Problematica restituirii imobilelor preluate abuziv şi evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate
| Comentarii |
|
problematica restituirii imobilelor preluate abuziv şi evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, articolul evidențiază aspectele particulare ale acestei materii din perspectiva modului în care a fost reglementat în timp regimul juridic al unor astfel de imobile, încercând totodată să reflecte şi soluţiile asupra cărora s-au oprit doctrina şi practica judiciară în rezolvarea conflictului intertemporal dintre reglementările succesive în domeniu.
Cadrul legislativ general în materia privatizării societăţilor comerciale şi a restituirii imobilelor preluate de stat în mod abuziv, evidenţiate în patrimoniul societăţilor privatizate.
Privatizarea societăţilor comerciale a început odată cu adoptarea Legii nr. 58/1991, care a stabilit cadrul juridic corespunzător transferului proprietăţii de stat în proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice, reglementând, pe lângă procedura distribuirii gratuite a certificatelor de proprietate către cetăţenii români îndreptăţiţi, şi procedura privatizării societăţilor comerciale prin vânzarea de acţiuni sau de active. încă de la apariţia acestei legi a fost sesizată necesitatea reglementării regimului juridic al bunurilor preluate în mod abuziv de stat şi evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale supuse privatizării însă, datorită inexistenţei unui cadru legislativ privind restituirea bunurilor preluate în mod abuziv, prin art. 77 al Legii nr. 58/ 1991 s-a stabilit doar că reparaţiile pentru astfel de bunuri vor fi reglementate printr-o lege specială.
Prin O.U.G. nr. 88/1997 au fost abrogate prevederile actelor normative anterioare referitoare la privatizare, reglementându-se un cadru unitar de privatizare a societăţilor comerciale înfiinţate prin reorganizarea fostelor unităţi economice de stat şi a regiilor autonome de interes local sau naţional, a societăţilor constituite de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi a celor rezultate din divizarea sau fuziunea tuturor tipurilor de societăţi menţionate la art. 2 lit. a - c din ordonanţă.
Prin Legea nr. 99/1999, de modificare şi completare a O.U.G. nr. 88/1997, au fost introduse în cuprinsul acestei ordonanţe primele reglementări vizând situaţia specială a unor imobile deţinute de societăţile comerciale care fac obiectul privatizării. Astfel, sub un prim aspect, prin dispoziţiile art. 321 alin. (1) şi (2) s-a stabilit că societăţile comerciale care deţin terenuri necesare pentru desfăşurarea activităţii lor în conformitate cu obiectul lor de activitate, dar al căror regim juridic nu a fost clarificat, se privatizează fără includerea în capitalul social a valorii acestor terenuri. Sub un al doilea aspect, prin reglementarea cuprinsă la art. 324 alin. (1) şi (2) s-a stabilit că instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat prin plata unei despăgubiri care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Totodată, prin dispoziţiile art. 324 alin. (4) au fost exceptate de la posibilitatea restituirii în natură către foştii proprietari imobilele construcţii şi terenuri preluate de stat în baza unor legi, acte administrative sau hotărâri judecătoreşti de confiscare, în măsura în care acestea erau evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare şi dacă, în absenţa lor, realizarea obiectului de activitate al societăţii este împiedicată în asemenea măsură încât, în ipoteza unei atare restituiri, societatea ar urma să fie supusă dizolvării sau lichidării. Pentru situaţiile în care societăţile comerciale au fost obligate prin hotărâre definitivă şi irevocabilă la plata echivalentului bănesc al imobilelor, prin art. 324 alin. (5) s-a stabilit obligaţia instituţiilor implicate în privatizare de a achita direct fostului proprietar suma prevăzută în hotărâre.
