Fixarea probelor şi a urmelor infracţiunii
| Comentarii |
|
fixarea probelor, activităţi procedurale complexe întreprinse pentru ca probele descoperite să fie fixate pentru a putea fi folosite în stabilirea adevărului. Modalităţile prin care se realizează f. p. se împart în două categorii:
a) fixarea prin descriere — consemnare şi
b) fixarea cu ajutorul mijloacelor tehnico-criminalistice.
În cadrul primei modalităţi fixarea se materializează în procesul-verbal, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, raportul de constatare medico-legală, raportul de expertiză şi prin declaraţii.
În cadrul celei de a doua modalităţi de fixare, în practica criminalistică sînt utilizate ca mijloace tehnice următoarele: fotografia judiciară, filmul judiciar, schiţa, desenul, mulajul, fonograma şi videofonograma.
fixarea urmelor infracţiunii, ansamblul activităţilor procedurale prin care se realizează stabilirea existenţei în locul săvîrşirii infracţiunii a urmelor, a obiectelor care poartă o urmă a faptei săvîrşite precum şi a celorlalte mijloace materiale de probă descoperite la faţa locului, a poziţiei acestora în raport cu contextul locului şi poziţia lor reciprocă precuţn şi starea lor. Modalităţile prin care se realizează f.u.i. sînt: descrierea în procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi, după caz, în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală, şi folosirea mijloacelor tehnice (fotografia judiciară, schiţa, desenul, filmul judiciar, video-fonograma şi fonograma judiciară). F. n. i. se face cu respectarea anumitor reguli generale şi particularităţi de fixare în raport cu fiecare categorie de urme.
