Arvună
| Comentarii |
|
arvună, acont, avans.
arvuna, Reglementare în Noul Cod Civil; Noţiune. Funcţii. Condiţii de funcţionare; Efectele arvunei.
Reglementare în noul Cod Civil.
În cadrul aceleiaşi secţiuni dedicate executării prin echivalent (secţiunea a 4-a), legiuitorul a înţeles alături de clauza penală să reglementeze şi clauza de arvună, în art. 1544-1546 noul cod civil în vechiul Cod civil, clauzele de arvună erau reglementate în cadrul contractului de vânzare-cumpărare.
Noţiune. Funcţii. Condiţii de funcţionare.
Clauza de arvună este o stipulaţie contractuală cu funcţii diverse. Ea stabileşte ce se întâmplă cu o anumită sumă de bani sau cantitate de bunuri fungibile plătită de un contractant celuilalt, la momentul încheierii contractului. Astfel, arvuna este o stipulaţie contractuală în care se prevede că această sumă va fi restituită îndoit celeilalte părţi dacă nu se execută contractul din cauza părţii care a primit arvuna sau se reţine, dacă nu se execută contractul din cauza părţii care a plătit arvuna, precum şi în cazul special în care aceasta din urmă se dezice de încheierea contractului, dacă i s-a conferit acest drept [art. 1544 alin. (1) şi art. 1545
C. civ.].
Clauza de arvună poate avea rolul de a confirma încheierea contractului, caz în care suma de bani/cantitatea de bunuri fungibile avansată reprezintă semnul încheierii contractului şi constituie o parte a prestaţiei celui care a avansat-o (de exemplu, vânzătorul a achitat 10% din preţ cu ocazia încheierii contractului cu titlul de avans şi arvună). Clauza de arvună poate avea rolul de a permite dezicerea celui care a avansat arvuna (avansul va fi reţinut de promitentul-vânzător în schimbul dreptului de dezicere conferit promitentului-cumpărător). In sfârşit, clauza de arvună poate avea şi rolul de a penaliza pe una din părţi - cea care a plătit arvuna, pentru neîncheierea contractului -fie că nu se încheie contractul din culpa celui care a avansat arvuna sau din culpa celeilalte părţi, fie că partea care a avansat arvuna nu mai doreşte să încheie contractul, dezicându-se de el în temeiul unei clauze de arvună-dezicere. Aşadar, rolul penalizator al clauzei penale funcţionează în ambele ipoteze", în pofida denumirilor marginale ale textelor din Codul civil: în prima situaţie, este vorba de o potenţială penalizare a ambelor părţi pentru neîncheierea contractului din culpă, în timp ce, în a doua situaţie, penalizarea priveşte neîncheierea contractului de către partea care a avansat arvuna pentru că s-a dezis (în acest caz, mai degrabă avem de a face cu o funcţie compensatorie aparte - este vorba de indemnizaţia de imobilizare a bunului pentru toată perioada de până în momentul invocării clauzei de dezicere.
La nivelul condiţiilor de validitate, reţinem că sunt valabile toate observaţiile pe care deja le-am făcut cu ocazia clauzei penale în legătură cu caracterul accesoriu al acesteia. Pe de altă parte, în mod parţial, regăsim în cazul arvunei şi condiţiile răspunderii contractuale. In primul rând, uneori este necesară condiţia culpei/vinovăţiei uneia dintre părţi (arvuna confirmatorie), alteori această condiţie nu este necesar să fie probată - culpa prezumată fiind legată de simpla dezicere de contract (arvuna-dezicere). Cu toate acestea, ipoteza imposibilităţii fortuite de executare înlătură efectele oricărei clauze de arvună, de unde se vede ataşamentul acesteia faţă de noţiunea de culpă. In ce priveşte prejudiciul (şi implicit raportul de cauzalitate), acesta nu este necesar să fie probat, întocmai ca şi în cazul clauzei penale. Partea care nu este în culpă sau „victima” dezicerii de contract, nu poate pretinde mărirea despăgubirii, după cum nici cealaltă parte nu poate solicita reducerea ei (totuşi cu excepţia citată deja în materie de clauză penală excesivă - art. 1541 noul Cod Civil, dar în niciun caz cu excepţia executării parţiale a obligaţiei principale).
Efectele arvunei.
Efectele clauzei de arvună sunt diferite după cum avem de a face cu o clauză confirmatorie sau de dezicere.
