Fotografia semnalmentelor
| Comentarii |
|
Fotografia semnalmentelor are ca scop înregistrarea persoanelor care au săvârșit o faptă penală, urmărirea și identificarea infractorilor, precum și identificarea cadavrelor necunoscute, prin fixarea trăsăturilor exterioare.
1. Fotografia de identificare a persoanelor
Fotografierea de identificare a persoanelor (în special a celor care au săvârșit infracțiuni) este folosită de serviciile specializate ale poliției încă din secolul trecut. Acest procedeu face parte dintre metodele importante de identificare a recidiviștilor, alături de identificarea dactiloscopică. Organul de urmărire penală avizează să dea publicității fotografia unei persoane când această măsură este necesară pentru stabilirea identității persoanei sau în alte cazuri în care publicarea fotografiei prezintă importanță pentru buna desfășurare a urmăririi penale.
Printre procedeele probatorii, C. proc. pen. enumeră și fotografierea suspectului, a inculpatului și a altor persoane, fotografierea putându-se efectua de către organele de cercetare penală atât cu consimțământul persoanei în cauză, cât și în cazul refuzului acesteia, fiind necesară doar existența unei suspiciuni că aceasta are legătură cu fapta comisă sau a fost prezentă la locul faptei.
Astfel cum menționam la începutul acestui curs, în cercetarea criminalistică trebuie respectate și normele procesual penale, alătură de regulile tehnice și tactice. Avem în vedere dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. pen. conform cărora „organele de urmărire penală pot dispune fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane cu privire la care există suspiciune că au legătură cu fapta comisă sau că au fost prezente la locul faptei, chiar și în lipsa consimțământului acestora”. De asemenea, alin. (2) al aceluiași articol permite ca organele de urmărire penală să dea publicității fotografia unei persoane, când această măsură este necesară pentru stabilirea identității persoanei sau în alte cazuri în care publicarea fotografiei prezintă importanță pentru buna desfășurare a urmăririi penale. Nu în ultimul rând, alin. (3) conține următoarele prevederi: „Dacă este necesară identificarea amprentelor ce au fost găsite pe anumite obiecte sau a persoanelor care pot fi puse în legătură cu fapta ori locul comiterii faptei, organele de urmărire penală pot dispune luarea amprentelor persoanelor despre care se presupune că au intrat în contact cu acele obiecte, respectiv fotografierea acelora despre care se presupune că au avut legătură cu fapta comisă sau au fost prezente la locul faptei”.
În vederea identificării persoanelor, se execută două fotografii de bust: una din față și alta din profilul drept. Nu se exclude însă nici executarea unei fotografii din semiprofil, în unele țări (ex.: Germania) acest lucru fiind aplicat în mod curent. Fotografia de identificare a persoanelor trebuie să redea cât mai fidel toate elementele constitutive ale figurii umane. În ipoteza existenței unor semne sau a unor forme anatomice particulare, este indicată și executarea de fotografii ale profilului stâng sau ale ținutei întregului corp.
Persoana este fotografiată cu capul descoperit, pieptănată și bărbierită, fără ochelari, eșarfe sau fular, cu urechea dreaptă expusă vederii. Privirea va fi îndreptată înainte. În ipoteza existenței unor cicatrice care s-ar observa mai greu în fotografie, locul respectiv se bate ușor cu palma sau se freacă, pentru a irita țesutul, iar pe fondul congestionat, cicatricele vor apărea în alb. Preferabil este, totuși, să se execute o fotografie și în radiații infraroșii, capabilă să surprindă detalii din piele până la o adâncime de 2-3 mm. Fotografia se execută la scara 1/7. Pentru aceasta, plăcuța cu data fotografierii și numărul de înregistrare, având o lungime de 28 cm, se atașează la nivelul pieptului persoanei. La obținerea pozitivului, imaginea se mărește până când placa atinge lungimea de 4 cm, deci 1/7 din mărimea naturală. Iluminarea persoanei fotografiate se face frontal, cu o lampă de 200W și cu două surse laterale de 250W.
2. Fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute
Dacă identitatea decedatului nu a fost stabilită, se efectuează fotografia de identificare. Această procedură nu se distanțează din punct de vedere tehnic de fotografia de identificare a persoanelor suspectate de săvârșirea unor fapte penale. Se folosește aceeași aparatură și material fotosensibil, același mod de iluminare. În majoritatea cazurilor acestea sunt fotografiate culcate, aparatul fiind dispus într-o poziție plan paralelă, pentru fotografia din față, iar pentru fotografierea profilului, aparatul va fi instalat în partea laterală a mesei pe care este întins cadavrul.
