Contestaţie la executare
| Comentarii |
|
contestaţie la executare, mijloc procedural special prin care persoana interesată sau care a fost vătămată prin executare poate obţine desfiinţarea actelor de executare, a altor măsuri ocazionate de îndeplinirea procedurii execuţionale ori, uneori, anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu. Potrivit art. 399 C. proc. civ., se poate face contestaţie împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege. De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea c.e., anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale. Conform art. 401 C. proc. civ., în cadrul c.e. poate fi hotărâtă, la cererea părţii interesate, împărţirea bunurilor comune.
1) Sub aspect formal, c.e. se aseamănă cu o acţiune întrunind elementele cererii de chemare în judecată; raportată la scopul urmărit, această contestaţie prezintă, însă, ca natură, unele particularităţi: ori de câte ori ea conţine o plângere împotriva unei măsuri de executare, dobândeşte caracterul unei căi speciale de atac (deşi nu se identifică în vreun fel oarecare cu niciuna din căile ordinare sau extraordinare de atac propriu-zise); dacă, dimpotrivă, contestaţia urmăreşte ca obiectiv anularea titlului executoriu însuşi, ea se prezintă ca o adevărată acţiune în anulare.
2) Persoana care introduce c.e. se numeşte contestator. Calitatea de contestator o poate avea debitorul urmărit, creditorul urmăritor, terţul poprit în cadrul executării prin poprire, procurorul, potrivit dispoziţiilor art. 45 C. proc. civ., precum şi orice terţ interesat în procedura execuţională sau care a fost vătămat prin îndeplinirea actelor de executare. 3) C.e. este principală atunci când promovarea ei se face de către un terţ, adică de către o persoană care nu a participat la proces şi, deşi străină de raporturile juridice dintre părţi, a fost lezată prin actele sau măsurile de executare; ea este incidenţă ori de câte ori intervine între părţile care au participat la proces. în contestaţia principală contestatorul are drepturi mai largi decât acelea ce-i sunt asigurate contestatorului în cazul contestaţiei incidente. împrejurarea se justifică prin aceea că terţii, comparativ cu debitorul urmărit, dispun de posibilităţi mai numeroase de a combate executarea şi de a-şi motiva contestaţia, întrucât ei nu au participat la proces şi deci nu au putut să-şi valorifice argumentele lor în cadrul procesului. Cu toate acestea, motivele invocate de terţi trebuie circumscrise vătămării pe care au suferit-o; ei nu sunt în drept să discute valabilitatea titlului executoriu, întrucât o atare chestiune priveşte exclusiv raporturile juridice dintre părţi. 4) C.e. poate pune în discuţie fie însăşi executarea silită, precum şi orice act de executare, fie înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului care se execută. în prima ipoteză, c.e. este o c.e. propriu-zisă, iar în cea de a doua ipoteză este o contestaţie la titlu, a) C.e. propriu-zisă poate avea ca temei: prescripţia dreptului de a cere executarea silită; perimarea unor acte de executare; vicii de formă ale titlului executoriu sau ale altor acte de executare; neres-pectarea termenelor; ordinea de urmărire a bunurilor sau urmărirea unor bunuri care, potrivit legii, nu pot fi urmărite; neopozabilitatea titlului executoriu faţă de o terţă persoană cu drepturi proprii asupra obiectului urmărit; invocarea compensaţiei legale; acte frauduloase sau întocmite pentru a vătăma drepturile legitime ale persoanelor interesate (de exemplu, moştenitorul care nu a fost chemat la partajul succesoral poate să conteste partajul pentru inopozabilitatea titlului, când ceilalţi moştenitori vor să-l urmărească pentru predarea unor bunuri ce le-au fost atribuite prin hotărârea de partaj), b) în cadrul contestaţiei la titlu nu se contestă validitatea în fond a titlului executoriu, ci titlul nefiind suficient de clar, este necesară lămurirea sa, părţile nefiind de acord cu modul în care s-ar putea face executarea în temeiul acelui titlu (de exemplu, bunurile care trebuie predate nu sunt specificate, terenul nu este bine identificat); aşadar, contestaţia la titlu nu poate viza soluţionarea unor cereri formulate de părţi şi rămase nerezolvate ori rejudecarea cauzei şi schimbarea hotărârii, c) Potrivit reglementărilor actuale, se mai poate reţine un al treilea fel de c.e., şi anume contestaţia împotriva refuzului organului de executare de a îndeplini un act de executare în condiţiile prevăzute de lege; pentru a se da posibilitatea exercitării acestei contestaţii, Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti stabileşte că în cazul în care executorul judecătoresc refuză îndeplinirea unui act sau efectuarea executării silite, dacă părţile stăruie în cererea de îndeplinire a actului, acesta este obligat să-şi motiveze refuzul