Interzicerea discriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate
| Comentarii |
|
Interdicția de discriminare pe motiv de cetățenie în legislația Uniunii Europene
Tratatul de instituire a Comunității Europene
Tratatul CE stabilește în cuprinsul art. 39 câ libera circulație a lucrătorilor este garantata în cadrul Comunității și implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă. Astfel, potrivit art. 39 din Tratatul CE:
„(1) Libera circulație a lucrătorilor este garantată în cadrul Comunității.
(2) Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă.
(3) Sub rezerva restricțiilor justificate de motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, libera circulație a lucrătorilor implică dreptul:
a) de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;
b) de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;
c) de ședere într-un stat membru pentru a desfășura o activitate salarizată în conformitate cu legile, regulamentele și normele administrative care reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv;
d) de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce a fost încadrat în muncă în acest stat, în condițiile care vor face obiectul unor regulamente de aplicare adoptate de Comisie.
(4) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică încadrării în administrația publică".
În baza art. 39 din Tratat au fost adoptate directive și regulamente pentru a reglementa condițiile de intrare, ședere și tratament pentru lucrătorii U.E. și familiile acestora.
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
La rândul său, art. 18 TFUE prevede că: „în domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale pe care le prevede, se interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetățenie sau naționalitate. Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta orice norme în vederea interzicerii acestor discriminări”.
Directiva 2004/38/CE
Tot astfel, Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/ CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, prevede la art. 24 - Egalitatea de tratament alin. (1) că: „Sub rezerva dispozițiilor speciale prevăzute expres de tratat și de dreptul derivat, orice cetățean al Uniunii care, în temeiul prezentei directive, își are reședința pe teritoriul statului membru gazdă se bucură de egalitate de tratament în raport cu resortisanți statului membru respectiv în domeniul de aplicare al tratatului. Beneficiul acestui drept se extinde asupra membrilor de familie care nu au cetățenia unui stat membru și care au dreptul de ședere sau dreptul de ședere permanentă”.
Regulamentul (UE) nr. 492/2011
Regulamentul (UE) nr. 492/2011 din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii, la Capitolul I: încadrarea în muncă, egalitate de tratament și familia lucrătorilor, în art. 1 prevede că orice resortisant al unui stat membru, indiferent de reședința sa, are dreptul de acces la o activitate salariată și de a desfășura această activitate pe teritoriul altui stat membru și că acesta beneficiază, în special, pe teritoriul unui alt stat membru, de aceeași prioritate ca și resortisanți statului respectiv în ceea ce privește accesul la locurile de muncă disponibile.
În cuprinsul dispozițiilor normative ale art. 7 din Regulament se prevede că: „(1) Lucrătorul resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat diferit, pe teritoriul celorlalte state membre, față de lucrătorii naționali, pe criterii de cetățenie, în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă și de muncă și, în special, în ceea ce privește remunerarea, concedierea și, în cazul în care rămâne fără un loc de muncă, reintegrarea profesională și reangajarea. (2) Acesta beneficiază de aceleași avantaje sociale și fiscale ca și lucrătorii naționali. (3) în același temei și în aceleași condiții ca și lucrătorii naționali, acesta are acces la formare în școli profesionale și centre de recalificare. (4) Orice clauză a unei convenții colective sau individuale sau a altei reglementări colective privind accesul la încadrarea în muncă, încadrarea, remunerarea și alte condiții de muncă sau concedierea este nulă de drept, în măsura în care prevede sau permite condiții discriminatorii pentru lucrătorii care sunt resortisanți ai celorlalte state membre”.
Discriminarea directă pe criteriu de cetățenie
Discriminarea directă are loc atunci când o persoană este tratată mai puțin favorabil decât a fost sau ar fi tratată o altă persoană aflată într-o situație compatibilă, pe motiv de cetățenie. Discriminarea directă apare atunci când tratamentul diferențiat este generat în mod intenționat. Aceasta este prezentă atunci când două persoane având pregătire egală și o muncă similară sunt plătite în mod diferențiat pe criteriul cetățeniei.
În cadrul acțiunii introduse de Comisie împotriva Franței pentru omisiunea de a abroga prevederile din Codul maritim francez care impusese ca o anumită proporție a echipajului unei nave să aibă cetățenia franceză, Curtea a statuat că art. 39 din Tratatul CE este „direct aplicabil în sistemul juridic al fiecărui stat membru" și înlătură orice acte naționale contrare. Un stat poate fi considerat că încalcă prevederile art. 39 din Tratatul CE în cazul în care discriminarea este practicată de orice instituție publică, inclusiv de universitățile publice. În cauza C-212/99 Comisia c. Italia, 2001, Italia a fost răspunzătoare pentru practica discriminatorie a unor universități publice care nu recunoșteau drepturile dobândite de foști asistenți de limbă străină.
Discriminare indirectă pe criteriul cetățeniei
Discriminare indirectă are loc atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră pune o persoană într-o situație dezavantajoasă în comparație cu o altă persoană sau cu alte persoane, în afară de cazul în care acea dispoziție, criteriu sau practică se justifică obiectiv, printr-un scop legitim și dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt corespunzătoare și necesare. Discriminarea indirectă pe criteriul cetățeniei este interzisă.