în contextul în care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, nu exista o reglementare specială privind condiţiile şi procedura restituirii imobilelor preluate abuziv de stat care aveau o altă destinaţie decât cea de locuinţă, retrocedarea unor astfel de imobile se putea realiza numai pe calea acţiunii în revendicare de drept comun, în soluţionarea căreia trebuiau însă avute în vedere, după modificarea O.U.G. nr. 88/1997 prin Legea nr. 99/1999, limitările prev. de art. 324 alin (4) privind imposibilitatea de restituire în natură a imobilelor evidenţiate în patrimoniul societăţilor privatizate sau în curs de privatizare în măsura în care acestea erau absolut necesare desfăşurării obiectului de activitate al societăţii.
Prin adoptarea Legii nr. 10/2001 a fost instituit regimul reparatoriu special în privinţa imobilelor preluate abuziv de stat sub aspectul condiţiilor, procedurii şi modalităţilor de restituire a unor astfel de imobile, reglementându-se explicit şi regimul juridic al bunurilor imobile care au format obiectul unor preluări abuzive şi care sunt evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate.
Astfel, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea ei iniţială, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.
Textul sus-menţionat viza în principiu ipoteza imobilelor preluate cu titlu valabil şi aflate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aceasta întrucât în cazul societăţilor la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale ori locale avea calitatea de acţionar sau asociat majoritar ori minoritar modalitatea de restituire era reglementată de dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege. Aceste din urmă dispoziţii stabilesc că, indiferent de modalitatea de preluare a imobilelor deţinute de societăţi comerciale (cu titlu, fără titlu sau fără titlu valabil), astfel de imobile pot fi restituite în natură în cazul în care statul sau autoritatea administraţiei publice centrale ori locale are calitatea de acţionar sau asociat majoritar, precum şi în cazul în care aceleaşi entităţi sunt acţionare sau asociate minoritare, dar valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de ele este mai mare sau egală cu valoarea imobilului a cărui restituire în natură este cerută. Din interpretarea coroborată a disp. art. 27 alin.
(1) şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, rezultă că în ipoteza societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale ori locale are calitate de acţionar minoritar, însă cota lor de participaţie este inferioară valorii bunului ce se cere a fi restituit, restituirea în natură era posibilă, în reglementarea iniţială, numai în condiţiile în care imobilele nu intrau sub incidenţa art. 27 alin. (1), respectiv dacă acestea nu au fost preluate cu titlu valabil.
Pe de altă parte, dat fiind faptul că textul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea iniţială) se referea exclusiv la imobilele preluate cu titlu valabil, interpretarea per a contrario a acestei reglementări impune concluzia că imobilele preluate fără titlu sau fără titlu valabil sunt supuse regimului general de restituire prevăzut de art. 9 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, fără a fi exclusă deci posibilitatea restituirii în natură în cazul în care aceste din urmă imobile (preluate fără titlu sau fără titlu valabil) sunt evidenţiate în patrimoniul societăţilor privatizate.
De asemenea, în contextul în care reglementarea cuprinsă în art. 27 alin. (1) viza societăţile comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, în ipoteza nerespectării normelor privind privatizarea societăţilor comerciale nu este incident regimul derogatoriu prevăzut de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Sub aspectul procedurii de restituire, dispoziţiile art. 27 alin. (2) stabilesc că notificarea prin care se solicită restituirea imobilelor prevăzute la alin. (1) se adresează instituţiei publice care a efectuat privatizarea şi în a cărei rază teritorială se află imobilul, indiferent de valoarea acestuia, iar modalitatea de soluţionare a notificării şi de acordare efectivă a măsurilor reparatorii a fost reglementată de art. 28- 31 din Legea nr. 10/2001 (redactare iniţială).