în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului. 5) Contestaţia la titlu se poate face dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1 C. proc. civ. şi se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută (practic, este posibil ca o asemenea contestaţie să fie rezolvată de judecătorie, tribunal, curte de apel sau înalta Curte de Casaţie şi Justiţie); contestaţia la titlu privind dispoziţiile civile dintr-o hotărâre penală se rezolvă de instanţa penală care a pronunţat hotărârea ce se execută (art. 463 C. proc. pen.); dacă contestaţia la titlu vizează un titlu executoriu care nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare. C.e. propriu-zisă, orice alte incidente ce privesc urmărirea însăşi, precum şi contestaţia împotriva refuzului organului de executare de a îndeplini un act de executare se vor judeca de instanţa de executare (judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, dacă legea nu dispune altfel). C.e. având ca obiect titluri executorii care nu au fost emise de un organ de jurisdicţie se vor introduce la instanţa de executare. 6) C.e. trebuie să cuprindă pe larg motivele invocate de contestatori; în principiu, aceste motive nu pot privi probleme de fond care să repună în discuţie o hotărâre definitivă; astfel, admisibilitatea unui mijloc de apărare este subordonată, în materia c.e., condiţiei de a nu se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii contestate. Debitorul poate invoca motive legate de stingerea obligaţiei posterioare hotărârii ce se execută. Cu toate acestea, atunci când titlul executoriu nu este o
hotărâre judecătorească, ci un alt act cu putere executorie (de exemplu, un act autentic învestit cu formulă executorie) a cărui existenţă n-a fost precedată de o dezbatere contradictorie în faţa unui organ de jurisdicţie, contestatorul are îndreptăţirea să-şi facă toate apărările, inclusiv cele de fond, referitoare la existenţa şi valabilitatea creanţei, dacă legea nu prevede, în acest scop, o altă cale de atac (de exemplu, acţiunea în anulare împotriva actului autentificat de notarul public şi care, în condiţiile art. 66 din Legea nr. 36/1995, constituie titlu executoriu). 7) Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când: a) contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare (se are în vedere contestaţia pe care o poate introduce fie creditorul urmăritor, fie debitorul urmărit, când sunt prejudiciaţi printr-un act săvârşit în cursul executării de către executorul judecătoresc sau prin refuzul nejustificat al acestuia de a săvârşi un act de executare); b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi; dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul popritei debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie. Contestaţia la titlu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită. Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului; neintroducerea contestaţiei în acest termen nu-l împiedică pe terţ să-şi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii. Tot un termen de 15 zile pentru introducerea c.e. este prevăzut de art. 173 C. proc. fisc., potrivit căruia contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când: a) contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod; b) contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare; c) cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă. Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării; neintroducerea contestaţiei în acest termen nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun. codul de procedură civilă prevede şi unele termene speciale pentru exercitarea contestaţiei. Astfel, potrivit art. 492 C. proc. civ., contestaţia prin care dobânditorul unui imobil ipotecat, care nu este personal obligat pentru creanţa ipotecară, se poate opune la scoaterea la vânzare a imobilului, se va putea face numai în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii biroului de carte funciară prin care s-a dispus notarea în cartea funciară a somaţiei de începere a urmăririi silite. Cel nemulţumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului judecătoresc să consemneze obiecţiile sale în procesul-verbal, care poate fi contestat în termen de 3 zile [art. 570 alin. (2) C. proc. civ.]. Termenul curge de la întocmirea procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea sumei. 