Bursă

bursă, entitate care pune în legătură vânzătorii şi cumpărătorii unor anumite bunuri (valori mobiliare sau alte instrumente financiare, mărfuri, etc.), promovând uniformizarea acestor bunuri în scopul facilitării celerităţii efectuării tranzacţiilor şi securizării acestora.

bursă - 1. piaţă specifică ţărilor cu economie de piaţă, pe care se oferă şi se desfac, potrivit unei proceduri speciale, valori sau mărfuri fungibile. 2. instituţie înfiinţată prin lege, în vederea perfectării de tranzacţii fară prezentarea, predarea şi plata concomitentă a obiectului tranzacţionat. ~ de mărfuri - instituţie autonomă sau care funcţionează pe lângă camerele de comerţ, specializată în operaţiuni de vânzare-cumpărare privind unele mărfuri de masă care nu pot fi prezentate cu ocazia negocierii, ci se află în depozitul vânzătorului sau în depozite publice. împrejurarea că mărfurile în cauză nu pot fi prezentate face ca negocierea lor să aibă loc pe bază de indicaţii (cantitate, calitate) şi de mostre; operaţiile de acest gen sunt întotdeauna "la termen", iar nu la vedere: ele pot fi reale sau speculative. In cazul în care operaţiile au un caracter speculativ se plăteşte doar diferenţa dintre preţuri, aşa cum se practică şi la bursele de valori. ~ de valori - instituţie în cadrul căreia se negociază şi se vând valori mobiliare numite "titluri de bursă". Se distinge prin particularităţi specifice: a) titlurile se negociază fără a fi aportate în mod real şi fără a fi verificate, vânzarea lor facându-se la fel ca a bunurilor, prin simpla indicare a cantităţii şi calităţii acestora; b) vânzarea şi cumpărarea pot fi făcute numai prin intermediari; titularii titlurilor (vânzători şi cumpărători) nu se cunosc; c) deţinătorii de titluri cumpără spre a revinde şi vând pentru a recumpăra şi a câştiga din diferenţa de preţ; ei nu acţionează cu intenţia de a păstra titlurile cumpărate, ci fac operaţii de speculă. Nerespec-tarea regimului juridic stabilit pentru desfăşurarea activităţii de tranzacţionare la bursă poate realiza conţinutul obiectiv al unora dintre infracţiunile reglementate de O.U.G. nr. 28/2002 privind valorile mobiliare.

BURSA DE MĂRFURI, este societatea comercială pe acţiuni având ca obiect principal de activitate, administrarea pieţelor organizate. Bursele de mărfuri administrează pieţe la disponibil, pieţe mixte, pieţe ale licitaţiilor şi pieţe ale creanţelor, precum şi orice alte tipuri de pieţe, dacă bursa de mărfuri îndeplineşte condiţiile prevăzute în legislaţia specifică acestora. Bursa de mărfuri poate să desfăşoare şi activităţi secundare, fară a se limita la acestea, cum ar fi: realizarea, administrarea şi comercializarea sistemelor informatice specifice burselor de mărfuri, organizarea de seminarii şi cursuri în scopul pregătirii participanţilor în domeniul burselor de mărfuri. Pentru a se înfiinţa o bursă de mărfuri, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) să se constituie ca societate comercială pe acţiuni, conform prevederilor Legii 31/1990 republicată; b) obiectul principal de activitate să fie administrarea pieţelor dezvoltate de bursa de mărfuri; c) să emită numai acţiuni nominative; d) acţionarii să fie numai persoane juridice; e) capitalul social minim să reprezinte echivalentul în lei a cel puţin 1.000.000 euro, stabilit pe baza cursului de referinţă al pieţei valutare, comunicat de BNR la data subscrierii; f) capitalul social să fie integral subscris şi vărsat în numerar la momentul înfiinţării; g) actul constitutiv să nu permită unui acţionar să deţină direct sau prin persoane juridice interpuse, mai mult de 5% din drepturile de vot; h) actul constitutiv să nu permită nici unui membru al consiliului de administraţie al bursei de mărfuri să deţină participări, de orice fel ar fi acestea, într-o altă bursă de mărfuri; i) actul constitutiv să prevadă obligativitatea elaborării regulamentelor şi procedurilor specifice activităţii bursei de mărfuri; j) actul constitutiv să conţină obligativitatea avizării regulamentelor de către Colegiul de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

BURSĂ DE VALORI, loc unde se desfaşoară într-un cadru organizat şi supravegheat, prin intermediari autorizaţi, operaţiuni comerciale cu valori mobiliare. în principiu, la cota bursei de valori sunt admise valori mobiliare ale unor emitenţi care îndeplinesc anumite condiţii de profitabilitate şi de transparenţă. O bursă de valori are rol atât de piaţă primară cât şi de piaţă secundară de capital.

BURSĂ NEAGRĂ, comerţ clandestin.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Bursă