Referitor la modalităţile de restituire, pentru imobilele preluate cu titlu valabil şi evidenţiate în patrimoniul societăţilor privatizate, dispoziţiile iniţiale ale art. 27 alin. (1) permiteau doar acordarea măsurilor reparatorii limitativ enumerate de acest text de lege (compensarea cu alte bunuri sau servicii, acordarea de acţiuni la societăţi tranzacţionate pe piaţa de capital sau de titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare), fiind exclusă în cazul unor astfel de imobile atât posibilitatea restituirii în natură, cât şi cea de acordare a despăgubirilor băneşti. în schimb, pentru imobilele preluate fără titlu ori fără titlu valbil, precum şi pentru cele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi nelegal privatizate, limitările prevăzute de art. 27 alin. (1) în privinţa modalităţilor de restituire nu mai erau aplicabile, fiind prin urmare posibilă atât restituirea în natură, cât şi acordarea oricărora dintre măsurile reparatorii prevăzute de capitolele IV şi V din lege.
Textul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în redactarea ei iniţială, a suferit modificări de substanţă în urma adoptării Legii nr. 247/2005. Astfel, potrivit art. I, pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 10/2001 se modifică şi va avea următorul cuprins: „pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) şi
(2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, corespunzător valorii de piaţă a imobilelor solicitate". De asemenea, prin art. I pct. 61 din titlul I al Legii nr. 247/2005 a fost introdus, în curpinsul art. 27, alin.
(I), conform căruia „dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazurile în care imobilele au fost înstrăinate". De menţionat este faptul că după republicarea Legii nr. 10/2001 cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, art. 27 din Legea nr. 10/2001 în redactarea iniţială a devenit art. 29.
In noua reglementare, legea nu mai face distincţie după cum imobilele evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate au fost preluate cu titlu valabil sau fără astfel de titlu şi nici nu mai cuprinde diferenţieri în privinţa modalităţilor de restituire prin echivalent, astfel că în cazul tuturor imobilelor aflate în patrimoniul societăţilor privatizate şi a celor înstrăinate textul art. 29 permite doar acordarea despăgubirilor în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Textul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată a fost supus în repetate rânduri controlului de constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.
Iniţial, prin deciziile nr. 253/2006, 641/2006, 396/2007, 567/2007, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, reţinând că acest text nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor întrucât reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nici o distincţie sau alte criterii de diferenţiere. în ceea ce priveşte diferenţa de tratament dintre persoanele care au redobândit imobilele preluate abuziv în temeiul Legii nr. 10/2001 până la modificarea ei prin Legea nr. 247/2005 şi cei care nu au reuşit să reintre în posesia imobilelor până la această dată, Curtea Constituţională a reţinut, în motivarea deciziilor sus-menţionate, că această chestiune nu este o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii în timp, motivând că ori de câte ori o lege modifică starea legală anterioară a unor raporturi juridice, efectele generate de aceste raporturi juridice şi produse anterior intrării în vigoare a legii noi rămân supuse reglementării anterioare, legea nouă urmând a fi aplicată de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, modifica sau stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi.
Ulterior, prin decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 559 din 24 iulie 2008, Curtea Consituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I, pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, constatând că prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin.
(1) din Legea nr. 10/2001 au fost încălcate dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţia României. în motivarea acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că prin dispoziţia legală criticată a operat o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce priveşte imobilele preluate de stat fără titlu valabil dar că, nefiind instituit şi un nou termen de depunere a notificărilor, legea nouă ar urma să se aplice şi situaţiilor juridice constituite anterior intrării sale în vigoare (care au luat naştere la data depunerii notificărilor), astfel încât s-ar aduce atingere principiului „tempus regit actum" şi dispoziţiilor cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituţie privind neretroactivitatea legii civile. De asemenea, s-a reţinut că noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, fiind evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, întrucât în reglementarea iniţială aceste persoane erau îndreptăţite la restituirea în natură, în timp ce în forma republicată a art. 29 alin. (1) cei care nu au obţinut anterior restituirea în natură nu mai pot beneficia decât de despăgubiri în echivalent.
