Discriminarea pe bază de rasă și de etnie
| Comentarii |
|
Prin etnie se înțelege: comunitate etnică, grup uman de aceeași origine, limbă și tradiții culturale, unitate etnică cu trăsături de civilizație și cultură comune.
Prin rasă se înțelege: grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea îndelungată la mediul cosmogeografic și la condițiile de viață economico-so-cială, având drept caractere distinctive culoarea pielii, a părului, trăsăturile feței. Fiecare dintre grupurile biologice de populații se caracterizează prin particularități exterioare precum culoarea pielii, a părului. (Dicționarul explicativ al limbii române).
În România, trăiesc alături de comunitățile de români diferite alte comunități etnice cu tradiții culturale, lingvistice și religioase specifice. Aceste comunității trebuie să beneficieze de egalitate de șanse și de tratament în cadrul raporturilor de muncă.
Noțiunea de discriminare pe bază de rasă
„Discriminarea rasială poate coincide cu discriminarea bazată pe criteriul culorii, deoarece culoarea reprezintă una dintre trăsăturile fizice care individualizează un grup rasial. De altfel, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a definit discriminarea rasială ca fiind „discriminarea fondată pe criteriul culorii, originii naționale sau etnice, care sunt elemente ale aceleiași probleme”. „Interdicția discriminării rasiale vizează ocrotirea unei valori fundamentale care susține întreg edificiul drepturilor omului: demnitatea ființei umane. O asemenea interdicție nu poate decât să respingă ideea oricărei derogări”. „Orice tratament discriminatoriu fondat pe criteriul rasei «provoacă o decădere din rangul, situația sau reputația persoanei care constituie obiectul (discriminării) în ochii altuia sau în proprii săi ochi», fiind considerat «tratament degradant» în sensul art. 3 din C.E.D.O. Dacă un salariat dorește să introducă o cerere/plângere pe motivul discriminării rasiale, el trebuie să dovedească că a suferit un tratament mai puțin favorabil decât alți salariați și că acest tratament i-a cauzat un prejudiciu material și/sau moral”.
Noțiunea de discriminare pe bază de etnie
„Discriminarea fondată pe etnie se bazează pe criteriul originii etnice a persoanei, deși la identificarea unui grup etnic servesc și alte criterii, precum religia, limba, descendența, cultura, naționalitatea, caracteristici genetice, criterii care, la rândul lor, pot fi folosite drept criterii în utilizarea unui tratament diferențiat. Toate aceste caracteristici distinctive ale unui grup etnic servesc la determinarea acestuia din punct de vedere obiectiv, determinare care poate duce frecvent la diferențe de tratament suferite de membrii grupului, diferențe care sunt interzise de lege. Din punct de vedere subiectiv, apartenența unei persoane la un grup etnic nu poate fi determinată decât de conștiința împărtășirii unui sens al apartenenței la acel grup, o determinare obiectivă, împotriva voinței persoanei, nefiind posibilă. Deși Constituția României pare să dea câștig de cauză viziunii obiective asupra etniei, trebuie subliniat că „acceptarea viziunii subiective conduce la înțelegerea faptului că este discriminare și un tratament diferențiat în raport de etnie aplicat unui cetățean care face parte din grupul etnic majoritar”.
Cadrul legal care definește noțiunea de discriminare pe bază de rasă sau origine etnică și care o interzice
Tratatul privind funcționarea U.E. În conținutul normativ al art. 10 prevede că Uniunea caută să combată orice discriminare pe bază de rasă sau origine etnică.
La rândul său, Directiva 2000/43/CE are ca scop stabilirea unui cadru pentru combaterea discriminării pe baza rasei sau a originii etnice, în vederea punerii în aplicare în statele membre a principiului egalității de tratament. Directiva definește ce se înțelege prin discriminare directă, indirectă, instigare la discriminare și hărțuire pe motiv de rasă sau origine etnică.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Directiva 2000/43/CE:
- discriminare directă are loc atunci când o persoană este tratată mai puțin favorabil decât a fost sau ar fi o altă persoană, într-o situație comparabilă, pe baza rasei sau originii etnice;
- discriminare indirectă are loc atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră pune o persoană, de o anumită rasă sau origine etnică, într-o situație specială dezavantajoasă, în comparație cu alte persoane, în afară de cazul în care acea dispoziție, criteriu sau practică se justifică obiectiv, printr-un scop legitim și dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt corespunzătoare și necesare.
Instigarea la discriminare față de persoane pe baza rasei sau originii etnice se consideră a fi discriminare. Hărțuirea este considerată discriminare dacă are loc un comportament nedorit legat de rasă sau originea etnică, având drept scop sau efect violarea demnității unei persoane sau crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor.
În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Directiva 2000/43/CE, statele membre sunt obligate să ia măsurile necesare în conformitate cu sistemele lor judiciare, pentru ca, atunci când o persoană care se consideră nedreptățită prin nerespecta-rea principiului egalității de tratament prezintă, în fața unei autorități sau a altei instanțe judecătorești competente, fapte pe baza cărora se poate prezuma că a avut loc o discriminare directă sau indirectă, pârâtul să fie obligat să dovedească faptul că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament.
Punctul 16 teza a II-a din considerentele Directivei 2000/43/ CEE de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică conține dispoziții referitoare la protecția persoanelor juridice prevede că\ „Statele membre trebuie, de asemenea, să acorde protecție, când este cazul și în concordanță cu legislația internă și cu practicile naționale, persoanelor juridice care sunt discriminate pe baza rasei sau originii etnice a membrilor lor".
