Factoring
| Comentarii |
|
factoring, contractul încheiat între factor (societate bancară sau o instituţie financiară specializată) şi aderent (un vânzător de bunuri sau un furnizor de servicii), prin care factorul asigură finanţarea, urmărirea creanţelor şi prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare, creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestări servicii către terţi. în lipsa unei reglementări speciale, f. este supus prevederilor de drept comun privind cesiunea de creanţă. Părţile în contractul de f. sunt: aderentul (un furnizor de bunuri, executant de lucrări sau un prestator de servicii) şi factorul (o societate bancară sau o instituţie financiară specializată). Debitorul cedat nu este parte în contract, însă suportă anumite efecte ale operaţiunii de f., în sensul că, după ce i se notifică cesiunea creanţelor, va trebui să facă plata factorului, păstrând însă toate apărările şi excepţiile pe care putea să le opună aderentului. Categorii de factoring. Cele mai importante forme ale f. sunt: f. cu regres — f. potrivit căruia riscul insolvabilităţii sau al refuzului de plată a creanţelor de către debitor este suportat de către aderent, factorul rezervându-şi dreptul de regres împotriva aderentului în cazul în care debitorul nu achită, la scadenţă, creanţele transferate; f. fără regres - factorul îşi asumă inclusiv riscul insolvabilităţii debitorului, neavând drept de regres împotriva aderentului; f. la scadenţă -factorul va plăti aderentului creanţele cesionate numai la scadenţa acestora.
factoringul, este contractul încheiat între o parte, denumită aderent, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii, şi o societate bancară sau o instituţie financiară specializată, denumită factor, prin care aceasta din urmă asigură finanţarea, urmărirea creanţelor şi prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare, creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terţi.
factoringul, 1. Definiție şi reglementare 2. Caractere juridice 3. Obiectul contractului
1. Definiție şi reglementare
Factoringul ca operaţiune comercială a fost menţionat pentru prima dată în legislaţia noastră prin O.U.G. nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar şi a pierderilor din economie, dar nici acest act normativ nu legifera contractul de factoring în ansamblul lui. Pe plan internaţional, contractul de factoring constituie obiectul de reglementare al Convenţiei Unidroit cu privire la factoringul internaţional, semnată la Ottawa, la 28 mai 1988, şi, în completare, Convenţia Naţiunilor Unite privind cesiunea de creanţă în comerţul internaţional de la New York din 2001.
Potrivit art. 6 alin. 2 lit. b din Legea nr. 469/2002, factoringul era definit ca fiind contractul încheiat între o parte, denumită aderent, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii, şi o societate bancară sau o instituţie financiară specializată, denumită factor, prin care aceasta din urmă asigură finanţarea, urmărirea creanţelor şi prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare, creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terţi. Chiar dacă nu putea fi considerată o veritabilă definiţie a contractului de factoring, norma legală mai sus reprodusă avea meritul de a conţine elementele definitorii ale acestuia, precum: caracterele juridice, părţile contractante, obiectul şi principalele efecte juridice.
2. Caractere juridice
a. Contractul de factoring este un contract consensual, pentru că legea nu cere o anumită formă în privinţa validitătii lui.
b. Factoringul este un contract sinalagmatic, deoarece ambele părţi urmăresc realizarea unui beneficiu: aderentul să obţină finanţare, factorul să încaseze o sumă mai mare de la terţ decât cea pe care a plătit-o el aderentului.
c. Contractul de factoring este comutativ pentru că, de regulă, părţile îşi cunosc întinderea obligaţiilor încă din momentul încheierii contractului, dar poate fi şi aleatoriu, atunci când factoringul este fără regres, caz în care factorul suportă riscul insolvabilităţii tertului.
d. Majoritatea autorilor atribuie contractului de factoring caracter intuitu personal, motivat de faptul că aspectele privind bonitatea aderentului cântăresc foarte mult în alegerea lui de către factor. Este însă discutabil acest caracter, deoarece într-adevăr calitatea aderentului şi a debitorului cedat cântăresc foarte mult în decizia factorului de a finanţa, dar aceasta priveşte bonitatea financiară, adică aspectele pecuniare, şi mai puţin cele personale ale părţilor implicate în mecanismul factoringului. Tot astfel, trebuie reţinut şi faptul că regulile specifice contractelor intuitu personae, precum revocarea, moartea părţilor, incapacitatea etc., nu îşi găsesc aplicare în cazul contractului de factoring.
e. Contractul de factoring este cu executare succesivă, caracter ce denotă că raporturile specifice se derulează în timp. Aderentul transmite facturile acceptate de debitor, pe măsura naşterii creanţelor, după criteriile stabilite în contract, iar factorul avansează sumele corespunzătoare preţului convenit cu aderentul.
f. în sfârşit, contractul de factoring este un contract de adeziune, caracter ce se fundamentează pe aceea că factorul creditează aderentul cu sumele corespunzătoare preţului creanţelor cumpărate. Tocmai de aceea, în practică, clauzele contractului de factoring sunt stabilite de către factor şi impuse aderentului prin con-tracte-tip, beneficiarul neavând decât în mică măsură posibilitatea de a le negocia.
g. Odată cu abrogarea Legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, contractul de factoring a devenit un contract nenumit, fiindu-i aplicabile deci regulile art. 1168 Noul Cod Civil
3. Obiectul contractului
Contractul de factoring are un obiect specific ce constă din finanţarea, urmărirea şi prezervarea contra riscurilor de credit de către factor, în schimbul dobândirii
creanţelor de la aderent. Contractul ce are ca obiect orice alte prestaţii decât cele precizate nu va putea fi calificat drept contract de factoring.
Pentru a constitui obiect al contractului de factoring, creanţele trebuie să îndeplinească cerinţele necesare valorificării, adică să fie certe şi lichide. Creanţele cesionate nu trebuie să fie şi exigibile, deoarece de natura factoringului este transmiterea creanţelor a căror scadenţă nu s-a împlinit, însă trebuie să aibă precizată expres data exigibilităţii, creanţele viitoare pot forma obiectul contractului de factoring.
Nu pot fi valorificate prin factoring creanţele civile, administrative, cele izvorâte dintr-un act de comerţ sub condiţie rezolutorie şi nici creanţele rezultate din gestiunea de afaceri, restituirea plăţii nedatorate şi din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie.