In cazul clauzei de arvună confirmatorie, deoarece arvuna este socotită un avans al executării prestaţiilor uneia din părţi, semn al încheierii contractului, se produc următoarele efecte speciale:
a) dacă partea care a dat arvuna nu execută, fară justificare (din culpă), obligaţiile asumate prin contract, cealaltă parte este îndreptăţită să reţină arvuna (rol penalizator). Dacă, dimpotrivă, contractul nu este executat din culpa celeilalte părţi, care a primit arvuna, atunci cealaltă parte poate solicita dublul arvunei date, în cazul în care solicită rezoluţiunea contractului [art. 1544 alin. (2) noul Cod Civil];
b) cu toate acestea, partea care a primit arvuna sau partea care a dat-o, în cazul neexecutării culpabile din partea celeilalte părţi, poate solicita rezoluţiunea sau dimpotrivă, poate solicita un alt remediu, de exemplu, executarea silită în natură a celeilalte părţi [urmarea opţiunii între remedii deschisă de art. 1514 alin. (2) noul Cod Civil]. Din nou, legiuitorul reia chestiunea opţiunii în art. 1544 alin. (3) noul Cod Civil, prevăzând dreptul creditorului obligaţiei neexecutate de a opta între executare sau rezoluţiune plus repararea prejudiciului, în condiţiile dreptului comun. în privinţa descrierii acestei opţiuni, trebuie afirmate unele rezerve. între remediile pe care creditorul le poate alege în caz de rezoluţiune, altele decât operarea arvunei, cel al executării prin echivalent nu se regăseşte întrucât acesta se identifică aproape integral cu arvuna. Excepţia se regăseşte însă în situaţia în care se optează pentru executarea în natură şi se solicită totuşi daune-interese pentru întârzierea în executare - credem că numai în această situaţie operează ultima parte a alin. (3) al art. 1544 noul Cod Civil;
c) în cazul executării prestaţiei datorate, arvuna se socoteşte avansul acestei executări. Cu alte cuvinte se impută (se scade) asupra acestei prestaţii [art. 1544 alin. (1) noul Cod Civil]. în cazul în care se pune problema restituirii arvunei pentru neexecutare culpabilă din partea celui care a dat arvuna, creditorul obligaţiei neexecutate trebuie să restituie tot ce excede arvunei, dacă a optat pentru rezoluţiunea contractului şi reţinerea arvunei [art. 1544 alin. (1) noul Cod Civil];
d) în cazul în care contractul se desfiinţează din cauze care „nu atrag răspunderea vreuneia dintre părţi” (în realitate este vorba de imposibilitatea fortuită de executare), arvuna trebuie restituită în întregime (art. 1546 noul Cod Civil).
în cazul clauzei de ar\’ună-dezicere, se produc următoarele efecte, deduse din textul art. 1545 noul Cod Civil:
a) în primul rând, arvuna-dezicere permite celui care a dat-o să se dezică de contract, adică să îl denunţe unilateral. Este posibil ca dezicerea să fie stipulată „în oglindă” şi în favoarea părţii care a primit arvuna. Pentru dezicere, partea care o invocă, nu are nevoie de nicio justificare, ea operând în manieră potestativă. Cu toate acestea, dacă partea care a dat arvuna se dezice, ea va pierde arvuna dată. Dacă, dimpotrivă, partea care a primit arvuna se dezice, ea va fi ţinută să restituie dublul acesteia (art. 1545 noul Cod Civil);
b) în cazul în care contractul se execută, din nou arvuna se impută asupra prestaţiei datorate de cel care a dat arvuna, după modelul art. 1544 alin. (1) noul Cod Civil;
c) în cazul în care contractul se desfiinţează din cauze neimputabile, astfel cum am arătat mai sus, arvuna trebuie restituită în întregime (art. 1546 noul Cod Civil).
arvună, în Codul civil din 1864, noţiunea de arvună era reglementată în cadrul contractului de vânzare-cumpărare, art. 1297 vorbind despre „vindere făcută prin dare de arvună” şi de „convenţia accesorie a arvunei”.
Arvuna poate fi definită drept o sumă de bani plătită de una dintre părţi la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, prin care se garantează de către aceasta îndeplinirea obligaţiei şi îi asigură, totodată, o garanţie a îndeplinirii obligaţiilor de către cealaltă parte.
Astfel, conform art. 1298 C. civ. 1864, în situaţia în care „vinderea nu s-a executat prin culpa unei din părţile contractante, aceasta va pierde arvuna data sau o va întoarce îndoită, avănd-o primită, dacă partea care nu este în culpă nu ar alege mai bine să ceară executarea vinderii
Aşadar, în situaţia în care arvuna a fost dată de cumpărător (situaţia cel mai des întâlnită), în caz de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare din culpa cumpărătorului, acesta va pierde suma de bani plătită cu titlu de arvună, iar în ipoteza rezoluţiunii contractului din culpa vânzătorului, acesta va fi obligat să restituie dublul sumei primite cu titlu de arvună.
Practic, în situaţia rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare, arvuna funcţionează ca o clauză penală legală, stabilind cuantumul prejudiciului produs părţii care nu este în culpă.
In exemplul de mai sus ne-am referit la arvuna dată de cumpărător, deoarece în practică este situaţia întâlnită cel mai des, însă textul legal nu excludea posibilitatea ca arvuna să fie plătită de vânzător, aşa cum am arătat.