Având în vedere faptul că, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, iar pe durata acestui termen respectivele dispoziţii sunt suspendate de drept, rezultă că norma de abrogare a sintagmei „preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 29 după republicare) a devenit inaplicabilă la data de 24 iulie 2008. Aşa fiind, în prezent intră sub incidenţa art. 29 alin. (1) numai imobilele din patrimoniul societăţilor comerciale privatizate care au fost preluate cu titlu valabil şi în cazul cărora măsurile reparatorii constau în despăgubiri acordate potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, în timp ce imobilele preluate fără titlu sau fără titlu valabil rămân supuse dispoziţiilor art. 9 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, putând fi restituite în natură sau în echivalent prin acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 (respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea investită cu soluţionarea notificării şi acceptate de persoana îndreptăţită sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale).
Problema conflictului intertemporal în privinţa reglementărilor succesive ce vizează restituirea imobilelor evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate.
O primă chestiune care a fost abordată în legătură cu evoluţia reglementării în materie a fost cea a corelaţiei dintre dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi prevederile O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum au fost ele modificate şi completate prin Legea nr. 99/1999, aceasta întrucât, spre deosebire de O.U.G. nr. 88/1997, legea nouă (Legea nr. 10/2001) nu mai conţine prevederi similare celor din art. 324 alin. (4), care să condiţioneze restituirea imobilelor evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare de faptul că restituirea în natură poate împiedica activitatea societăţii, atrăgând dizolvarea sau lichidarea ei.
Referitor la această chestiune, în literatura de specialitate s-a arătat că, întrucât Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al tuturor imobilelor evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, făcând distincţie, sub aspectul modalităţii de restituire, după cum aceste imobile au fost preluate cu titlu valabil sau fără un astfel de titlu, iar nu după cum imobilele respective sunt sau nu necesare pentru continuarea activităţii societăţii, dispoziţiile art. 324 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 88/1997 republicată trebuie considerate ca fiind abrogate implicit la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/1991.
Opinia sus-menţionată trebuie însă nuanţată întrucât ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost adoptată Legea nr. 137/28 martie 2002 (publicată în Monitorul Oficial nr. 215 din 28 martie 2002), privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, lege care, în art. 30 alin. (3), prevede că dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002. Raportat la această reglementare, care consacră explicit soluţia aplicării art. 324 din
O.U.G. nr. 88/1997, în întregul său, pentru toate contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate sub imperiul acestei ordonanţe, se pune problema dacă, în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil şi aflate în patrimoniul societăţilor privatizate integral prin vânzarea de acţiuni anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură este sau nu limitată în ipoteza prevăzută de art. 324 alin. (4) din
O.U.G. nr. 88/1997. Din punctul nostru de vedere, ţinând seama de principiul neretroactivităţii legii civile, imobilele din categoria sus-menţionată, de a căror existenţă depinde în mod indispensabil continuarea activităţii societăţii privatizate, sunt exceptate de la principiul restituirii în natură consacrat de Legea nr. 10/2001 întrucât acest act normativ nu poate fi aplicat retroactiv situaţiilor juridice constituite anterior intrării sale în vigoare şi prin urmare nu poate justifica retrocedarea unor imobile care, potrivit art. 324 alin. (4) din O.U.G. nr. 88/1997 republicată, nu puteau fi restituite în natură. Precizăm însă că această soluţie nu poate viza decât acele imobile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate integral prin vânzarea de acţiuni până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi că ea presupune îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 324 alin. (4) din O.U.G. nr. 88/1997 republicată (respectiv cerinţa ca în absenţa imobilelor respective realizarea obiectului de activitate să fie împiedicată în asemenea măsură încât, în eventualitatea restituirii în natură, societatea privatizată să nu-şi mai poată continua activitatea, urmând să fie supusă dizolvării sau lichidării).