8) Soluţionarea c.e. urmează regulile procedurii prevăzute pentru judecata în prima instanţă, cu particularitatea că părţile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestaţiei se va face de urgenţă şi cu precădere. Taxa de timbru pentru contestaţie se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Cu ocazia judecării pot fi administrate dovezi, după regulile dreptului comun; asemenea dovezi sunt admise însă numai în măsura în care nu tind să combată situaţii şi împrejurări care au fost dezbătute şi rezolvate de către instanţă odată cu rezolvarea procesului; totuşi, în practică, s-a stabilit că, atunci când probele sunt necesare pentru lămurirea dispozitivului neclar, ele trebuie să fie administrate de către instanţă dacă, fără aceste probe, ea nu ar putea soluţiona în mod corespunzător contestaţia. în cadrul judecării c.e., instanţa poate hotărî, la cererea părţii interesate, împărţirea bunurilor proprietate comună, pentru a nu se urmări şi partea ce se cuvine proprietarului care nu este debitor. O dispoziţie asemănătoare o regăsim şi în Codul de procedură fiscală. C.e. nu are efect suspensiv de executare; instanţa poate încuviinţa însă, la cererea contestatorului, suspendarea executării, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul când legea ar dispune altfel. Dacă bunurile urmărite sunt supuse stricăciunii, pieirii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea preţului. Cererea de suspendare poate fi rezolvată la un termen anterior celui stabilit pentru judecarea contestaţiei sau chiar la termenul fixat pentru judecarea contestaţiei. Dacă soluţionarea se face la un termen anterior acestuia din urmă, ea va avea loc cu citarea părţilor. Asupra cererii de suspendare instanţa se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat. în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei va putea, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei (RON) pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul. Suspendarea executării nu poate dura mai mult decât până la soluţionarea c.e. 9)]n principiu, hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de apel. Excepţie fac hotărârile prin care instanţa de contestaţie se pronunţă asupra împărţirii bunurilor proprietate comună, care sunt supuse atât apelului, cât şi recursului, precum şi hotărârile date în contestaţiile introduse de terţii care pretind că au asupra bunului urmărit un drept de proprietate sau un alt drept real. Hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se execută. Hotărârile asupra c.e. sunt supuse şi căilor extraordinare de atac de retractare prevăzute de lege: contestaţie în anulare şi revizuire. 10) în cazul admiterii c.e., instanţa, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi, anularea ori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată. în cazul respingerii c.e., se reia urmărirea, dacă a fost suspendată, iar o nouă contestaţie nu este posibilă pentru aceleaşi motive; de asemenea, în cazul respingerii c.e., contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi de la 50 la 700 lei (RON).
contestaţie la executare - procedeu jurisdicţional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale (art. 461 C. proc. pen.). Se soluţionează potrivit regulilor stabilite pentru judecarea cauzelor în prima instanţă de către instanţa de executare sau instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, ori de către instanţa care a pronunţat hotărârea, în caz de nelămurire cu privire la conţinutul acesteia sau de împiedicare la executare. în cazul în care judecarea contestaţiei are loc la o altă instanţă decât cea de executare, soluţia se comunică instanţei de executare.
CONTESTAŢIA LA EXECUTARE. 1. în materie penală, contestaţia la executare reprezintă un procedeu jurisdicţional de soluţionare a plângerilor îndreptate împotriva actelor de executare dintr-o hotărâre penală. Contestaţia se poate face în patru cazuri prevăzute de lege: când s-a pus în executare o hotărâre nedefinitivă; când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării. Cererea de contestaţie la executare se poate face de condamnat, de procuror, iar în cazul contestaţiilor contra dispoziţiilor civile şi a executării acestora de către partea vătămată, partea civilă, precum şi de orice altă persoană lezată prin executare. Cererea trebuie să cuprindă numărul şi data hotărârii contestate, instanţa care a pronunţat-o, motivele de fapt şi de drept, anexele şi mijloacele de probă, data depunerii cererii şi semnătura. 2. în materie civilă, orice executare silită se poate contesta de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. Cererile şi toate contestaţiile care s-au ridicat asupra executării silite, se depun la instanţa care a încuviinţat titlul executor. Ea poate constitui o acţiune (de ex.: o terţă persoană pretinde că prin executare a fost lezată în drepturile sale şi deschide un proces) sau o cale de atac (de ex.: contestaţia este exercitată de creditorul-urmăritor sau de debitorul urmărit pentru a fi anulate actele îndeplinite în mod ilegal de executorii judecătoreşti. Cererea cuprinde date cu privire la contestator (nume, domiciliu) şi celelalte părţi; indicarea titlului executoriu, obiectul, motivele de fapt şi de drept, probele în susţinerea cererii, data depunerii şi semnătura.
