Contract între absenţi
| Comentarii |
|
contract între absenţi, contract bilateral sau plurilateral, încheiat între părţi care se află în locuri diferite şi care comunică prin corespondenţă. C. între a. este caracterizat prin împrejurarea că între manifestările de voinţă ale părţilor (oferta de a contracta şi acceptarea acestei oferte) se scurge un anumit interval de timp. C. între a. se consideră încheiat la data la care ofertantul a cunoscut acceptarea ofertei, dacă acceptarea a ajuns la cunoştinţa acestuia în termenul stabilit prin ofertă, sau, în cazul în care nu s-a stabilit un asemenea termen, în termenul necesar potrivit naturii contractului pentru schimbul ofertei şi acceptării (art. 35 C.com.). I. Oferta de a contracta reprezintă o propunere adresată de o persoană unei alte persoane de a încheia un anumit contract. Pentru a putea produce efecte juridice, oferta este nevoie să fie exactă şi completă, să nu conţină echivocuri şi să fie fermă. O ofertă care întruneşte aceste condiţii poate fi acceptată pur şi simplu, situaţie în care contractul se consideră încheiat în termenii redactaţi de ofertant. în activitatea comercială, caracterizată prin dinamism şi formalism diminuat (sau chiar inexistent), oferta poate fi făcută în cele mai variate moduri, esenţial fiind însă ca ea să aibă caracteristicile enumerate, astfel încât să poată fi înţeleasă şi acceptată de cel căreia îi este adresată. Ofertele pot fi închise sau deschise, după cum ele sunt adresate unei persoane determinate, în virtutea unei calităţi speciale a acesteia, sau unui cerc foarte larg de persoane, foarte puţin sau deloc caracterizate.
II. Acceptarea ofertei reprezintă manifestarea de voinţă a destinatarului ofertei de a încheia contractul propus în condiţiile menţionate în ofertă. Pentru a produce consecinţe juridice, acceptarea ofertei trebuie să fie totală şi necondiţionată, deoarece acceptarea condiţionată sau limitată se consideră ca un refuz al primei propuneri şi reprezintă o nouă propunere (contraofertă) (art. 39 C.com.).
III. încheierea contractului prin mijloace electronice. Modalitate de încheiere a unui contract în mediul electronic între furnizorul de servicii, pe de o parte, şi destinatarul serviciului sau consumatorul, de cealaltă parte.
Furnizorul de servicii este orice persoană juridică sau Fizică care pune la dispoziţie unui număr determinat sau nedeterminat de persoane un serviciu al societăţii informaţionale. Furnizorul poate fi român sau străin, elementul de extraneitate relevant pentru determinarea naţionalităţii sale consti tuindu-1 sediul sau social. Destinatar al serviciului este orice persoană fizică sau juridică ce utilizează în scopuri comerciale, profesionale sau de altă natură un serviciu al societăţii informaţionale, în special în scopul căutării de informaţii sau al furnizării accesului la acestea. Consumator este orice persoană fizică care acţionează în alte scopuri decât cele ale activităţii sale comerciale sau profesionale. Obiectul contractului încheiat în cadrul comerţului electronic (prin mijloace electronice) îl reprezintă serviciile societăţii informaţionale, încheierea contractelor prin mijloace electronice presupune următoarele: A) Informarea destinatarului. Este o obligaţie legală care incumbă furnizorului de servicii de a furniza destinatarului două categorii de informaţii: a) generale. Furnizorul de servicii are obligaţia de a pune la dispoziţie destinatarilor şi autorităţilor publice mijloace care să permită accesul facil, direct, permanent şi gratuit cel puţin la următoarele informaţii: i) numele sau denumirea furnizorului de servicii; ii) domiciliul sau
sediul furnizorului de servicii; iii) numerele de telefon, fax, adresa de poştă electronică şi orice alte date necesare contactării furnizorului de servicii în mod direct şi efectiv; iv) numărul de înmatriculare sau alte mijloace similare de identificare, în cazul în care furnizorul de servicii este înscris în registrul comerţului sau în alt registru public similar; v) codul de înregistrare fiscală; vi) datele de identificare ale autorităţii competente, în cazul în care activitatea furnizorului de servicii este supusă unui regim de autorizare; vii) titlul profesional şi statul în care a fost acordat, corpul profesional sau orice alt organism similar din care face parte, indicarea reglementărilor aplicabile profesiei respective în statul în care furnizorul de servicii este stabilit, precum şi a mijloacelor de acces la acestea, în cazul în care furnizorul de servicii desfăşoară o activitate profesională reglementată; viii) tarifele aferente serviciilor oferite, care trebuie indicate cu respectarea normelor privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, cu precizarea scutirii, includerii sau neincluderii taxei pe valoarea adăugată, precum şi a cuantumului acesteia; ix) includerea sau neincluderea în preţ a cheltuielilor de livrare, precum şi valoarea acestora, dacă este cazul; x) orice alte informaţii pe care furnizorul de servicii este obligat să le pună la dispoziţie destinatarilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Obligaţia furnizorului unui serviciu se consideră îndeplinită în cazul