În cazul în care fața cadavrului a fost desfigurată, anchetatorii solicită expertului medico-legist să-i restabilească înfățișarea pe care a avut-o în timpul vieții. „Toaleta cadavrului” se execută de obicei la morgă și are loc îndeosebi în ipoteza morții determinate de catastrofe, accidente, loviri, care au avut ca urmare modificarea sau distrugerea feței. Spre a se ușura identificarea cadavrului după fotografii, acesta se fotografiază cu aceeași îmbrăcăminte în care a fost descoperit. În lipsa îmbrăcămintei, cadavrul se acoperă cu o țesătură oarecare. Nu este admisă îmbrăca-rea cadavrului cu haine străine, deoarece prin aceasta se poate îngreuna identificarea sau pot fi induși în eroare cei cu ajutorul cărora se face recunoașterea (rude, prieteni apropiați).
În eventualitatea în care pe corpul cadavrului sunt prezente diverse semne particulare (negi, alunițe, cicatrice, tatuaje), fiecare se fotografiază separat și la scară, localizându-se inclusiv regiunea anatomică în care sunt dispuse. Pentru identificarea unor cadavre necunoscute cu ajutorul fotografiei, se folosește metoda comparării continuității unor trăsături faciale, între fotografia persoanei presupuse victimă și fotografia cadavrului necunoscut.
3. Fotografia de urmărire
Potrivit art. 138 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., „constituie tehnici speciale de supraveghere sau cercetare supravegherea video, audio sau prin fotografiere". Conform aceluiași articol, alin. (6) C. proc. pen, „prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se înțelege fotografierea persoanei, observarea sau înregistrarea conversațiilor, mișcărilor ori a altor activități ale acestora”. Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 139-140 C. proc. pen. Mandatul de supraveghere tehnică se emite pe o perioadă de 30 zile.
Fotografia de urmărire (de supraveghere sau de filaj) se execută fără știrea persoanei care este fotografiată, pentru a fixa, în mod ilustrativ, activitatea acesteia cu caracter infracțional. Prin fotografie se vor fixa locurile frecventate, persoanele cu care se întâlnește, elemente esențiale care vor constitui probe în cadrul procesului penal, dacă ulterior s-ar pune în discuție aceste împrejurări.
Aparatul de fotografiat utilizat în astfel de cazuri este de format mic, silențios, ușor de manevrat sau cu un aspect asemănător altor obiecte, cum ar fi ceasul, catarama, bricheta, ochelari, stilou. Fotografia se execută fără știrea persoanei urmărite. Pentru aceasta, tehnica și procedeele de înregistrare vor fi întrucâtva diferite de celelalte categorii de fotografii judiciare de tip operativ. Frecvent, de un mare ajutor în fotografia de urmărire sunt radiațiile infraroșii, care servesc nu numai la efectuarea de fotografii în întuneric, ci și în condiții meteorologice deosebite, cum ar fi ceata.
2. Fotografia semnalmentelor
Fotografia semnalmentelor are ca scop înregistrarea persoanelor care au săvârșit o faptă penală, urmărirea și identificarea infractorilor, precum și identificarea cadavrelor necunoscute, prin fixarea trăsăturilor exterioare.
2.1. Fotografia de identificare a persoanelor
Fotografierea de identificare a persoanelor (în special a celor care au săvârșit infracțiuni) este folosită de serviciile specializate ale poliției încă din secolul trecut. Acest procedeu face parte dintre metodele importante de identificare a recidiviștilor, alături de identificarea dactiloscopică. Organul de urmărire penală avizează să dea publicității fotografia unei persoane când această măsură este necesară pentru stabilirea identității persoanei sau în alte cazuri în care publicarea fotografiei prezintă importanță pentru buna desfășurare a urmăririi penale.
Printre procedeele probatorii, C. proc. pen. enumeră și fotografierea suspectului, a inculpatului și a altor persoane, fotografierea putându-se efectua de către organele de cercetare penală atât cu consimțământul persoanei în cauză, cât și în cazul refuzului acesteia, fiind necesară doar existența unei suspiciuni că aceasta are legătură cu fapta comisă sau a fost prezentă la locul faptei.