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 324 alin. (5) din O.U.G. nr. 88/1997, potrivit cărora instituţiile implicate în privatizare erau obligate să plătească direct fostului proprietar despăgubirile stabilite în sarcina societăţilor privatizate, trebuie într-adevăr considerate ca fiind abrogate implicit odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, care stabileşte expres şi limitativ situaţiile în care instituţia care a efectuat privatizarea acordă măsuri reparatorii în echivalent foştilor proprietari (art. 27 alin.
(2) din Legea 10/2001 în redactarea iniţială).
O a doua problemă ivită în legătură cu aplicarea în timp a dispoziţiilor privind restituirea imobilelor evidenţiate în patrimoniul societăţilor privatizate vizează ipoteza imobilelor preluate de stat fără titlu sau fără titlu valabil, imobile care, în raport de redactarea iniţială a art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, puteau fi restituite în natură dar care, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, sunt exceptate de la o astfel de restituire în natură. Chiar dacă abrogarea sintagmei „imobilele preluate abuziv" din cuprinsul art. 27 alin. (1) a fost declarată neconstituţională prin decizia nr. 830 din 2008 a Curţii Constituţionale, nu se poate susţine că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea 10/2001 republicată, care cuprind şi sintagma sus-menţionată, nu ar fi aplicabile în nici o situaţie, aceasta întrucât, dispoziţiile declarate neconstituţionale devin inaplicabile numai la data publicării deciziei Curţii Constituţionale conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Pentru a se stabili modalitatea de aplicare în timp a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în redactarea iniţială şi ale art. 29 alin. (1) din aceeaşi lege republicată, considerăm că trebuie pornit de la considerentele deciziei nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale privind domeniul temporal al celor două reglementări. în motivarea acestei decizii, s-a reţinut în esenţă că raportul juridic privind restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv s-a constituit în mod valabil la data depunerii notificării de către persoana îndreptăţită, iar efectele acestuia sunt guvernate de principiul „tempus regit actum", fiind prin urmare aplicabile dispoziţiile legale de la data depunerii notificării.
Deşi instanţa de contencios constituţional a reţinut că termenul de depunere a notificărilor a expirat la 14 februarie 2002, că Legea nr. 247/2005 nu a instituit un nou termen de depunere a notificărilor, şi că, prin urmare, toate raporturile juridice privind restituirea imobilelor evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate ar trebui să intre sub incidenţa dispoziţiei legale în vigoare în perioada de depunere a notificărilor, decizia nr. 830/2008 nu oferă o rezolvare explicită pentru ipoteza notificărilor depuse în temeiul art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, după modificarea acesteia prin Legea nr. 247/2005.
în acest sens, reamintim că, potrivit art. 47 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în redactarea iniţială, devenit art. 46 alin. (3) după republicarea legii (2 septembrie 2005), în cazul în care persoanei îndreptăţite i s-a respins, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, acţiunea privind restituirea în natură a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut de lege curge de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti. întrucât nu de puţine ori soluţionarea acţiunilor de drept comun în revendicare promovate de foştii proprietari s-a finalizat în mod irevocabil ulterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, este necesară clarificarea regimului aplicabil notificărilor depuse în temeiul art. 46 alin. (3), fost 47 alin. (3), după data intrării în vigoare a art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, aceasta întrucât noua reglementare, spre deosebire de cea anterioară, nu mai face distincţie, sub aspectul posibilităţii de restituire în natură, între imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul societăţilor privatizate şi cele preluate fără titlu ori fără titlu valabil.