În Cauza C-355/98 Comisia c. Belgia, s-a apreciat că un tip obișnuit de discriminare indirectă apare în cazul în care prestațiile sunt condiționate, în drept sau în fapt, de cerințe privind reședința sau locul de origine, care pot fi satisfăcute mult mai ușor de resortisanții statului respectiv, în comparație cu neresortisanții.
În cauza C-15/69 Wurttembergische Milchverwertung-Sudmil-ch AG c. Salvatore Ugliola, 1970, un lucrător italian aflat în Germania a contestat o lege germană conform căreia siguranța locului de muncă al unui lucrător era protejată prin luarea în considerare a perioadelor serviciului militar la calculul duratei vechimii în muncă. Legea în discuție se aplica numai celor care satisfăceau serviciul militar în Bundeswehr, cu toate că cetățenia lucrătorului era irelevantă. Curtea a subliniat că art. 48 (în prezent art. 39) nu îngăduie niciun fel de restricții ale principiului egalității de tratament, cu excepția celor prevăzute la alin. (3). Curtea a concluzionat că Germania crease o restricție nejustificată „introducând în mod indirect o discriminare numai în favoarea propriilor resortisanți”, din moment ce cerința ca serviciul să fie satisfăcut în Bundeswehr ar fi îndeplinită în mod evident de un număr mult mai mare de resortisanți naționali decât de neresortisanți.
În cauza Sotgiu c. Deutsche Bundespost, 1974, Poșta germană a mărit indemnizația de separare plătită lucrătorilor angajați departe de locul reședinței din Germania, dar nu a plătit indemnizația lucrătorilor (indiferent de cetățenie) a căror reședință la momentul locului lor de muncă inițial se situa în străinătate, iar C.E.J. a considerat acest lucru ca fiind contrar tratatului. În cauza C-35/97 Comisia c. Belgia, 1998, C.E.J. a statuat că un sistem național de pensii care putea fi mai ușor respectat de lucrătorii care dețineau cetățenia acelui stat membru, decât de lucrătorii din alte state membre, era discriminatoriu în mod indirect și, prin urmare, sancționat de art. 39. În cauza C-87/99 Zurstrassen c. Ad-ministration des Contributions Directes, 2000, o cauză făcând parte dintr-o serie de cauze referitoare la efectul discriminatoriu al regulilor fiscale care se bazează pe reședință, Curtea a reținut că normele naționale conform cărora evaluarea comună a taxelor în cazul a doi soți era condiționată de reședința ambilor pe teritoriul național erau incompatibile cu fost art. 48, în prezent art. 39 din Tratatul CE.
O formă de discriminare indirectă constă în impunerea unei cerințe privind cunoașterea unei anumite limbi pentru anumite posturi, cerință care poate afecta în proporție mai mare pe neresortisanți decât pe resortisanții statului respectiv. Potrivit art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68, o astfel de cerință poate fi legitimă. Sfera acestei excepții a fost examinată de Curte în cauza C-379/87 Groenerc. Minister of Education, 1989, în care o resortisantă olandeză care lucra în Irlanda ca profesoară de arte cu normă parțială a fost respinsă pentru ocuparea postului pentru catedra de arte cu normă întreagă, pentru care altfel ar fi fost numită, deoarece nu a trecut un examen de limba irlandeză. C.E.J. a decis că, deși era probabil ca activitatea de predare să se desfășoare în exclusivitate în limba engleză, cerința cunoașterii limbii irlandeze se putea încadra în art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 atât timp cât nu era impusă în mod disproporționat, ca urmare a politicii guvernului irlandez de a menține și promova folosirea limbii irlandeze ca mijloc de exprimare a identității și culturii naționale.
O altă formă de discriminare indirectă o reprezintă impunerea unei cerințe legale cu sarcină dublă, care nu recunoaște calificările și certificatele dobândite deja în statul de origine. O astfel de reglementare a fost considerată ca fiind contrară art. 39 în cauza C-171/02 Comisia c. Portugalia. în cauza C-237/94 O’Flynn c. Ad-judication Officer, 1996, C.E.J. a statuat că, pentru a se stabili discriminarea indirectă, nu este necesar să se dovedească faptul că o măsură națională afectează în practică o proporție mai mare a lucrătorilor străini, ci numai că măsura este „susceptibilă intrinsec" să afecteze lucrătorii migrați mai mult decât pe cei naționali.
Accesul pe piața locurilor de muncă
Libera circulație a persoanelor face parte din libertățile fundamentale ale dreptului U.E. Discriminarea pe criteriul cetățeniei este unul din efectele juridice care apar în contextul liberei circulații a lucrătorilor. În jurisprudența sa, C.E.J. a hotărât că și restricțiile nediscriminatorii pot încălca prevederile Tratatului în cazul în care constituie un obstacol excesiv în calea liberei circulatii. Existenta unui obstacol în calea accesului lucrătorilor dintr-un stat membru la locul de muncă dintr-un alt stat membru este suficient pentru a atrage aplicarea art. 39. În cauza C-415/93 Bosman, C.E.J. a stabilit că regulile nediscriminatorii care împiedică totuși accesul lucrătorilor la piața muncii altui stat (indiferent că este impusă de statul de origine sau de destinație) sunt sancționate de art. 39.