Potrivit art. 1 pct. 1 din Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, expresia „discriminare rasială'' are în vedere orice deosebire, excludere, restricție sau preferință întemeiată pe rasă, culoare, ascendență sau origine națională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoașterea, folosința sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în domeniile politic, economic, social și cultural sau în oricare alt domeniu al vieții publice.
Prevederile Directivei 2000/43/CEE, mai puțin prevederile pct. 16 teza a II-a din preambulul acesteia, au fost transpuse în legislația română prin adoptarea O.G. nr. 137/2000. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, sunt interzise deosebirile, excluderile, restricțiile sau preferințele, pe bază de rasă sau etnie. În cadrul raporturilor de muncă este interzisă, în mod expres, orice discriminare directă sau indirectă pe criteriu de rasă sau de etnie.
România a adoptat la data de 13 noiembrie 2002 Legea nr. 612 pentru formularea unei declarații privind recunoașterea de către România a competenței Comitetului pentru Eliminarea Discriminării Rasiale, în conformitate cu art. 14 din Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite la New York la 21 decembrie 1965. Potrivit alin. (3) al articolului unic din Legea nr. 612/2002, organismul competent să primească și să examineze plângeri (comunicări) pe plan intern în România, în conformitate cu art. 14 parag. 2 din Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, este C.N.C.D.
Instigarea la discriminare, la ură pe motive de rasă sau etnie constituia infracțiune potrivit art. 317 C. pen. 1968. Articolul 369 NCP, care sancționează incitarea la ură sau discriminare, nu prevede criteriile de discriminare.
Tratament justificat diferențiat
Directiva 2000/43/CE acordă statelor membre posibilitatea de a stabili că o diferență de tratament bazată pe o caracteristică legată de rasă sau origine etnică nu constituie discriminare, atunci când, în temeiul naturii activității ocupaționale în cauză sau în contextul în care aceasta se desfășoară, o asemenea caracteristică reprezintă o cerință profesională reală și determinantă, cu condiția ca obiectivul să fie legitim și cerința proporțională.
Jurisprudența Curții de Justiție
în cauza C-54/07, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 din Tratatul CE, în care a fost implicată Centrum voor gelijkheid van kansen en voor racismebestrijding (Centrul pentru Oportunități Egale și Combaterea Rasismului) împotriva firmei Feryn NV, Curtea a statuat că prin faptul că un angajator declară public că nu va angaja salariați cu o anumită origine etnică sau rasială, ceea ce este evident de natură să descurajeze în mod serios anumiți candidați să își depună candidaturile și, prin urmare, este de natură să împiedice accesul acestora la piața muncii, constituie o discriminare directă la angajare, în sensul Directivei 2000/43. O astfel de discriminare directă nu presupune existența unui reclamant identificabil care să susțină că ar fi fost victima unei astfel de discriminări. Obiectivul de a crea condițiile pentru o piață a muncii cuprinzătoare din punct de vedere social ar fi dificil de realizat dacă domeniul de aplicare al Directivei 2000/43 ar fi limitat numai la cazurile în care un candidat respins de la angajare, care se consideră victimă a unei discriminări directe, ar începe o procedură judiciară împotriva angajatorului.
Răspunzând la prima și la a doua întrebare care i-au fost adresate, Curtea a concluzionat că faptul că un angajator declară public că nu va angaja salariați cu o anumită origine etnică sau rasială constituie o discriminare directă la angajare în sensul art. 2 alin. (2) lit. a) din Directiva 2000/43, întrucât astfel de declarații sunt de natură să descurajeze în mod serios anumiți candidați să își depună candidaturile și, prin urmare, sunt de natură să împiedice accesul acestora la piața muncii. Pot constitui fapte de natură să prezume o politică discriminatorie de angajare declarații prin care un angajator informează în mod public că, în cadrul politicii sale de angajare, el nu va angaja salariați cu o anumită origine etnică sau rasială.
Răspunzând la întrebările a treia și a cincea, Curtea a statuat că declarațiile publice prin care un angajator informează că, în cadrul politicii sale de recrutare, nu va angaja salariați cu o anumită origine etnică sau rasială sunt suficiente pentru a se prezu-ma, în sensul art. 8 alin. (1) din Directiva 2000/43, existența unei politici de angajare direct discriminatorii. Acestui angajator îi incumbă, așadar, obligația de a dovedi că nu a existat o încălcare a principiului egalității de tratament. El poate face acest lucru demonstrând că practica reală de angajare a întreprinderii nu corespunde declarațiilor sale. Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă faptele reproșate sunt dovedite și să aprecieze dacă elementele prezentate în sprijinul afirmațiilor angajatorului menționat, potrivit cărora acesta nu a încălcat principiul egalității de tratament, sunt suficiente.
A șasea întrebare adresată Curții privește, în esență, problema de a se stabili ce sancțiuni ar putea fi considerate potrivite în cazul unei discriminări la angajare constatate pe baza declarațiilor publice ale angajatorului. Referitor la această întrebare, Curtea a arătat că art. 15 din Directiva 2000/43 impune ca, și atunci când nu există o victimă identificabilă, sancțiunile care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate pentru transpunerea acestei directive să fie eficiente, proporționale și să descurajeze discriminarea.
Litigiul principal a avut la origine declarații publice făcute de un director al unei societăți belgiene - Firma Feryn NV, în sensul că societatea în cauză nu dorea recrutarea de imigranți.