Astfel cum menționam la începutul acestui curs, în cercetarea criminalistică trebuie respectate și normele procesual penale, alătură de regulile tehnice și tactice. Avem în vedere dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. pen. conform cărora „organele de urmărire penală pot dispune fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane cu privire la care există suspiciune că au legătură cu fapta comisă sau că au fost prezente la locul faptei, chiar și în lipsa consimțământului acestora”. De asemenea, alin. (2) al aceluiași articol permite ca organele de urmărire penală să dea publicității fotografia unei persoane, când această măsură este necesară pentru stabilirea identității persoanei sau în alte cazuri în care publicarea fotografiei prezintă importanță pentru buna desfășurare a urmăririi penale. Nu în ultimul rând, alin. (3) conține următoarele prevederi: „Dacă este necesară identificarea amprentelor ce au fost găsite pe anumite obiecte sau a persoanelor care pot fi puse în legătură cu fapta ori locul comiterii faptei, organele de urmărire penală pot dispune luarea amprentelor persoanelor despre care se presupune că au intrat în contact cu acele obiecte, respectiv fotografierea acelora despre care se presupune că au avut legătură cu fapta comisă sau au fost prezente la locul faptei”.
În vederea identificării persoanelor, se execută două fotografii de bust: una din față și alta din profilul drept. Nu se exclude însă nici executarea unei fotografii din semiprofil, în unele țări (ex.: Germania) acest lucru fiind aplicat în mod curent. Fotografia de identificare a persoanelor trebuie să redea cât mai fidel toate elementele constitutive ale figurii umane. În ipoteza existenței unor semne sau a unor forme anatomice particulare, este indicată și executarea de fotografii ale profilului stâng sau ale ținutei întregului corp.
Persoana este fotografiată cu capul descoperit, pieptănată și bărbierită, fără ochelari, eșarfe sau fular, cu urechea dreaptă expusă vederii. Privirea va fi îndreptată înainte. În ipoteza existenței unor cicatrice care s-ar observa mai greu în fotografie, locul respectiv se bate ușor cu palma sau se freacă, pentru a irita țesutul, iar pe fondul congestionat, cicatricele vor apărea în alb. Preferabil este, totuși, să se execute o fotografie și în radiații infraroșii, capabilă să surprindă detalii din piele până la o adâncime de 2-3 mm. Fotografia se execută la scara 1/7. Pentru aceasta, plăcuța cu data fotografierii și numărul de înregistrare, având o lungime de 28 cm, se atașează la nivelul pieptului persoanei. La obținerea pozitivului, imaginea se mărește până când placa atinge lungimea de 4 cm, deci 1/7 din mărimea naturală. Iluminarea persoanei fotografiate se face frontal, cu o lampă de 200W și cu două surse laterale de 250W.
2.2. Fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute
Dacă identitatea decedatului nu a fost stabilită, se efectuează fotografia de identificare. Această procedură nu se distanțează din punct de vedere tehnic de fotografia de identificare a persoanelor suspectate de săvârșirea unor fapte penale. Se folosește aceeași aparatură și material fotosensibil, același mod de iluminare. În majoritatea cazurilor acestea sunt fotografiate culcate, aparatul fiind dispus într-o poziție plan paralelă, pentru fotografia din față, iar pentru fotografierea profilului, aparatul va fi instalat în partea laterală a mesei pe care este întins cadavrul.
În cazul în care fața cadavrului a fost desfigurată, anchetatorii solicită expertului medico-legist să-i restabilească înfățișarea pe care a avut-o în timpul vieții. „Toaleta cadavrului” se execută de obicei la morgă și are loc îndeosebi în ipoteza morții determinate de catastrofe, accidente, loviri, care au avut ca urmare modificarea sau distrugerea feței. Spre a se ușura identificarea cadavrului după fotografii, acesta se fotografiază cu aceeași îmbrăcăminte în care a fost descoperit. În lipsa îmbrăcămintei, cadavrul se acoperă cu o țesătură oarecare. Nu este admisă îmbrăca-rea cadavrului cu haine străine, deoarece prin aceasta se poate îngreuna identificarea sau pot fi induși în eroare cei cu ajutorul cărora se face recunoașterea (rude, prieteni apropiați).
În eventualitatea în care pe corpul cadavrului sunt prezente diverse semne particulare (negi, alunițe, cicatrice, tatuaje), fiecare se fotografiază separat și la scară, localizându-se inclusiv regiunea anatomică în care sunt dispuse. Pentru identificarea unor cadavre necunoscute cu ajutorul fotografiei, se folosește metoda comparării continuității unor trăsături faciale, între fotografia persoanei presupuse victimă și fotografia cadavrului necunoscut.
