Completarea cercetării penale

completarea cercetării penale, act procedural al organelor de urmărire penală, atunci cînd se constată că cercetarea penală nu este completă. Necesitatea c.c.p. se poate ivi ca urmare a declaraţiilor suplimentare sau a răspunsurilor inculpatului cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală. Această necesitate se poate ivi şi în urma ascultării învinuitului inainte de terminarea cercetării (art. 255, alin. 1, C.p.p.). In aceste cazuri, c. c. p. se dispune, prin ordonanţă, de organul de urmărire penală. C. c. p. se poate impune şi ca urmare a constatării procurorului că urmărirea penală nu este completă, dispunînd restituirea cauzei organului care a efectuat urmărirea penală sau altui organ de urmărire in vederea completării acesteia; cind completarea este necesară numai cu privire la unele fapte sau la unii învinuiţi sau inculpaţi, iar disjungerea uu este posibilă, procurorul dispune restituirea întregii cauze (art. 265, C.p.p.). în tot cursul judecăţii instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, cînd din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar face completarea acesteia decît cu mare întîrziere; instanţa este obligată să arate motivele restituirii, indicînd faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de probă (art. 333, C.p.p.).

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Completarea cercetării penale