Executare silită directă
| Comentarii |
|
executare silită directă, modalitate de urmărire care se distinge prin aceea că tinde la obţinerea realizării întocmai a prestaţiei ce formează obiectul obligaţiei debitorului.
1) E.s.d. are loc în cazul în care debitorul este ţinut să aducă la îndeplinire o obligaţie de a da în natură un bun determinat (prin executare urmărindu-se obţinerea acelui bun de către creditor) sau a unei obligaţii de a face sau de a nu face ceva (pe care debitorul o execută efectiv). în sistemul dreptului nostru procesual, e.s.d. constituie regula: creditorul are dreptul să pretindă şi să obţină însăşi prestaţia (şi nu doar echivalentul ei) care constituie obiectul dreptului său şi aceasta ori de câte ori materialmente este posibil. Potrivit legii, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi numai în caz contrar are dreptul la dezdăunare; el nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela ce i se datorează, chiar dacă valoarea lucrului ar fi egală sau mai mare decât aceea a lucrului pe care are îndreptăţirea să-l pretindă. Actuala reglementare consacră principiul executării de bunăvoie a obligaţiilor stabilite printr-un titlu executoriu; astfel, potrivit art. 572 C. proc. civ., în cazul în care obligaţia debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în lăsarea posesiunii unui bun, în predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, în desfiinţarea unei construcţii, plantaţii sau a altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activităţi stabilite pentru realizarea drepturilor creditorului, iar debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa în termenul prevăzut în somaţie, executorul sau, după caz, creditorul, în raport cu împrejurările cauzei şi natura obligaţiei ce se execută, va proceda fie la executarea silită, fie va sesiza instanţa de executare în vederea aplicării unei amenzi civile; prin urmare, executorul sau creditorul va proceda astfel numai în cazul neexe-cutării obligaţiilor debitorului înăuntrul termenului prevăzut în acest scop de somaţie. Dacă creditorul justifică o nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire, preşedintele instanţei de executare va putea dispune, prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părţilor, ca executarea silită a acestor obligaţii să se facă de îndată, fără somaţie.
2) Legea reglementează trei forme distincte ale e.s.d.: predarea silită a bunurilor mobile; predarea silită a bunurilor imobile şi executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face. a) La procedura predării silite a bunurilor mobile (a mişcătoarelor) se recurge atunci când, prin titlu executoriu, debitorul este obligat să predea creditorului un lucru mobil anume determinat, b) La procedura predării silite a imobilelor (a nemişcătoarelor) se recurge în cazul în care o parte este obligată să lase alteia posesia unui imobil, fiind obligată să predea imobilul respectiv sau să iasă din el. Asemenea obligaţii se stabilesc în mod obişnuit ca urmare a promovării acţiunii în revendicare imobiliară, în temeiul actului de adjudecare sau în situaţia în care vânzătorul s-a obligat prin act autentic să predea imobilul cumpărătorului, precum şi atunci când se execută o hotărâre judecătorească de evacuare a unor locatari, c) Codul de procedură civilă nu conţinea, anterior modificării prin O.U.G. nr. 138/2000, dispoziţii exprese referitoare la procedura e.s.d. a obligaţiilor de a face sau de a nu face ceva; această ordonanţă a introdus art. 580^2-580^5, care au alcătuit Secţiunea a IV-a, intitulată „Executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face". O primă modalitate de executare silită a obligaţiei de a face, prevăzută de art. 580^2 C. proc. civ., o reprezintă autorizarea creditorului de către instanţa de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane obligaţia respectivă, dacă debitorul refuză să-şi îndeplinească obligaţia în termen de 10 zile de la primirea somaţiei. în cazul obligaţiei de a încheia un act juridic, în unele cazuri, instanţa poate suplini voinţa debitorului, pronunţând o hotărâre care ţine locul actului (cum este, bunăoară, în cazul vânzării de imobile, când părţile au încheiat între ele un antecontract, stabilind condiţiile de plată a preţului). Dacă însă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile de la 20 lei la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu; dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligaţia prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanţa care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese. Amenda civilă va putea fi anulată, în tot sau în parte, ori redusă, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de contestaţie la executare. încheierile date în aceste condiţii sunt executorii şi se comunică din oficiu, prin grija grefierului de şedinţă, organelor fiscale competente în vederea executării silite. Pentru neexecutarea acestor obligaţii instanţa nu poate acorda daune cominatorii. Aceste dispoziţii sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul când titlul executoriu cuprinde o obligaţie de a nu face; în acest caz, creditorul va putea cere instanţei de executare să fie autorizat să desfiinţeze el însuşi sau prin alte persoane, dacă este cazul, pe socoteala debitorului, lucrările făcute de acesta prin nerespectarea obligaţiei de a nu face; instanţa se pronunţă prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor [v. şi executare silită; executare silită indirectă; procedura predării silite a mobilelor; procedura predării silite a imobilelor].
