Aplicarea legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere
| Comentarii |
|
aplicarea legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, I. Plângere la Legea nr. 18/1991. Dovada dreptului de proprietate. Ierarhia dovezilor de proprietate în raport de forţa probantă a acestora. Continuitatea exercitării dreptului de proprietate. Obligaţiile instanţei. II. Prezumţia absolută de proprietate prevăzută de art. 6 alin. (I) din Legea nr. 1/2000. Efecte. Obligaţiile comisiilor şi ale instanţelor. III. Reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere. Aplicarea prevederilor art. 3 alin. 5 din Legea nr. 1/2000. înţelesul sintagmei „proprietar deposedat". Obligaţiile instanţei.
I. Plângere la Legea nr. 18/1991. Dovada dreptului de proprietate. Ierarhia dovezilor de proprietate în raport de forţa probantă a acestora. Continuitatea exercitării dreptului de proprietate. Obligaţiile instanţei.
Potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, suprafaţa adusă în C.A.P. este cea care rezultă din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidenţele cooperativei, sau, în lipsa acestora, orice alte probe, inclusiv declaraţii de martori.
Examinând conţinutul acestui text, rezultă că legiuitorul a prevăzut mijloacele de probă a dreptului de proprietate a fostului proprietar, într-o anumită ierarhie, în raport de forţa probantă a acestora, pornind de la actele de proprietate şi până la „orice alte probe, inclusiv declaraţii de martori".
In practica judiciară, făcându-se aplicarea principiului ierarhiei forţei probante, s-a reţinut că deoarece textul art. 11 din Legea nr. 18/1991, stabileşte o ierarhie a probelor cu care se poate face dovada dreptului, începând cu actele de proprietate, rezultă că înscrierea în registrul agricol face dovada dreptului de proprietate, numai în lipsa actelor de proprietate.
Intr-o altă speţă, s-a reţinut că în cazul în care există registre agricole pe perioada anilor 1945 -1990, este inadmisibilă administrarea probei testimoniale, având prioritate actele doveditoare.
în speţele menţionate, instanţa a făcut o justă apreciere a probelor administrate, în raport de forţa probantă a acestora, o astfel de apreciere impunându-se şi în baza prevederilor art. 6 alin. (1^4) din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora, „orice probă dovedind dreptul de proprietate al foştilor proprietari, poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceeaşi forţă, produsă de către deţinătorul actual al terenului sau de către terţi, făgăduind dreptul de proprietate".
în practica judiciară, există situaţii în care rezolvarea cererilor, presupune ca, în afara dovezilor de proprietate la care se referă art. 11 din Legea nr. 18/1991, să fie necesare şi alte dovezi din care să rezulte că dreptul de proprietate atestat prin actele depuse, a existat până în momentul preluării de C.A.P. a terenului. Este vorba de aşa zisa continuitate a exercitării dreptului de proprietate.
întrucât legea nu prevede o astfel de cerinţă, nici comisia şi nici instanţa nu vor putea respinge cererea de reconstituire pe motiv că actul primar de proprietate este prea vechi şi nu s-a făcut dovada continuităţii exercitării dreptului de proprietate, în condiţiile în care nu se face dovada unui transfer al dreptului de proprietate de la fostul proprietar care a prezentat actul.
Problema continuităţii exercitării dreptului de proprietate, se pune în cazul în care şi alte persoane pretind că sunt titulari ai aceluiaşi drept, situaţie în care este necesar a se stabili titularul dreptului de proprietate.
Aceste verificări sunt desigur necesare dacă avem în vedere că din momentul dobândirii dreptului de proprietate prin actele prezentate şi până la predarea terenurilor către C.A.P., terenurile au fost în circuitul civil, încât puteau să fie înstrăinate.
Prin urmare, într-o astfel de situaţie, actul de proprietate prezentat nu este suficient prin el însuşi să tranşeze problema în favoarea fostului proprietar, a urmaşilor acestuia sau în favoarea celui care pretinde că a fost el proprietarul, fiind necesară adâncirea probatoriului, pentru a stabili dacă este dată continuitatea proprietăţii, şi dacă nu a operat un transfer al dreptului de proprietate.
în cazul în care din probatoriul administrat rezultă că nu s-a făcut dovada continuităţii, dreptul de proprietate fiind transmis altor persoane, aceasta nu înseamnă că instanţa a înlăturat forţa probantă a actelor primare de proprietate, ci a stabilit transmiterea dreptului de proprietate unei alte persoane, ceea ce face ineficient actul primar de proprietate.
Este de reţinut însă, că la o astfel de concluzie, instanţa ar putea ajunge numai dacă deţinătorul actual sau terţul prezintă dovezi de aceeaşi forţă probantă cu actul a cărei înlăturare se cere, astfel cum se prevede în mod expres prin art. 6 alin. (I) din Legea nr. 1/2000.
