Convenţie arbitrală
| Comentarii |
|
convenţie arbitrală, înţelegere prin care părţile convin să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie. Raporturile juridice având ca obiect drepturi şi obligaţii în legătură cu care părţile nu pot face tranzacţii nu pot fi supuse jurisdicţiei arbitrale. C.a. se încheie în scris, sub sancţiunea nulităţii. Ea se poate încheia fie sub forma unei clauze compromi-sorii, înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare, denumită compromis (art. 343 C.proc.civ.). Potrivit art. 13 din Regulamentul C.C.I.R., convenţia arbitrală poate rezulta şi din introducerea de către reclamant a unei cereri de arbitrare şi acceptarea pârâtului ca această cerere să fie soluţionată de Curtea de Arbitraj; această acceptare poate fi implicită, dar neechivocă, încheierea c.a. exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti. Tribunalul arbitrai îşi verifică propria sa competenţă de a soluţiona un litigiu şi hotărăşte în această privinţă printr-o încheiere care se poate desfiinţa numai prin acţiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale. în cazul în care părţile în proces au încheiat o c.a., pe care una dintre ele o invocă în instanţa judecătorească, aceasta îşi verifică competenţa. Instanţa va reţine spre soluţionare procesul dacă: i) pârâtul şi-a formulat apărările în fond, fără nicio rezervă întemeiată pe c.a.; ii) c.a. este lovită de nulitate ori este inoperantă; iii) tribunalul arbitrai nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului în arbitraj. în celelalte cazuri, instanţa judecătorească, la cererea uneia dintre părţi, dacă va constata că există c.a. va admite excepţia de necompetenţă generală şi va respinge cererea ca inadmisibilă.
convenţie arbitrală, convenţia prin care părţile interesate convin să soluţioneze un litigiu determinat sau determinabil, recurgând la arbitrajul ocazional sau instituţional şi în virtutea căreia părţile renunţă la dreptul de a se adresa în acest scop instanţelor judecătoreşti. 1) C.a. cuprinde în sfera sa, ca specii distincte, două acte juridice deosebite: fie compromisul, fie clauza compromisorie. 2) Legea dispune că pot încheia o atare convenţie în mod valabil numai persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor; numai asemenea persoane se pot angaja valabil la executarea obligaţiilor ce le vor reveni în temeiul hotărârii arbitrale (ca, de exemplu, plata unor despăgubiri, transmiterea dreptului de proprietate asupra mărfurilor convenite etc.). C.a. poate fi încheiată şi prin intermediul unui împuternicit, care însă trebuie să aibă un mandat special; în legislaţia noastră, facultatea mandatarului de a consimţi o tranzacţie implică şi dreptul acestuia de a încheia o c.a. în condiţiile legii sau ale convenţiilor internaţionale la care România este parte, statul şi autorităţile publice au facultatea de a încheia c.a. în litigiile comerciale. 3) Nu pot forma obiect al c.a. drepturile asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie (de exemplu, statutul civil al persoanei). 4) Atât Codul de procedură civilă, cât şi Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României impun condiţia încheierii c.a. în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii; nu este însă necesar în acest scop un înscris autentic, fiind suficient chiar un act sub semnătură privată, orice document din care rezultă voinţa neîndoielnică a părţilor de a supune litigiul unui tribunal arbitrai. 5) în acest sens, Camera de Comerţ şi Industrie a României recomandă următorul model (orientativ) de compromis: „Subsemnaţii: 1. ... (nume/denumire; numele reprezentanţilor legali; domiciliu/sediu; număr de înmatriculare la Registrul Comerţului; număr de telefon, telex, fax), denumită în continuare partea 1, şi 2. ... (aceleaşi date), denumită în continuare partea 2, constatăm că între noi a intervenit un litigiu izvorât din contractul nr.... din ..., litigiu având următorul obiect: Partea 1 pretinde că ... (expunerea pe scurt a pretenţiilor). Partea 2 susţine că ... (expunerea pe scurt a obiecţiilor). Subsemnaţii convenim ca acest litigiu să fie soluţionat prin arbitrajul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în conformitate cu Regulile de procedură ale acestei Curţi. Hotărârea arbitrală pronunţată în acest litigiu este definitivă şi obligatorie". Părţile vor mai adăuga, obligatoriu, una din următoarele menţiuni: „1. Tribunalul arbitrai va fi compus din dl. ... în calitate de arbitru unic" sau „Tribunalul arbitrai va fi compus dintr-un arbitru unic numit de preşedintele Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României" sau „Tribunalul arbitrai va fi compus din doi arbitri: dl. ..., numit de partea 1 şi dl. ... numit de partea 2" sau „Tribunalul arbitrai va fi compus din trei membri: dl. ... arbitru desemnat de partea 1 şi dl. ... arbitru desemnat de partea 2. Cei doi arbitri vor alege un supraarbitru, în termenul şi condiţiile prevăzute de Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României" (variantă: „Supraarbitrul va fi desemnat de preşedintele Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României") sau „Tribunalul arbitrai va fi compus din doi arbitri şi un supraarbitru numiţi de preşedintele Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României conform Regulilor sale de procedură arbitrală" sau „Tribunalul arbitrai va fi compus conform acestor Reguli de procedură arbitrală". Clauze facultative: „2. Tribunalul arbitrai va judeca litigiul în drept, cu aplicarea legii române" sau „Tribunalul arbitrai va judeca litigiul în echitate". „3. Locul arbitrajului este la ... (dacă se stabileşte alt loc decât sediul Curţii de Arbitraj)". „4. Tribunalul arbitrai va pronunţa hotărârea în termen de ... luni (în situaţia în care părţile convin să stabilească un termen mai mare sau mai mic de 5 luni, prevăzut de Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României), încheiat în dublu exemplar, la ... , astăzi ... Semnătura părţii 1 ..., Semnătura părţii 2 ...". 