Principiul egalității de tratament între femei și bărbați
| Comentarii |
|
1. Principiul egalității de tratament între femei și bărbați în legislația română
În legislația națională, Legea nr. 202/2002, republicată, reglementează principiul egalității de șanse și tratament între femei și bărbați și interzice toate formele de discriminare bazate pe criteriul de sex, în toate sferele vieții publice din România. La rândul său, art. 5 C. muncii reglementează principiul egalității de tratament în relațiile de muncă și interzice orice formă de discriminare, directă sau indirectă, pe criterii de sex.
La data de 15 aprilie 2010 a fost publicată în M. Of. nr. 242, H.G. nr. 237/2010 privind Strategia națională pentru egalitate de șanse între femei și bărbați pentru perioada 2010-2012 și a Planului general de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale pentru egalitate de șanse între femei și bărbați pentru perioada 2010-2012. Această strategie a fost elaborată pentru a asigura o continuitate în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați, dezvoltate până în 2009.
În introducerea la Strategia națională pentru egalitate de șanse între femei și bărbați pentru perioada 2010-2012, legiuitorul român precizează că „problematica egalității de gen și a nediscriminării reprezintă concepte esențiale care guvernează societatea în contextul actual" și că egalitatea între femei și bărbați este un drept fundamental și o condiție necesară pentru ocuparea forței de muncă. Totodată, în document se menționează că, la o scurtă analiză, contextul românesc actual evidențiază faptul că problema discriminării pe criterii de sex încă se menține în sfera provocărilor cu care se confruntă societatea în ansamblu, existând o serie de diferențe vizibile în ceea ce privește accesul, participarea și implicarea femeilor și a bărbaților la nivelul vieții sociale, politice, economice, al pieței muncii și vieții culturale. Litera G) - direcții de acțiune, rezultatele acțiunilor, indicatori, implicații juridice din strategie, subpunctul 2 se referă la promovarea principiului egalității de șanse și tratament între femei și bărbați pe piața muncii, care are ca obiectiv reducerea diferențelor de gen în salarizare și încurajarea concilierii vieții de familie cu viața profesională.
„Cadrul legal interzice discriminările sexuale (de gen), însă introduce și anumite excepții de la această regulă. Din aceste dispoziții legale se poate deduce că discriminarea sexuală indirectă este permisă, ca excepție, în cazurile în care o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent discriminatorie este justificată în mod obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere a acestui scop sunt corespunzătoare și necesare.
Conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 202/2002, excepția operează pentru „locurile de muncă în care, datorită naturii activităților profesionale respective sau cadrului în care acestea sunt desfășurate, o caracteristică legată de sex reprezintă o cerință profesională autentică și determinantă, cu condiția ca obiectivul urmărit să fie legitim și cerința să fie proporțională”. în consecință, condițiile care trebuie îndeplinite pentru a opera această excepție sunt: scopul urmărit să fie legitim, iar cerința să fie proporțională cu scopul urmărit'. Legea nu determină care sunt locurile de muncă pentru care sexul poate constitui o cerință autentică și determinantă, lăsând la latitudinea judecătorului să aprecieze pentru fiecare situație în parte dacă operează sau nu excepția.
2. Principiul egalității de tratament între femei și bărbați în legislația Uniunii Europene
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede la art. 10 că Uniunea caută să combată orice discriminare pe criteriul de sex.
„Politica socială a U.E. este un domeniu vast care nu are o definiție stabilită în cadrul dreptului U.E., unii considerând-o ca fiind sinonimă cu dreptul muncii, în timp ce pentru alții ea implică un domeniu mult mai larg. Principiul egalității între sexe s-a limitat mult timp la discriminarea pe criteriul sexului legat de accesul la un loc de muncă. Odată cu trecerea anilor acest principiu a fost consolidat și extins prin intermediul legislației, al jurisprudenței, al modificării tratatelor și al evoluțiilor politice.