în care acesta afişează aceste informaţii într-o formă clară, vizibil şi permanent, în interiorul paginii de web prin intermediul căreia este oferit serviciul respectiv (art. 5 din Legea nr. 365/2002). b) specifice privind încheierea contractului. Furnizorul de servicii este obligat să pună la dispoziţie destinatarului, înainte ca destinatarul să trimită oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcute de furnizorul de servicii, cel puţin următoarele informaţii, care trebuie să fie exprimate în mod clar, neechivoc şi într-un limbaj accesibil: i) etapele tehnice care trebuie urmate pentru a încheia contractul; ii) dacă contractul, odată încheiat, este stocat sau nu de către furnizorul de servicii şi dacă este accesibil sau nu; iii) mijloacele tehnice pe care furnizorul de servicii le pune la dispoziţie destinatarului pentru identificarea şi corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor; iv) limba în care se poate încheia contractul; v) codurile de conduită relevante la care furnizorul de servicii subscrie, precum şi informaţii despre modul în care aceste coduri pot fi consultate prin mijloace electronice (art. 8 din Legea nr. 365/2002). B) Formarea consimţământului şi momentul încheierii contractului. Această
analiză implică distincţia între acceptarea expresă şi, respectiv, tacită, a ofertei de a contracta. a) acceptarea expresă. în acest caz, art. 9 alin. (1) Legea nr. 365/2002 stabileşte teoria informării, în sensul că, dacă părţile nu au convenit altfel, contractul se consideră încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoştinţa ofertantului. Acelaşi text normativ impune o obligaţie de a confirma în sarcina furnizorului. Astfel, în cazul în care destinatarul trimite prin mijloace electronice oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcute de furnizorul de servicii, furnizorul de servicii are obligaţia de a confirma primirea ofertei sau, după caz, a acceptării acesteia, în unul dintre următoarele moduri: i) trimiterea unei dovezi de primire prin poştă electronică sau printr-un alt mijloc de comunicare individuală echivalent, la adresa indicată de către destinatar, fără întârziere; ii) confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, printr-un mijloc echivalent celui utilizat pentru trimiterea ofertei sau a acceptării ofertei, de îndată ce oferta sau acceptarea a fost primită de furnizorul de servicii, cu condiţia ca această confirmare să poată fi stocată şi reprodusă de către destinatar. Oferta sau acceptarea ofertei, precum şi confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, efectuate în unul dintre modurile anterior menţionate, se consideră primite atunci când părţile cărora le sunt adresate pot să le acceseze. b) acceptarea tacită. Potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, contractul care, prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediată a prestaţiei caracteristice se consideră încheiat în momentul în care debitorul acesteia a început executarea, în afară de cazul în care ofertantul a cerut ca în prealabil să i se comunice acceptarea, în acest ultim caz aplicându-se regulile de la acceptarea expresă.
IV. Validitatea contractelor încheiate prin mijloace electronice. Pentru validitatea contractelor încheiate prin mijloace electronice nu este necesar consimţământul prealabil al părţilor asupra utilizării mijloacelor electronice. Contractele încheiate prin mijloace electronice produc toate efectele pe care legea le recunoaşte contractelor, atunci când sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru validitatea acestora (art. 7 din Legea nr. 365/2002).
V. Proba contractelor încheiate prin mijloace electronice. Proba încheierii contractelor prin mijloace electronice şi a obligaţiilor care rezultă din aceste contracte este supusă dispoziţiilor dreptului comun în materie de probă şi prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică (art. 7 din Legea nr. 365/2002). Proba prin înscrisuri: i) înscrisul în
forma electronică căruia i s-a încorporat, ataşat sau asociat logic o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat valabil la momentul respectiv este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale cu înscrisul sub semnătură privată', ii) înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic între cei care l-au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile. Proba prin e-mail: (comunicările efectuate prin poşta electronică): are forţă probantă legală numai atunci când i se ataşează o semnătură electronică, caz în care urmează, sub aspect probator, regulile prevăzute de Legea nr. 455/2001. Proba cu prezumţii: prezumţii legale (de solidaritate pasivă a codebitorilor şi a fidejusorului şi prezumţia datei telegramelor) şi prezumţii simple (utilizarea lor pentru dovedirea existenţei şi întinderii contractului este liberă, deoarece şi proba cu martori este liberă). Proba cu mărturisirea: în materie comercială principiul indivizibilităţii mărturisirii are o aplicaţie mai restrânsă, deoarece art. 46 C.com. admite folosirea oricărui mijloc de probă. Sunt asimilate cu mărturisirea menţiunile făcute în registrele comerciale, chiar neregulat ţinute.