6) De asemenea, Camera de Comerţ şi Industrie a României recomandă pentru a fi inclusă în contractele comerciale următoarea clauză compromisorie (model orientativ): „Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desfiinţarea lui, se va soluţiona prin arbitrajul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale acestei Curţi. Hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie". Părţile mai pot adăuga, la opţiunea lor, următoarele menţiuni: „1. Tribunalul arbitrai va fi compus dintr-un arbitru unic numit prin acordul părţilor sau,
în lipsa acestui acord, de preşedintele Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României" sau „Tribunalul arbitrai va fi compus din doi arbitri, câte unul numit de fiecare parte, fără a necesita acordul celeilalte părţi"; în cazul când nu se includ aceste menţiuni, tribunalul arbitrai va fi compus, conform Regulilor de procedură arbitrală, din trei membri: câte unul numit de fiecare dintre părţi şi un supraarbitru ales de cei doi arbitri; „2. Tribunalul arbitrai va judeca litigiul în drept cu aplicarea legii române" sau „Tribunalul arbitrai va judeca litigiul în echitate"; „3. Locul arbitrajului este la ..." (dacă se stabileşte alt loc decât sediul Curţii de Arbitraj); „4. Tribunalul arbitrai va pronunţa hotărârea în termen de ... luni" (în situaţia în care părţile convin să stabilească un termen mai mare sau mai mic de 5 luni, prevăzut de Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României). 7) Convenţia părţilor privind supunerea spre arbitrare a litigiului poate rezulta şi din săvârşirea unor acte procedurale, cum sunt introducerea de către reclamant a unei cereri de arbitrare şi acceptarea pârâtului ca această cerere să fie soluţionată de Curtea de Arbitraj; în asemenea cazuri însă, consimţământul pârâtului trebuie să fie neechivoc. Simpla desemnare de către acesta a arbitrului său nu constituie o exprimare clară, explicită a voinţei de a accepta rezolvarea fondului litigiului de către Curtea de Arbitraj; o atare atitudine poate fi explicată şi prin intenţia părţii respective de a obţine o hotărâre prin care organul arbitrai sesizat să-şi constate propria sa necompetenţă de a soluţiona acel litigiu. 8) Forma scrisă a c.a. poate fi realizată atât printr-un înscris unic, semnat de ambele părţi, cât şi prin schimb de scrisori, telegrame, facturi, bonuri de comandă etc. 9) C.a. nu poate fi încheiată în mod valabil verbal, nici în ţară şi nici în străinătate, de către o persoană juridică de naţionalitate română. 10) în cazul în care a fost valabil încheiată, c.a. are ca efect principal excluderea competenţei instanţelor judecătoreşti de a soluţiona litigiul respectiv; se produce, totodată, şi un efect complementar, constând în învestirea arbitrilor cu prerogativa de a statua asupra propriei lor competenţe; astfel, tribunalul arbitrai îşi verifică propria sa competenţă de a soluţiona litigiul şi hotărăşte în această privinţă printr-o încheiere care se poate desfiinţa numai prin acţiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale. Graţie acestui din urmă efect, Preşedintele Curţii de Arbitraj poate refuza organizarea unui arbitraj, dacă există îndoieli sau contestaţii cu privire la existenţa c.a. sau în cazul în care c.a. apare ca fiind caducă sau inoperantă. Dacă, totuşi, părţile sau una dintre ele stăruie în organizarea arbitrajului, Curtea de Arbitraj îi va da curs, urmând ca tribunalul arbitral să se pronunţe asupra existenţei sau validităţii c.a. 11) De regulă, c.a. se înfăţişează ca o clauză compromisorie, inserată în cuprinsul contractului principal, îmbrăcând astfel forma unui „contract într-un contract"; nimic nu se opune însă ca înscrisul ei constatator să fie întocmit în mod distinct de înscrisul constatator al contractului principal; şi într-un caz, şi în celălalt însă, există o conexiune de fond între c.a. şi contractul principal; nici unul dintre aceste contracte nu este complet, dacă rămâne scindat de celălalt. Cu toate acestea, c.a. se bucură de o oarecare autonomie faţă de contractul principal: în principiu, ea nu este afectată de motivele de nulitate care pot să vicieze contractul principal; tot astfel, rezoluţiunea sau rezilierea acestuia din urmă nu impietează asupra c.a.; ea nu este influenţată nici atunci când, prin intervenţia ordinii publice de drept internaţional privat, sunt înlăturate unele clauze ale contractului principal. Părţile au dreptul ca, printr-o clauză specială, să supună c.a. regimului juridic aplicabil contractului principal. Independent de existenţa unei asemenea clauze de solidarizare a c.a. cu contractul principal, pot fi reţinute anumite motive comune de nulitate ale acestora; în categoria nulităţilor convergente celor două operaţii se încadrează acelea decurgând din viciile de consimţământ şi din lipsa de capacitate [v. şi cauza convenţiei arbitrale; forma convenţiei arbitrale; încetarea convenţiei arbitrale; compromis; clauză compromisorie]
