Dolul ca viciu de consimţământ
| Comentarii |
|
dolul, potrivit art. 1214 alin. (1) Noul Cod Civil, „consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie”.
Aşadar, dolul este acel viciu de consimţământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, pentru a o determina să încheie un anumit act juridic.
În alte cuvinte, dolul este o eroare provocată (iar nu spontană, precum eroarea propriu-zisă). Tocmai de aceea s-ar putea pune întrebarea dacă se justifică reglementarea dolului ca un viciu de consimţământ distinct de eroare, pe motiv că reglementarea acesteia din urmă ar fi fost suficientă; dacă eroarea spontană constituie viciu de consimţământ, a fortiori, eroarea provocată constituie şi ea un viciu de consimţământ, urmând a i se aplica şi ei regulile de la eroarea spontană (de altfel, aşa cum vom vedea, vom folosi acest raţionament în cazul actelor juridice bilaterale, atunci când dolul nu provine de la cealaltă parte contractantă, căreia nu i se poate reţine nicio vină, ci de la un terţ). Totuşi, sfera de aplicare a dolului este mai largă decât cea a erorii, având în vedere că art. 1214 alin. (2) C.civ. dispune că „partea al cărei consimţământ a fost viciat prin doi poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esenţială”, iar, în plus, dolul poate fi probat mai uşor decât eroarea, aşa încât reglementarea distinctă a dolului este pe deplin justificată.
Subliniem că noua reglementare a renunţat la distincţia care se făcea în dreptul privat roman între dolus malus (dolul grav) şi dolus bonus (dolul uşor), distincţie care a fost preluată şi în doctrina noastră corespunzătoare reglementării anterioare, care deosebea, după consecinţele pe care le are sau nu asupra valabilităţii actului juridic, între dolul principal şi dolul incident. Dolul principal (dolus dans causam contractul) era acela care privea împrejurări importante (determinante) la încheierea actului juridic, atrăgând nulitatea relativă a acestuia, iar dolul incident (dolus incidens), numit şi secundar, era acela care vizează împrejurări nedeterminante pentru încheierea actului juridic, neatrăgând nevalabilitatea acestuia.
Structura dolului
Ca viciu de consimţământ, dolul este alcătuit din două elemente:
- un element obiectiv (material), ce constă în utilizarea de mijloace viclene (manopere frauduloase, şiretenii etc.) pentru a induce în eroare;
- un element subiectiv (intenţional), ce constă în intenţia de a induce în eroare o persoană, pentru a o determina să încheie un anumit act juridic.
Cât priveşte elementul obiectiv al dolului, acesta poate consta atât într-o acţiune (fapt comisiv), cât şi într-o inacţiune (fapt omisiv). Spre exemplu, în materia liberalităţilor, faptul comisiv se concretizează în sugestie sau captaţie, adică în specularea afecţiunii sau pasiunii unei persoane pentru a o determina să facă o donaţie sau un legat. Când elementul obiectiv constă într-o faptă omisivă, se foloseşte expresia doi prin reticenţă, acesta concretizându-se în ascunderea sau necomunicarea celeilalte părţi a unei împrejurări esenţiale, pe care aceasta ar fi trebuit să o cunoască. De reţinut că nu constituie doi, deoarece lipseşte elementul obiectiv, simplul fapt de a profita la încheierea actului juridic de ignoranţa sau de lipsa de experienţă a unei persoane, însă, în raport de împrejurările concrete ale speţei, nevalabilitatea actului juridic ar putea fi atrasă de alte cauze.
în legătură cu elementul subiectiv al dolului, în doctrină şi în jurispru-denţă s-au făcut următoarele precizări: provocarea unei erori din simplă neglijenţă, fără rea-credinţă, nu constituie doi (însă, într-o asemenea situaţie, partea indusă în eroare din neglijenţa celeilalte părţi va putea să solicite despăgubiri, dacă este cazul, iar, în măsura în care sunt îndeplinite cerinţele erorii, actul juridic va putea fi desfiinţat pentru acest viciu de consimţământ); lipsa discernământului şi dolul sub forma captaţiei se exclud, datorită incompatibilităţii lor; nu există doi dacă împrejurarea pretins ascunsă era cunoscută de cealaltă parte.
Cerinţele dolului
Corespunzător reglementării anterioare, se admitea că, pentru a fi viciu de consimţământ, dolul trebuia să îndeplinească două cerinţe, cumulativ: să fie determinant pentru încheierea actului juridic şi să provină de la cealaltă parte.
Aşa cum am menţionat deja, art. 1214 alin. (2) C.civ. permite anularea actului juridic pentru doi şi atunci când eroarea provocată nu a fost esenţială, ceea ce înseamnă că, în actuala reglementare, nu mai este necesar ca dolul să fie determinat pentru încheierea actului juridic, deci, chiar şi în situaţia în care manoperele frauduloase întrebuinţate de una dintre părţi nu au determinat însăşi încheierea actului juridic, ci numai acceptarea de către cealaltă parte a unor clauze mai puţin favorabile, se va putea invoca nulitatea relativă a actului juridic.