Este evident că, prin aplicarea raţionamentului expus în decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, notificărilor depuse după adoptarea Legii nr. 247/2005 nu le pot fi aplicate dispoziţiile anterioare cuprinse în art. 27 alin. (1) din forma iniţială a Legii nr. 10/2001 întrucât, dacă admitem că raportul juridic privind restituirea imobilului s-a născut la data depunerii notificării, soluţia contrară ar echivala cu ultraactivitatea legii vechi. Prin urmare, asemenea notificări urmează a fi examinate şi soluţionate (inclusiv în cadrul eventualelor proceduri judiciare) prin prisma art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, ceea ce înseamnă că imobilele care formează obiectul lor nu pot fi restituite în natură, ci doar în echivalent, în măsura în care ele sunt evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate. Teoretic, soluţia sus-menţionată ar putea fi criticată pe considerentul că ar conduce şi ea la aplicarea unui tratament discriminatoriu între persoanele care au depus notificări în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost el prelungit succesiv până la 14 februarie 2002 şi cele care s-au prevalat de disp. art. 47 alin. (3), devenit art. 46 alin. (3) după republicare, depunând notificarea după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, însă practic asemenea critici ar fi lipsite de substanţă. Astfel, ipoteza depunerii notificării după adoptarea Legii nr. 247/2005, dar cu respectarea termenului de decădere instituit de Legea nr. 10/2001, presupune în mod necesar, potrivit art. 46 alin. (3), existenţa unui litigiu anterior de drept comun care să fi avut ca obiect pretenţia de restituire în natură a bunului solicitat şi care să fi fost finalizat printr-o hotărâre irevocabilă de respingere a acestei pretenţii; în cadrul unui astfel de litigiu, problema existenţei unui titlu valabil de preluare a imobilului de către stat trebuia, de principiu, să fie examinată, aşa încât, în măsura în care acţiunea în revendicare a fost respinsă, este de presupus că instanţa a considerat că imobilul a fost preluat cu titlu valabil întrucât în caz contrar soluţia de respingere a acţiunii nu ar fi justificată. Aşa fiind, o notificare formulată cu respectarea termenului legal după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 nu ar putea viza decât situaţia unor imobile în privinţa cărora, printr-o hotărâre irevocabilă intrată în puterea lucrului judecat, s-a stabilit că au fost preluate cu titlu valabil şi că nu pot fi restituite în natură, aşa încât problema unui eventual tratament discriminatoriu în această privinţă prin aplicarea art. 29 alin. (1) din Legea nr.10/2001 republicată este practic exclusă.
O ultimă chestiune ce vizează aplicarea legii în timp în materia supusă analizei este cea a modalităţilor de restituire în echivalent şi a procedurii de acordare a măsurilor reparatorii.
Aşa cum s-a arătat anterior, în reglementarea iniţială a legii pentru imobilele preluate cu titlu valabil şi evidenţiate în patrimoniul societăţilor privatizate, restituirea se putea dispune numai prin echivalent în una din cele trei modalităţi prevăzute de art. 27 alin. (1), respectiv bunuri ori servicii, acţiuni la societăţile tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, toate aceste măsuri reparatorii fiind stabilite fie prin decizia sau dispoziţia motivată a instituţiei implicate în privatizare, căreia i se adresează notificarea, fie de instanţa de judecată sesizată potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (redactare iniţială) în cazul nesoluţionării notificării în termen legal ori al nerealizării unui acord în privinţa valorii imobilelor şi modalităţilor de restituire.