Aşa cum prevede şi textul legal şi conform regulilor de drept comun, partea care nu este în culpă are posibilitatea alegerii între a cere executarea silită a obligaţiei sau rezoluţiunea, cu aplicarea clauzei de arvună.
Convenţia de arvună nu va avea efecte în cazul nulitătii contractului de vânzare-cumpărare, faţă de caracterul său accesoriu, în situaţia în care contractul se execută sau se desfiinţează de comun acord ori independent de culpa unei părţi, arvuna fiind prinsă „în prestaţiile reciproce, după
împrejurări” (art. 1297 teza finală C civ. 1864). Regula este că, în cazul executării contractului, ea este considerată o parte din preţ.
In materia antecontractelor de vânzare-cumpărare, s-a făcut aplicaţia dispoziţiilor legale sus-citate, în condiţiile în care, în mod frecvent, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, promitentul-cumpărător plăteşte o sumă de bani cu titlu de arvună, urmând a plăti diferenţa la momentul executării antecontractului, respectiv al încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Menţionăm însă că nu orice sumă de bani plătită ca avans reprezintă arvună, pentru a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale sus-menţionate. Considerăm că, pentru aceasta, este necesar fie ca părţile să desemneze suma de bani plătită cu titlul de „arvună”, fie să facă trimitere la dispoziţiile legale menţionate, atunci când vorbesc de plata unui avans.
Apreciem că reglementarea arvunei va avea şi sub incidenţa reglementărilor din noul Cod civil o importanţă semnificativă în materia antecontractelor de vânzare-cumpărare. De altfel, în noul Cod civil, arvuna este reglementată în cadrul secţiunii privind „Executarea obligaţiilor prin echivalent”, şi nu în cazul contractului de vânzare-cumpărare, ca în precedent, ori al contractului de locaţiune, unde exista o referire la posibilitatea dării unei arvune.
Arvuna este definită de alin. (1) al art. 1544 NCC ca fiind o sumă de bani (sau alte bunuri fungibile) plătită de o parte celeilalte la momentul încheierii contractului, sumă de bani care, în caz de executare, urmează a fi imputată asupra prestaţiei datorate sau, după caz, restituită.
Articolul anterior menţionat reglementează, sub denumirea de „arvuna confirmatorie”, consecinţele plăţii arvunei la momentul încheierii contractului (antecontractului, în cazul nostru), respectiv că, în situaţia neexecu-tării culpabile din partea uneia dintre părţile contractante, partea cealaltă poate declara rezoluţiunea contractului şi fie poate păstra arvuna (în situaţia în care neexecutarea s-a datorat culpei părţii care a plătit arvuna), fie poate cere dublul acesteia (atunci când neexecutarea provine de la partea care a primit arvuna).
De asemenea, menţionăm că, pe lângă reglementarea expresă a posibilităţii creditorului obligaţiei neexecutate de a recurge la executarea silită a obligaţiei, este reglementată şi posibilitatea creditorului de a cere rezoluţiunea şi stabilirea despăgubirilor potrivit dreptului comun. Aşadar, în măsura în care creditorul obligaţiei neexecutate consideră că poate dovedi un prejudiciu mai mare decât cel stabilit legal, poate opta pentru această variantă.
Practic, reglementarea este identică cu cea din Codul civil din 1864.
Ca un element de noutate, noul Cod civil introduce, prin art. 1545, reglementarea consecinţelor plăţii arvunei la momentul încheierii contractului în situaţia în care în contract este prevăzut dreptul unei părţi de a se dezice de contract. Astfel, şi în această situaţie, „cel care denunţă contractul pierde arvuna dată sau, după caz, trebuie să restituie dublul celei primite”.
Aşadar, dacă sub imperiul vechiului Cod civil, aşa cum am arătat mai sus, în situaţia reglementării în cadrul antecontractelor de vânzare-cumpărare a unei clauze de dezicere sau de răzgândire s-a pus problema dacă stipularea unei asemenea clauze nu poate reprezenta o obligaţie sub condiţie pur potestativă nulă şi s-a decis, în doctrină şi practica judiciară, că o asemenea obligaţie este valabilă în măsura în care părţile au reglementat un „preţ al răzgândirii”, faţă de reglementarea din art. 1545 NCC, va trebui să avem în vedere că, în situaţia în care părţile au prevăzut o asemenea clauză, deşi fără stabilirea expresă a unui „preţ al răzgândirii”, dar cu plata unei arvune, nu se va putea considera nulitatea unei asemenea clauze, legea stabilind despăgubirile ce vor fi plătite.
În legătură cu preţul mai reţinem că, în noul Cod civil, art. 1670 stabileşte: "În lipsă dle stipulaţie contrară, sumele plătite în temeiul unei promisiuni de vânzare reprezintă un avans din preţul primit".
