Director

director, persoană fizică căreia îi poate fi delegată conducerea societăţii pe acţiuni cu sistem unitar de administraţie. D. al societăţii pe acţiuni este numai acea persoană căreia i-au fost delegate atribuţii de conducere a societăţii. Orice altă persoană, indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societăţii, este exclusă de la aplicarea normelor Legii nr. 31/1990 cu privire la d. societăţii pe acţiuni. D. nu pot fi decât persoane fizice, nu şi persoane juridice (art. 15313 Legea 31/1990). Numirea d. este atributul exclusiv al consiliului de administraţie [art. 142 alin. (2) lit. c) Legea 31/1990], D. pot fi numiţi din rândul administratorilor, dar şi din afara consiliului de administraţie, fiind simpli acţionari sau chiar persoane străine de societate. Deoarece persoanele care nu pot fi fondatori nu pot fi nici d., pentru a putea fi numiţi d., este necesar ca aceştia să nu se afle în vreuna dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute în mod expres de lege, respectiv nu pot fi d.: persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, pentru infracţiunile prevăzute de art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei (bancrută, gestiunea frauduloasă, delapidare) sau pentru cele prevăzute de Legea 31/1990 [art. 731 corob. cu art. 6 alin. (2) Legea 31/1990]. Alte situaţii de incompatibilitate sunt stabilite şi prin legi speciale (de ex., Legea nr. 36/1995 - art. 35 prevede că exercitarea profesiei de notar public este incompatibilă cu calitatea de d. general sau d. al unei societăţi pe acţiuni). Persoana numită în funcţia de d. este obligată să încheie o asigurare pentru răspundere profesională [art. 152 şi 15312 alin. (4) Legea 31/1990], D. le revine o obligaţie de necon-curenfă, în sensul că nu vor putea fi, fără autorizarea consiliului de administraţie, directori, administratori, membri ai directoratului ori ai consiliului de supraveghere, cenzori sau, după caz, auditori interni ori asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate şi nici nu pot exercita acelaşi comerţ sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub pedeapsa revocării şi răspunderii pentru daune (art. 15315 Legea 31/1990). înainte de a fi numită d. într-o societate pe acţiuni, persoana nominalizată va informa consiliul de administraţie cu privire la orice aspecte relevante din perspectiva respectării acestei obligaţii de neconcurenţă (art. 15317 Legea 31/1990). Consiliul de administraţie

este obligat să solicite oficiului registrului comerţului înregistrarea numirii d., precum şi a oricărei schimbări în persoana acestora şi publicarea acestor date în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a (art. 15319Legea 31/1990). D. au ca atribuţii toate actele de conducere executivă a societăţii. Delegarea atribuţiilor de conducere de către consiliul de administraţie către d. este facultativă, fiind obligatorie doar în cazul în care situaţiile financiare anuale ale societăţii pe acţiuni fac obiectul unei obligaţii legale de auditare financiară [art. 143 alin. (4) Legea 31/1990], în cazul în care însă se decide delegarea atribuţiilor de conducere către d., majoritatea membrilor consiliului de administraţie va fi formată din administratori neexecutivi (art. 138' Legea 31/1990). Anumite competenţe de conducere de bază ale consiliului de administraţie, ca organ însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, nu pot fi însă delegate d., respectiv: stabilirea direcţiilor principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii; stabilirea politicilor contabile şi a sistemului de control financiar, precum şi aprobarea planificării financiare; numirea şi revocarea d. şi stabilirea remuneraţiei lor; supravegherea activităţii d.; pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acţionarilor şi implementarea hotărârilor acesteia; introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei societăţii, potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei; atribuţiile primite de către consiliul de administraţie din partea adunării generale extraordinare a acţionarilor (art. 142 Legea 31/1990). în îndeplinirea atribuţiilor lor, d. sunt îndreptăţiţi să ia toate măsurile aferente conducerii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu respectarea competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor. Modul de organizare a activităţii d. poate fi stabilit prin actul constitutiv sau prin decizie a consiliului de administraţie. Orice administrator poate solicita d. informaţii cu privire la conducerea operativă a societăţii. D. vor informa consiliul de administraţie, în mod regulat şi cuprinzător, asupra operaţiunilor întreprinse şi asupra celor avute în vedere (art. 1431 Legea 31/1990).