Prin urmare, singura cerinţă a dolului, care se desprinde din art. 1214 alin. (1) C.civ. [„(...) manoperele frauduloase ale celeilalte părţi (...)”], art. 1214 alin. (3) C.civ. [„contractul este anulabil şi atunci când dolul provine de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părţi”] şi art. 1215 alin. (1) C.civ. [„partea care este victima dolului unui terţ nu poate cere anularea decât dacă cealaltă parte a cunoscut sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască dolul la încheierea contractului”], este ca dolul să provină de la cealaltă parte, de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părţi sau de la un terţ, însă în acest din urmă caz numai atunci când cocontractantul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existenta dolului. i
Cerinţa îşi are originea în dreptul roman - si nihii in ea re doio maio auii agerii factum sit neque fiat. Deşi, din această cerinţă ar rezulta că dolul este aplicabil doar actelor juridice bilaterale, deoarece numai în cazul acestora se poate vorbi de „cealaltă parte”, este de reţinut că dolul (sub forma cap-taţiei sau sugestiei) poate fi întâlnit şi în cazul actelor juridice unilaterale, într-un asemenea caz, desigur că nu mai este necesară îndeplinirea cerinţei în discuţie, această soluţie sprijinindu-se şi pe un argument de topografie a textelor, în sensul că art. 1214-1215 C. civ. sunt aşezate în Capitolul I, Titlul II al Cărţii a V-a, consacrat nu actelor juridice în general, ci contractelor, iar, în privinţa actului juridic unilateral, art. 1325 C.civ. stabileşte că, dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale. De altfel, cu referire la un anumit act juridic unilateral, art. 1039 alin. (2) C.civ. prevede că „dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolosive nu au fost săvârşite de beneficiarul dispoziţiilor testamentare şi nici nu au fost cunoscute de către acesta.”
Subliniem că, în cazul actelor juridice bilaterale, dacă nu ar fi îndeplinită această cerinţă a dolului, actul juridic civil este totuşi anulabil în măsura în care ar fi întrunite cerinţele erorii. Dacă însă nu sunt îndeplinite cerinţele erorii, victima dolului comis de un terţ are la îndemână numai o acţiune în despăgubire împotriva terţului, autor al dolului [art. 1215 alin. (2) C.civ.], nu însă şi împotriva celeilalte părţi contractante, care este străină de dolul în cauză.
Sancţiune
Aşa cum a rezultat deja din cele menţionate mai sus, sancţiunea care intervine în cazul dolului este nulitatea relativă a actului juridic.
Ca şi în cazul erorii, nu este necesar ca dolul să fie comun, adică să existe pentru fiecare parte a actului juridic bilateral (sau plurilateral). Dacă ar exista reciprocitate de doi, atunci fiecare parte are dreptul să ceară anularea actului pentru dolul a cărui victimă este, deci, spre deosebire de dreptul privat roman, în care se admitea compensaţia (dolus cum dolo compensatur ori si duo dolo mato fecerint, invicem de dolo non agent -dacă două persoane sunt de rea-credinţă una faţă de cealaltă, niciuna nu va putea să exercite acţiunea care izvorăşte din doi), dolul uneia dintre părţi nu poate fi anihilat de dolul celeilalte părţi.
Precizăm că existenţa elementului material în structura dolului justifică şi exercitarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, utilizarea de mijloace frauduloase constituind o faptă ilicită. în acest sens, art. 1257 C.civ. dispune că „în caz de violenţă sau doi, cel al cărui consimţământ este viciat are dreptul de a pretinde, în afară de anulare, şi daune-interese sau, dacă preferă menţinerea contractului, de a solicita numai reducerea prestaţiei sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţit.”
Aşadar, victima dolului are la îndemână două acţiuni, anume, pe de o parte, o acţiune în declararea nulităţii relative a actului juridic, iar, pe de altă parte, o acţiune în repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin întrebuinţarea de mijloace frauduloase în scopul inducerii sale în eroare. Aceste două acţiuni pot fi cumulate, în sensul că se poate cere atât anularea contractului, cât şi despăgubiri.
Indiferent dacă dolul a vizat un element hotărâtor sau nu pentru încheierea contractului, victima dolului poate opta pentru menţinerea contractului, cu echilibrarea corespunzătoare a prestaţiilor, ţinându-se cont de prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a dolului. Chiar dacă art. 1257 C.civ. se referă doar la reducerea prestaţiei celui al cărui consimţământ a fost viciat prin doi, apreciem că este posibilă şi majorarea prestaţiei celeilalte părţi. Practic, este vorba de aplicarea principiului reparării în natură a prejudiciului în materia răspunderii civile, în sensul că repararea constă tocmai în înlăturarea prejudiciului.
Trebuie reţinut că, potrivit art. 1265 alin. (3) C.civ., confirmarea (adică renunţarea, expresă sau tacită, la dreptul de a invoca nulitatea relativă) unui contract anulabil pentru vicierea consimţământului prin doi sau violenţă nu implică prin ea însăşi renunţarea la dreptul de a cere daune-interese.
În sfârşit, mai adăugăm că, întrucât dolul este o eroare provocată, nu excludem nici aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 1213 C.civ. referitoare la adaptarea contractului.
Proba dolului
întrucât dolul nu se prezumă [art. 1214 alin. (4) C.civ.], persoana care solicită anularea actului juridic pe motiv că a avut consimţământul viciat prin doi trebuie să facă dovada dolului.
Fiind un fapt juridic stricto sensu, dolul poate fi probat prin orice mijloc de probă. Spre deosebire de proba erorii, dovada dolului este mai uşor de făcut datorită elementului său material.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Dolul ca viciu de consimţământ