Justificare obiectivă a discriminării indirecte pe criteriu de cetățenie
C.E.J. a apreciat că motivele de justificare a discriminării indirecte sunt largi și nu se limitează la excepțiile prevăzute de
Tratat sau de legislația secundară. În cauza C-222/84 Johnston, Curtea a apreciat că interdicția de discriminare este, în principiu, o interdicție relativă, ceea ce nu presupune interzicerea tuturor formelor de diferențiere pe bază de cetățenie, ci permite instituirea unor tratamente diferite, în funcție de anumite condiții specifice.
Interdicția de discriminare pe motiv de naționalitate în legislația Uniunii Europene
Articolul 12 din Tratatul CE statuează interdicția de discriminare pe motiv de naționalitate. Acest articol instituie obligații în sarcina statelor membre și a Comunității. În cauza C-26/62 van Gend& Loos, Curtea a arătat că art. 12 alin. (1) este o normă de drept comunitar primar direct aplicabilă, care interzice orice tratament diferențiat al cetățeniilor proprii față de cetățenii altor state membre ai CE pe baza naționalității.
Un caz de discriminare pe motiv de naționalitate și cu consecința îngrădirii accesului la un loc de muncă a fost soluționat prin Decizia privind plângerea 2177/2009/(TN)DK împotriva C.J.U.E. Reclamanta, cetățean australian cu domiciliul în Luxemburg, este profesoară de limba engleză. În anul 2007, ea a obținut un post la școala de limbi Allingua, care oferă instituțiilor europene din Luxemburg servicii de cursuri de limbi pe bază de contract-cadru. În 2008, reclamanta și-a depus candidatura, prin intermediul școlii de limbi, pentru a preda limba engleză la C.J.U.E. Candidatura reclamantei nu a fost însă aprobată de Curte din cauza unor observații din evaluările cur-sanților cu privire la accentul australian al reclamantei. Reclamanta a adresat Ombudsmanului o plângere pe motiv că a fost discriminată din cauza accentului și a naționalității sale australiene.
În avizul său, Curtea a explicat că în caietul de sarcini al con-tractului-cadru era prevăzut că profesorii trebuie să predea limba lor maternă, de preferință o limbă a Uniunii Europene. Scopul acestei condiții este de a se asigura că profesorii oferă cursuri de limbă în limba lor maternă și în conformitate cu convențiile limbii predate care prevalează în țările U.E., în termeni de pronunție, vocabular și sintaxă. Cu toate acestea, Curtea a adăugat că este pregătită să își revizuiască practicile și să invite, în viitor, la interviu profesori cetățeni ai altor state decât cele ale U.E., pentru a stabili dacă întrunesc cerințele de selecție. Având în vedere această poziție nouă, Curtea a invitat-o pe reclamantă la interviu.
Interviul a avut loc la data de 12 noiembrie 2010. Curtea a constatat, în urma interviului, că reclamanta vorbește clar în limba engleză și că, în general, are competențe lingvistice de nivel foarte înalt. Curtea a declarat că va informa de îndată școala de limbi că nu are nimic împotriva includerii reclamantei pe lista de profesori. În cursul unei convorbiri telefonice cu serviciile Ombudsmanului, reclamanta s-a declarat satisfăcută de rezultatul plângerii sale. Având în vedere cele de mai sus, Om-budsmanul a închis cazul astfel cum a fost soluționat de instituție.
„Curtea Europeană de Justiție a condamnat normele naționale care, la adăpostul altor criterii decât cel al naționalității, de exemplu, cel al originii sau al domiciliului salariatului, ajung la același rezultat - discriminare indirectă (Cauza Sotgiu C-152/73, 12 februarie 1974), subliniind faptul că o inegalitate de tratament ar putea fi justificată numai de rațiuni obiective, independente de naționalitatea lucrătorilor vizați și proporționale cu obiectivul legitim urmărit de dreptul național (Cauza Schonong-Kougebetoupo-ulou C-15/96, 15 ianuarie 1998)”.
Interdicția de discriminare nu are un caracter absolut, fiind o interdicție relativă având în vedere că în anumite circumstanțe obiective și cu respectarea principiului proporționalității poate fi justificat un tratament diferit. Interdicția de discriminare produce efecte în plan vertical între instituțiile U.E. și statele membre, pe de o parte, și cetățenii Uniunii, pe de altă parte. Literatura juridică a dezbătut și problema efectului pe plan orizontal, între cetățeni a interdicției de discriminare, sens în care s-a apreciat că art. 12 din Tratatul CE este obligatoriu și în relațiile dintre particulari. Prevederile art. 12 alin. (1) din Tratatul CE sunt direct aplicabile. În baza prevederilor art. 12 alin. (2) a fost adoptată Directiva 2004/38/CE privind libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii Europene și membrii familiilor acestora.