Egalitatea de gen este o politică a U.E. cu o veche tradiție, avându-și originile în prevederile Tratatului din 1957. Articolul 141 (fostul art. 119) a instituit pentru prima dată principiul egalității între sexe, în ceea ce privește remunerația; ulterior au fost adăugate în Tratat diferite alte prevederi care tratează problema egalității de tratament. Modificările aduse la art. 141 din Tratatul CE au încorporat egalitatea de tratament între bărbați și femei la locul de muncă, trecând dincolo de domeniul remunerației, precum și pentru a permite unele forme de «acțiune pozitivă»”.
În prezent, cu excepția securității sociale de stat și a egalității de gen a persoanelor care desfășoară o activitate independentă, Directiva 2006/54/CE înlocuiește directivele anterioare privind remunerarea egală, egalitatea de tratament, sistemele profesionale de securitate socială și sarcina probei discriminării și le uniformizează. A existat un volum considerabil de soft law în domeniul egalității de tratament, constând în adoptarea de memorandumuri, rezoluții și recomandări. Comisia a adoptat de-a lungul anilor, o serie de planuri de acțiune, printre care și o „Foaie de parcurs pentru egalitatea între bărbați și femei 2006-2010”, iar Consiliul European a anunțat în 2006 un „Pact european pentru gen”.
Articolele 136-148 (fostele art. 117-125) din Tratatul CE cuprind baza acțiunii legislative a Comunității referitoare la îmbunătățirea condițiilor de muncă și standardul de viață al lucrătorilor, precum și la egalitatea între bărbați și femei în ceea ce privește piața muncii și tratamentul la locul de muncă. Directiva 2006/54/ CE se bazează pe art. 141, iar Directiva securității sociale 79/7/ CE, pe art. 308.
C.E.J. a declarat în mod frecvent că principiul general al egalității de tratament între bărbați și femei este un principiu fundamental în cadrul ordinii juridice a comunității. Egalitatea între bărbați și femei este un principiu fundamental al dreptului comunitar, în temeiul art. 2 și al art. 3 alin. (2) din Tratat, precum și al jurisprudenței Curții de Justiție. În conformitate cu articolele din tratat menționate, egalitatea între bărbați și femei constituie o „misiune” și un „obiectiv” al Comunității, iar aceasta are obligația pozitivă de a o promova în toate acțiunile sale. C.E.J. a considerat că domeniul de aplicare al principiului egalității de tratament între bărbați și femei nu poate fi redus numai la discriminarea pe criteriul de apartenență la un sex sau la altul. Având în vedere obiectul său și natura drepturilor pe care tinde să le apere, acest principiu se aplică în egală măsură discriminărilor care își au originea în schimbarea sexului unei persoane.
Directiva 2006/54/CE privind egalitatea de șanse și tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă a fost adoptată ca parte a programului general al U.E. de consolidare legislativă privind egalitatea de remunerare, egalitatea de tratament, sistemele profesionale de securitate socială și sarcina probei. În cuprinsul acesteia a fost sistematizată și ordonată legislația existentă și au fost încorporate hotărârile relevante ale C.E.J. In considerentele Directiva 2006/54/CE s-a reținut că art. 141 alin. (3) din Tratat asigură o bază juridică specială pentru adoptarea măsurilor comunitare destinate să garanteze aplicarea principiului egalității de șanse și al egalității de tratament în materie de încadrare în muncă și de muncă, inclusiv principiul egalității de remunerare pentru aceeași muncă sau pentru o muncă având aceeași valoare.
La rândul lor, art. 21 și art. 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene interzic orice discriminare pe criteriul sexului și consacră dreptul la egalitate de tratament între bărbați și femei în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește încadrarea în muncă, munca și remunerația. Hărțuirea și hărțuirea sexuală sunt considerate a fi contrare principiului egalității de tratament între bărbați și femei și constituie discriminare pe criteriul sexului potrivit prevederilor Directivei 2006/54/CE.
