proprietate (uzufruct, uz, abitaţie, superficie, servituţi continue şi aparente). în mod excepţional, a.p. poate fi intentată şi de către un detentor precar (de exemplu, locatarul) care deţine lucrul în interesul său propriu, pe baza unui contract cu posesorul; detentorul însă nu va putea folosi această acţiune în cazul în care tulburător este însuşi posesorul, deoarece împotriva acestuia din urmă îşi poate apăra dreptul său prin acţiunea izvorâtă din contractul care a generat acel drept. în ceea ce priveşte efectele a.p., este recunoscut faptul că hotărârea judecătorească prin care se respinge a.p. introdusă de către proprietarul deposedat de bunul său nu are autoritate de lucru judecat faţă de acţiunea în revendicare imobiliară promovată ulterior de către acesta, întrucât, deşi cele două procese presupun aceleaşi părţi şi implică aceeaşi pretenţie, şi anume redobândirea posesiei bunului, în primul caz, a.p. se întemeiază pe calitatea reclamantului de posesor al bunului, în timp ce în cazul acţiunii în revendicare, reclamantul invocă legitimitatea posesiei bunului prin existenţa unui drept de proprietate. Articolele 674-676 C. proc. civ. reglementează două a.p.: a) a.p. generală, denumită în complângere; b) a.p. specială, denumită în reintegrare (reintegranda).
ACŢIUNE POSESORIE, acţiune civilă pe care o poate intenta posesorul chiar dacă nu este proprietar, pentru apărarea posesiei asupra unui bun imobil.
acţiune posesorie generală, acţiune posesorie folosită pentru a face să înceteze orice fel de tulburare a posesiei de natură a împiedica exerciţiul liber şi efectele juridice ale posesiei, cu excepţia cazului în care deposedarea s-a făcut prin violenţă. Este vorba de tulburarea care implică o pretenţie contrară altuia, şi nu de un act izolat şi trecător (de exemplu, s-a cules un pom, s-a spart un geam), întrucât în această situaţie este vorba de acţiunea în daune. Posibilitatea utilizării ei este legată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, şi anume: a) să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare; b) reclamantul să facă dovada că înainte de data tulburării sau a deposedării a posedat bunul cel puţin un an; c) posesia reclamantului să întrunească cerinţele prevăzute de lege pentru a fi caracterizată ca posesie utilă (de exemplu, dacă nu face dovada că a posedat bunul separat şi în mod exclusiv, moştenitorul nu poate exercita împotriva altui moştenitor a.p. cu privire la bunul aflat în indiviziune). în principiu, a.p.g. poate fi intentată numai de către posesor; prin excepţie, legea admite în anumite condiţii posibilitatea promovării acestei acţiuni şi de către detentorul precar. Asemenea condiţii sunt: detentorul să deţină lucrul în interesul său propriu (cel ce deţine în interesul altuia nu este îndreptăţit să utilizeze o atare acţiune pentru apărarea dreptului său); tulburător să nu fie însuşi posesorul, deoarece faţă de acesta detentorul precar (cum este, de exemplu, chiriaşul) se poate prevala, în apărarea dreptului său, de o acţiune izvorâtă din contract. Sarcina probei privind îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru promovarea a.p.g. incumbă reclamantului [sin. acţiune în complângere; v. şi acţiune posesorie]
acţiune posesorie specială, acţiune posesorie specifică pentru apărarea posesiei în cazul în care deposedarea sau tulburarea a fost făcută prin violenţă (fără justificare în drept); utilizarea violenţei nefiind permisă nici împotriva posesorului de rea-credinţă, această acţiune poate fi utilizată şi de către un asemenea posesor, căruia legea îi recunoaşte îndreptăţirea de a cere restabilirea situaţiei ce a precedat violenţa. Posibilitatea exercitării a.p.s. este condiţionată numai de împrejurarea de a nu fi trecut mai mult de un an de la tulburare sau deposedare. Poate fi exercitată şi de către un detentor precar, chiar împotriva posesorului de la care deţine bunul, atunci când tulburarea sau deposedarea s-a produs prin
violenţă. Prin violenţă, ca mijloc de tulburare sau deposedare, se înţelege orice act de conduită săvârşit de o persoană împotriva posesorului, de natură a determina rezistenţa acestuia şi care este săvârşit în scopul deposedării lui. Pentru realizarea tulburării prin violenţă nu este neapărat necesar ca posesorul să opună rezistenţă fizică; există o asemenea tulburare şi atunci când - din cauza disproporţiei dintre forţa şi mijloacele de apărare ale posesorului, pe de o parte, şi forţa şi mijloacele de violenţă ale tulburătorului, pe de altă parte - cel dintâi, dându-şi seama că se află în inferioritate, nu opune rezistenţă fizică la actul deposedării [sin. acţiune în reintegrare (reintegranda)-, v. şi acţiune posesorie].