Din păcate, nu în puţine cazuri, instanţele au înlăturat actele de proprietate prezentate, în condiţiile în care cei care au pretins dobândirea dreptului de proprietate, nu au prezentat acte de aceeaşi valoare probantă cu actele înlăturate, fiind în schimb valorizate probe cu o forţă probantă mai mică decât actele primare de proprietate prezentate de fostul proprietar.
O altă situaţie posibilă şi întâlnită în practica judiciară este cea în care actele de proprietate prezentate sunt anterioare înscrierii fostului proprietar în registrul agricol, în care acesta apare înscris cu o suprafaţă de teren mai mică decât în acte.
în acest caz, instanţa are obligaţia de a cerceta şi a stabili motivul pentru care fostul proprietar apare înscris în registrul agricol cu o suprafaţă mai mică. în cele mai multe cazuri, declararea unor suprafeţe mai mici este explicată prin încercarea de a evita impozitarea excesivă şi dările care se cereau de către stat foştilor proprietari.
în literatura juridică, s-a susţinut că într-o astfel de situaţie, dacă actele primare sunt anterioare înscrierii în registrul agricol, se va acorda preferinţă înscrierii în acest registru, având în vedere că aceste înscrieri se realizau pe baza declaraţiilor foştilor proprietari. în acest caz, se arată în continuare, dacă nu se dovedeşte continuitatea deţinerii suprafeţelor de teren din actele primare, înscrierea în registrul agricol, dă naştere unei prezumţii potrivit căreia, la data înscrierii în registrul agricol, fostul proprietar, mai avea în proprietate, doar suprafaţa înscrisă.
Nu împărtăşim opinia autorului, deoarece înscrierea în registrul agricol nu poate fi opusă actului de proprietate, câtă vreme cele două dovezi au o valoare probantă diferită, iar ierarhia stabilită de legiuitor nu poate fi înlăturată de instanţă.
Cu aceeaşi motivare, nu este posibil a opune unui act de proprietate, o prezumţie pe care judecătorul o deduce din valoarea declarativă a înscrierilor în registrul agricol. Nu mai puţin însă, instanţele trebuie să stabilească motivele pentru care fostul proprietar a declarat în registrul agricol o suprafaţă mai mică decât cea înscrisă în actul de proprietate, deoarece această întrerupere a continuităţii pentru o diferenţă de teren, poate fi explicată în cele mai multe cazuri, prin înstrăinarea într-o formă sau alta a acelei diferenţe, înzestrarea la căsătoria copiilor, donaţii, etc.
II. Prezumţia absolută de proprietate prevăzută de art. 6 alin. (I) din Legea nr. 1/2000. Efecte. Obligaţiile comisiilor şi ale instanţelor.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (I) din Legea nr. 1/2000, în cazul în care există acte primare de proprietate anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, iar amplasamentele solicitate sunt libere, atunci comisiile locale de fond funciar sunt obligate să valideze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.
Legea cere în acest caz, întrunirea cumulativă a două condiţii: existenţa unui act primar de proprietate şi existenţa liberă a amplasamentelor solicitate. Dacă aceste două condiţii sunt întrunite, potrivit textului menţionat, legea instituie o prezumţie absolută de proprietate.
Astfel cum s-a arătat şi în literatura juridică, dacă sunt întrunite cele două condiţii, nici comisiile de fond funciar şi nici instanţele nu pot refuza reconstituirea dreptului de proprietate pe considerentul că între suprafaţa care apare în actul primar de proprietate şi registrul agricol există diferenţă, deoarece amplasamentul solicitat este liber.
Odată îndeplinite cele două condiţii în care operează această prezumţie absolută stabilită de legiuitor, fostului proprietar nu i se mai poate pretinde să facă dovada continuităţii proprietăţii de vreme ce nu există alte persoane care să pretindă că au dobândit acelaşi amplasament.
Apoi, întrucât legea nu distinge, prevederile art. 6 alin. (1) se aplică indiferent de vechimea actelor de proprietate.
în fine, de vreme ce legiuitorul a consacrat o prezumţie absolută de proprietate, este de neconceput ignorarea acestor prevederi, astfel cum în unele cazuri se întâmplă în practica judiciară, în care împotriva acestei prezumţii, se admit probe, fără a exista preocuparea de a stabili dacă sunt sau nu îndeplinite cele două cerinţe ale prezumţiei absolute de proprietate (existenţa unor acte primare de proprietate şi a amplasamentelor libere, nepretinse de alte persoane).
Astfel, într-o speţă soluţionată de instanţele sucevene, prima instanţă a respins plângerea formulată de moştenitorii foştilor proprietari, prin care aceştia au pretins reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferite diferenţe de suprafeţe de teren atestate prin actele primare de proprietate şi aflate în prezent în posesia lor, fără a fi pretinse de alte persoane, motivând că întrucât foştii proprietari nu au figurat înscrişi în registrul agricol, plângerea lor este nefondată. Această soluţie a fost modificată în recurs de către Tribunalul Suceava, care a dat eficienţă prezumţiei absolute de proprietate prevăzută de art. 6 alin. (I) din Legea nr. 1/20006.
III. Reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere. Aplicarea prevederilor art. 3 alin. 5 din Legea nr. 1/2000. înţelesul sintagmei „proprietar deposedat". Obligaţiile instanţei.
Modul în care au fost aplicate prevederile art. 3 alin. (5) din Legea nr. 1/2000, într-o speţă soluţionată în recurs de Tribunalul Suceava, secţia civilă ne prilejuieşte acest comentariu prin care în opinia noastră, instanţa de recurs a făcut o aplicare greşită a legii.
Astfel, petenţii Z.E., C.I., C.E. şi P.P. în contradictoriu cu Comisia locală Izvoarele Sucevei şi Comisia Judeţeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, au formulat plângere împotriva hotărârii Comisiei Judeţene Suceava, prin care li s-a respins cererea de reconstituire pentru suprafaţa de 48 ha teren cu vegetaţie forestieră, după autorul lor C.A., decedat în anul 1943.
în dovedirea dreptului lor de reconstituire, petenţii au depus certificate de la Direcţia Judeţeană Suceava a Arhivelor Statului, din care rezultă că autorul lor figura în anul 1946, în listele foştilor proprietari de pădure, cu suprafaţa de 50,54 ha teren forestier, din care la Legea nr. 18/1991 li s-a reconstituit deja dreptul de proprietate pentru 2 ha, diferenţa de reconstituit fiind de încă 48 ha. Au mai depus şi acte de stare civilă prin care se atestă vocaţia succesorală a petenţilor după autorul lor.
învestită cu soluţionarea, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a respins plângerea ca nefondată, iar Tribunalul Suceava, secţia civilă a respins ca nefondat recursul petenţilor, cu motivarea că autorul acestora, C.A. „nu poate avea calitatea de autor deposedat, întrucât decesul acestuia a survenit în anul 1943, nemaiputând fi persoană titulară a dreptului de proprietate în momentul deposedării", încât nu este îndeplinită condiţia impusă de art. 3 alin. (5) din Legea nr. 1/2000.
Apreciem că soluţia instanţei de recurs este greşită, motivat de următoarele:
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (5) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, prin proprietar deposedat, în sensul prezentei legi, se înţelege persoana titulară a dreptului de proprietate în momentul deposedării.
Analizând conţinutul acestui text şi motivarea dată de tribunal soluţiei de respingere a cererii de reconstituire, rezultă că în opinia instanţei de recurs, dacă autorul petenţilor a decedat înainte de a fi fost deposedat de terenul forestier avut în proprietate, cererea de reconstituire formulată de moştenitori este nefondată, iar procedura de reconstituire nu se aplică, deoarece nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 3 alin. (5) din lege.
Susţinem că o astfel de interpretare este greşită deoarece acreditează ideea că niciodată moştenitorii legali ai fostului proprietar nu ar putea cere reconstituirea dreptului de proprietate, dacă autorul lor a decedat anterior deposedării.
In speţă, după decesul autorului petenţilor, în anul 1943, aceştia având calitatea de moştenitori legali, au preluat averea defunctului lor tată şi bunic, inclusiv pădurea pe care au folosit-o prin bună învoială, prin acceptare tacită a moştenirii.
Faptul că în anul 1946 în tabelul foştilor proprietari de pădure, apare tot autorul petenţilor, decedat din anul 1943, ar fi trebuit să preocupe instanţa, care putea stabili cu uşurinţă că în speţă, moştenitorii legali nu au întocmit acte pentru transmiterea succesorală, dar preluând respectivele terenuri forestiere, au ei calitatea de proprietari deposedaţi şi nu autorul acestora, ei fiind cei care au făcut cererea de reconstituire ca titulari ai dreptului de reconstituire în calitate de moştenitori legali.
Simpla neconcordanţă între fostul proprietar şi proprietarul deposedat, nu ar fi îndreptăţit instanţa de recurs să respingă cererea de reconstituire, fără ca în baza rolului activ să stabilească de la cine anume a fost preluat terenul forestier, cine anume a fost proprietarul deposedat.
Deosebit de cele menţionate, este de remarcat şi faptul că motivul reţinut de instanţa de recurs prin decizia pronunţată a fost reţinut la deliberare, nefiind pus în discuţia părţilor, fiind astfel dată o încălcare flagrantă a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.
în consecinţă, susţinem că soluţia pronunţată în recurs, este rezultatul unei interpretări restrictive, nelegale, în vădită neconcordanţă cu posibilitatea legală a moştenitorilor ca proprietari deposedaţi, de a cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere ce au aparţinut autorilor lor.
Rog sa ma ajute cineva care este in tema cu constituira/reconstituira dreptului de proprietate,vizavi de legea fondului funciar.Am depus toate actele necesare la Primarie,dar ei nu stiu sau nu vor sa rezolve situatia.
Am si o hotarare judecatoreasca in 2006 pe care nu am contestato,pentru ca a venit dupa 2 luni in plic nedatat.
O pot contesta la o curte superiuara ? Sunt dispus sa achit contravaloarea serviciului. MULTUMESC.