Directiva 2006/54/CE își propune să garanteze punerea în aplicare a principiului șanselor egale și al egalității de tratament între femei și bărbați în materie de încadrare în muncă și de muncă. Titlul I al directivei fixează obiectivul și întinderea acesteia și definește termenii-cheie. Directiva 2006/54/CE reglementează principiul egalității de tratament în ceea ce privește accesul la muncă, inclusiv promovare, și la formarea profesională, condițiile de muncă, inclusiv remunerația și sistemele profesionale de securitate socială.
Articolul 14 din Directiva 2006/54/CE interzice în mod expres orice discriminare directă sau indirectă pe criteriul sexului în sectoarele public și privat, în ceea ce privește condițiile de acces la încadrare în muncă, la activitățile nesalariale sau la muncă, inclusiv criteriile de selecție și condițiile de recrutare, oricare ar fi ramura de activitate și la toate nivelurile ierarhiei profesionale, inclusiv în materie de promovare, accesul la toate tipurile și la toate nivelurile de orientare profesională, de formare profesională, de perfecționare și de reconversie profesională, inclusiv dobândirea unei experiențe practice în muncă, la condițiile de încadrare în muncă și de muncă, inclusiv condițiile de concediere, precum și remunerația, astfel cum este prevăzut la art. 141 din tratat și la afilierea la și angajarea în cadrul unei organizații sindicale sau patronale sau în cadrul oricărei organizații ai cărei membri exercită o profesie dată, inclusiv avantajele oferite de acest tip de organizare. Alineatul (2) al art. 14 din directivă acordă statele membre posibilitatea de a prevedea, în ceea ce privește accesul la muncă, că o diferență de tratament fondată pe o caracteristică întemeiată pe criteriul sexului nu constituie discriminare atunci când, având în vedere natura activităților profesionale speciale în cauză sau cadrul în care acestea se desfășoară, o astfel de caracteristică constituie o exigență profesională veritabilă și determinantă, cu condiția ca obiectivul său să fie legitim, iar exigența să fie proporțională.
Titlul II al directivei cuprinde principalele secțiuni de drept material, adică dispoziții privind egalitatea de remunerare, egalitatea de tratament în sistemele profesionale de securitate socială, egalitatea de tratament în ceea ce privește accesul la încadrare în muncă, la formare și la promovare profesională și condițiile de muncă. La rândul său, Titlul III cuprinde „prevederi orizontale” cuprinzând un capitol privind căile de atac și aplicarea dreptului, un capitol privind promovarea egalității de tratament prin intermediul dialogului și un ultim capitol care tratează în mare conformitatea statelor membre. Secțiunea 2 din capitolul I al Titlului III stabilește sarcina probei. Directiva se încheie cu Titlul IV - dispoziții finale. Dispoziția centrală a Directivei o constituie interdicția discriminării directe sau indirecte pe criteriul sexului în sectorul public sau privat.
În ceea ce privește Titlul II, Capitolul 2: Egalitatea de tratament în sistemele profesionale de securitate socială, în considerentele directivei s-a arătat că: prin Hotărârea din 17 mai 1990 pronunțată în cauza nr. C-262/88 Barber c. Royal Exchange Assurance Group, C.E.J. a decis că toate formele de pensie ocu-pațională constituie un element de remunerație în sensul art. 141 din Tratat. Deși noțiunea de remunerație în sensul art. 141 din Tratat nu include prestațiile de securitate socială, este stabilit de acum în mod clar că un sistem de pensii pentru funcționari intră în domeniul de aplicare al principiului egalității de remunerare în cazul în care prestațiile plătibile în temeiul sistemului sunt plătite lucrătorului în baza relației sale de muncă cu angajatorul public, sub rezerva faptului că acest sistem face parte dintr-un sistem general prevăzut de lege. În conformitate cu hotărârile pronunțate de C.E.J. În cauza nr. C-7/93 Bestuur van het Alge-meen burgerlijk pensioenfonds c. G.A. Beune și în cauza nr. C-351/00 Pirkko Niemi, această condiție este îndeplinită în cazul în care sistemul de pensii se referă la o anumită categorie de lucrători și prestațiile depind în mod direct de vechimea în muncă realizată și sunt calculate pe baza ultimului salariu al funcționarului.