în exercitarea mandatului lor, d. trebuie să acţioneze cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator, incumbându-le obligaţiile de loialitate şi confidenţialitate, în interesul societăţii. D. le este interzis să divulge informaţiile confidenţiale şi secretele comerciale ale societăţii, la care au acces în calitatea lor de d., obligaţie care le revine şi după încetarea mandatului lor [art. 1441 corob. cu art. 137' alin. (3) Legea 31/1990]. în cazul unui

conflict de interese, d. care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi d. şi pe cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operaţiune, sub sancţiunea răspunderii pentru daunele care au rezultat pentru societate (art. 1371 corob. cu art. 1443 Legea 31/1990). D. poate să încheie acte juridice cu societatea prin care să înstrăineze, respectiv să dobândească, bunuri către sau de la societate, având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societăţii, numai după obţinerea aprobării adunării generale extraordinare, sub sancţiunea nulităţii actului juridic încheiat, inclusiv în cazul în care se încheie operaţiuni de închiriere sau leasing. Valoarea în discuţie se calculează prin raportare la situaţia financiară aprobată pentru anul financiar precedent celui în care are loc operaţiunea ori, după caz, la valoarea capitalului social subscris, dacă o asemenea situaţie financiară nu a fost încă prezentată şi aprobată. Interdicţia subzistă şi în cazul în care operaţiunile se încheie nu personal cu d., ci cu soţul acestuia ori cu o rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, al acestuia; de asemenea, dacă operaţiunea este încheiată cu o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menţionate este administrator sau d. ori deţine, singură sau împreună, o cotă de cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris, cu excepţia cazului în care una dintre societăţile comerciale respective este filiala celeilalte (art. 1371 corob. cu art. 150 Legea 31/1990). D., ca şi în cazul membrilor consiliului de administraţie, sunt obligaţi să participe la adunările generale ale acfionarilor (art. 15323 Legea 31/1990). în îndeplinirea atribuţiilor lor în funcţia de d., d. nu pot avea calitatea de salariaţi [art. 152 corob. cu art. 1371 alin. (3) Legea 31/1990]. Ca atare, aceştia nu vor încheia un contract de muncă, potrivit legislaţiei dreptului muncii, ci raporturile dintre d. şi societatea comercială sunt guvernate de regulile aplicabile mandatului comercial. în cazul în care d. au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului D. sunt îndreptăţiţi să primească remuneraţie, care este stabilită de către consiliul de administraţie. Remuneraţia d., obţinută în temeiul contractului de mandat, este asimilată din punct de vedere fiscal veniturilor din salarii şi se impozitează potrivit legislaţiei în materie. Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, remuneraţia d. obţinută în temeiul contractului de mandat este asimilată salariului, din punctul de vedere al obligaţiilor decurgând pentru d. şi societatea

comercială din legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv dreptul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, legislaţia privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, precum şi din legislaţia privind asigurările de sănătate (art. 152 Legea 31/1990). în cazul în care consiliul de administraţie deleagă d. atribuţiile de conducere a societăţii, dreptul de a reprezenta societatea în raporturile cu terţii şi în justiţie aparţine d. general. Prin actul constitutiv, d. general şi unul sau mai mulţi d. pot fi împuterniciţi să reprezinte societatea, acţionând împreună sau separat. O astfel de clauză este opozabilă terţilor. Prin acordul lor unanim, d. care reprezintă societatea doar acţionând împreună pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni. Consiliul de administraţie păstrează însă atribuţia de reprezentare a societăţii în raporturile cu d. (art. 1432 Legea 31/1990). D. pot fi revocaţi oricând din funcţie de către consiliul de administraţie. în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, d. în cauză este îndreptăţit la plata unor daune-interese (art. 1431 Legea 31/1990). D. sunt deci revocabili ad nutum, iar aceştia nu pot solicita instanţei reintegrarea în funcţia avută, ci sunt îndreptăţiţi doar la intentarea unei acţiuni în daune, prin care să solicite daune interese pentru revocare intempestivă.
Pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor, răspunderea d. se angajează în aceleaşi condiţii ca şi pentru administratori (art. 152 Legea 31/1990). V. director general, sistem unitar de administraţie, administrator neexecutiv, acţiune în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari.

director general, persoana fizică numită director în cadrul societăţii pe acţiuni, în cazul unei pluralităţi de directori, căreia i se încredinţează funcţia de director general. în cazul în care consiliul de administraţie deleagă atribuţiile de conducere a societăţii către mai mulţi directori, este obligatoriu ca unul dintre ei să fie numit d.g. Dacă prin actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale a acţionarilor se prevede acest lucru, preşedintele consiliului de administraţie al societăţii poate fi numit şi director general (art. 143 Legea 31/1990). V. director.

director general unic, persoana fizică, membru al directoratului societăţii pe acţiuni, în cazul în care directoratul este compus dintr-o singură persoană (art. 1531 Legea 31/1990). Regulile privind membrii directoratului care nu privesc sau nu presupun pluralitatea acestor membri se aplică d.g.u. în mod corespunzător. V. directorat; sistem dualist de administrare.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Director