După modificarea art. 27 alin. (1) prin Legea nr. 247/2005, sfera măsurilor reparatorii ce pot fi acordate în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil şi evidenţiate în patrimoniul societăţilor privatizate a fost restrânsă doar la despăgubirile stabilite în condiţiile legii speciale (titlul VII al Legii nr. 247/2005), iar sub aspect procedural aceste măsuri reparatorii pot fi doar propuse de instituţia implicată în privatizare, ele urmând a fi stabilite şi acordate efectiv de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
Din perspectiva aplicării în timp a acestor reglementări succesive, în practica judiciară s-a conturat în mod clar principiul aplicării legii vechi tuturor notificărilor soluţionate prin decizii sau dispoziţii emise sub imperiul acestei legi. In acest sens, prin decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că prevederile art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru soluţionarea notificărilor, nu se aplică deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. S-a reţinut în motivarea acestei decizii că, faţă de dispoziţiile art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, urmează a fi înaintate Comisiei Centrale de stabilire a despăgubirilor numai acele decizii/dispoziţii motivate prin care s-a stabilit acordarea măsurilor reparatorii în echivalent şi cuantumul acestora, şi care nu au fost atacate în instanţă, precum şi notificările care nu au fost soluţionate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 prin decizie/dispoziţie motivată, în timp ce deciziile/dispoziţiile aflate pe rolul instanţelor la aceeaşi dată, ca urmare a atacării lor cu contestaţie, precum şi cele atacate ulterior pe această cale cu respectarea termenului prevăzut de lege rămân supuse controlului instanţelor judecătoreşti sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, atât în ceea priveşte îndreptăţirea la acordarea măsurilor reparatorii, cât şi în ceea ce priveşte natura sau întinderea acestor măsuri. Pornind de la statuările cuprinse în decizia nr. 52/2007, în cadrul contestaţiei formulate în termen legal împotriva unei decizii/ dispoziţii anterioare Legii nr. 247/2005, instanţa de judecată trebuie să ţină seama de prevederile Legii nr. 10/2001 în forma aflată în vigoare la data emiterii actului atacat, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că aceasta poate acorda măsuri reparatorii reglementate de legea veche dar neprevăzute de legea nouă (cum ar fi, în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil din patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, acordarea de bunuri sau servicii, de acţiuni tranzacţionate pe piaţa de capital sau de titluri de valoare) iar, pe de altă parte, că în cadrul unor astfel de litigii este posibilă în continuare stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii prin hotărâre judecătorească.
Deşi decizia sus-menţionată a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se impune instanţelor de judecată prin prisma efectului său obligatoriu, aceasta nu este la adăpost de orice critici, în literatura de specialitate reproşându-se instanţei supreme că a creat o inechitate între persoane aflate în situaţii identice, care au depus notificări la aceeaşi dată, dar care pot fi tratate diferenţiat numai pe considerentul că notificarea a fost sau nu soluţionată un termen legal de entitatea notificată. S-a mai susţinut, de asemenea, că a fost nesocotit principiul aplicării imediate a legii noi, care impune incidenţa acestei legi atât situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare (facta pendentiă) cât şi efectelor viitoare ale situaţiilor trecute (facta futura) şi că finalitatea practică a soluţiei adoptate este îndoielnică în condiţiile în care, potrivit art. 13 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, analiza şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor este în prezent de competenţa exclusivă a Comisiei Centrale de stabilire a despăgubirilor.
In ceea ce priveşte notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în raport de considerentele deciziei nr. 52/2007, de dispoziţiile art. 16 alin. (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 dar şi de mai multe decizii de speţă ale instanţei supreme, se impune în mod indubitabil respectarea principiului aplicării imediate a legii noi, ceea ce înseamnă că toate aceste notificări urmează a fi rezolvate, atât din perspectiva măsurilor reparatorii ce pot fi acordate, cât şi din perspectiva procedurii aplicabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată şi art. 16 şi următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005. în considerarea acestor dispoziţii, pentru ipoteza imobilelor preluate cu titlu valabil şi evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate în privinţa cărora nu s-au emis decizii/dispoziţii de restituire prin echivalent până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în prezent măsurile reparatorii pot consta doar în despăgubirile acordate potrivit dispoziţiilor speciale din această ultimă lege.
Dat fiind domeniul limitat de aplicare al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată care, în urma decizei nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, nu mai vizează decât imobilele preluate cu titlu valabil, este evident că în cazul imobilelor aflate în patrimoniul societăţilor privatizate dar care au fost preluate fără titlu valabil rămâne deschisă posibilitatea restituirii în natură în condiţiile art. 9-11 din Legea nr. 10/2001, precum şi posibilitatea acordării nu doar a despăgubirilor prevăzute de legea specială, ci şi a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de unitatea notificată şi acceptate de persoana îndreptăţită, conform art. 11 alin. (8) din lege.