C.E.J. a confirmat faptul că, în cazul în care contribuțiile lucrătorilor salariați de sex masculin și feminin la un sistem de pensii care constă în garantarea unei prestații finale definite sunt reglementate de art. 141 din Tratatul CE, orice inegalitate la nivelul contribuțiilor patronale plătite în cadrul unui sistem de prestații definite finanțate prin capitalizare, din cauza utilizării unor factori actuariali diferiți în funcție de sex, nu poate fi apreciată prin raportare la aceeași dispoziție. Cu titlu de exemplu, în cazul sistemelor de pensii care garantează o prestație finală definită, anumite elemente, cum ar fi capitalizarea unei părți din pensia periodică, transferul drepturilor la pensie, pensia de urmaș plătibilă unei persoane aflate în întreținere în schimbul renunțării la o fracțiune din pensia anuală sau pensia redusă atunci când lucrătorul optează pentru o pensionare anticipată pot fi inegale dacă inegalitatea sumelor rezultă din incidența utilizării factorilor actuariali diferiți în funcție de sex la momentul la care se pune în aplicare finanțarea sistemului.
C.E.J. a susținut în mod constant că protocolul Barber nu are nicio incidență asupra dreptului de afiliere la un sistem de pensii profesional și că limitarea în timp a efectelor Hotărârii din 17 mai 1990 în cauza C-262/88 nu se aplică dreptului de afiliere la un sistem de pensii profesional. De asemenea, C.E.J. a susținut că normele interne referitoare la termenele de intentare a acțiunilor în justiție în temeiul dreptului intern sunt opozabile lucrătorilor care își susțin dreptul de afiliere la un sistem de pensii profesional, cu condiția ca acestea să nu fie mai puțin favorabile pentru acest tip de acțiune decât pentru acțiuni similare de natură internă și ca acestea să nu facă imposibilă în practică exercitarea drepturilor conferite de legislația comunitară.
În plus, C.E.J. a indicat că posibilitatea unui lucrător de a pretinde afilierea retroactivă la un sistem de pensii profesional nu îi permite să se sustragă plății contribuțiilor aferente perioadei de afiliere în cauză. C.E.J. a stabilit că aplicarea unui tratament nefavorabil unei femei legat de sarcină sau de maternitate constituie o discriminare directă pe criterii de sex. Totodată, Curtea a recunoscut în mod sistematic că este legitim, în baza principiului egalității de tratament, ca o femeie să fie protejată pe motivul stării sale biologice în timpul sarcinii și al maternității, precum și să se prevadă măsuri de protecție a maternității ca mijloc de realizare a unei egalități reale între sexe.
Prin Regulamentul (CE) nr. 1922/2006 din 20 decembrie 2006 a fost înființat Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, care are ca obiectiv să contribuie la promovarea egalității de șanse între femei și bărbați, inclusiv la abordarea integratoare a egalității de gen în toate politicile comunitare și în politicile naționale rezultate și la combaterea discriminării pe criteriul sexului și de a spori gradul de conștientizare a cetățenilor U.E. cu privire la egalitatea de șanse între femei și bărbați, prin furnizarea de asistență tehnică instituțiilor comunitare, în special Comisiei, și autorităților statelor membre.
Egalitatea între femei și bărbați este unul dintre principiile fundamentale ale dreptului Uniunii Europene. Obiectivele Uniunii Europene în materie de egalitate între femei și bărbații constau în asigurarea egalității de șanse și de tratament egal pentru femei și bărbați, precum și de a lupta împotriva oricărei forme de discriminare bazate pe sex. Strategia pentru egalitate între bărbați și femei 2010-2015 reia prioritățile definite în Carta femeilor și constituie un program de lucru al Comisiei și descrie acțiunile cheie prevăzute pentru 2010-2015.