2.3. Fotografia de urmărire
Potrivit art. 138 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., „constituie tehnici speciale de supraveghere sau cercetare supravegherea video, audio sau prin fotografiere". Conform aceluiași articol, alin. (6) C. proc. pen, „prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se înțelege fotografierea persoanei, observarea sau înregistrarea conversațiilor, mișcărilor ori a altor activități ale acestora”. Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 139-140 C. proc. pen. Mandatul de supraveghere tehnică se emite pe o perioadă de 30 zile.
Fotografia de urmărire (de supraveghere sau de filaj) se execută fără știrea persoanei care este fotografiată, pentru a fixa, în mod ilustrativ, activitatea acesteia cu caracter infracțional. Prin fotografie se vor fixa locurile frecventate, persoanele cu care se întâlnește, elemente esențiale care vor constitui probe în cadrul procesului penal, dacă ulterior s-ar pune în discuție aceste împrejurări.
Aparatul de fotografiat utilizat în astfel de cazuri este de format mic, silențios, ușor de manevrat sau cu un aspect asemănător altor obiecte, cum ar fi ceasul, catarama, bricheta, ochelari, stilou ș.a.. Fotografia se execută fără știrea persoanei urmărite. Pentru aceasta, tehnica și procedeele de înregistrare vor fi întrucâtva diferite de celelalte categorii de fotografii judiciare de tip operativ. Frecvent, de un mare ajutor în fotografia de urmărire sunt radiațiile infraroșii, care servesc nu numai la efectuarea de fotografii în întuneric, ci și în condiții meteorologice deosebite, cum ar fi ceata.
§ 3. Fotografia de fixare a rezultatelor unor activități de urmărire penală
3.1. Fotografia de fixare a rezultatelor percheziției
Potrivit art. 159 alin. (19) C. proc. pen., „locul în care se desfășoară percheziția, precum și persoanele sau obiectele găsite pe parcursul percheziționării pot fi fotografiate ori înregistrate audiovideo”. Alineatul următor dispune ca înregistrările audiovi-deo sau fotografiile efectuate să fie anexate procesului-verbal de percheziție, constituind parte integrantă din acesta.
Fotografia efectuată cu ocazia perchezițiilor se apropie, sub raport tehnic, de fotografia executată la locul faptei (fotografia de orientare, schiță, a obiectelor principale și de detaliu), trebuind să îndeplinească cerințe similare de efectuare. În mare, se poate spune că modul de executare a acestui gen de fotografie urmează să se raporteze la natura percheziției: corporală sau domiciliară. O atentie deosebită se acordă ascunzătorii sau modului de camuflare a obiectelor căutate. Fotografia ascunzătorii obiectelor descoperite redă însuși locul în care au fost găsite obiectele căutate, fără împrejurimile locului respectiv. Fotografiile de acest fel se aseamănă, în ceea ce privește conținutul lor, cu fotografiile obiectelor principale.
În final, fotografierea obiectelor descoperite cu prilejul percheziției va reține caracteristicile esențiale, precum și detaliile ce pot servi la stabilirea identității sau a particularităților obiectelor care au fost folosite la săvârșirea infracțiunii sau care reprezintă produsul ei. De asemenea, conform art. 162 alin. (2) C. proc. pen., obiectele, înscrisurile și urmele ridicate în urma percheziției, care nu pot fi atașate la dosarul cauzei, vor fi fotografiate. Fotografiile se vizează de către organul de urmărire penală și se atașează la dosar.
3.2. Fotografia de fixare a rezultatelor reconstituirii
Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, dacă găsește necesar pentru verificarea și precizarea unor date sau probe administrate ori pentru a stabili împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru soluționarea cauzei, poate să procedeze la reconstituirea, în întregime sau în parte, a modului și a condițiilor în care s-a comis fapta.
În baza art. 195 C. proc. pen., despre efectuarea reconstituirii se încheie un proces-verbal. De asemenea, în toate cazurile se pot face schițe, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrări, care se anexează la procesul-verbal. Prin reconstituire se poate face o imagine de ansamblu asupra întregului mers al infracțiunii cercetate. Dar reconstituirea nu este numai un mijloc de verificare a probelor de la dosar, ci și un izvor de noi probe, prin procesul-verbal care se încheie cu această ocazie. Pentru a ilustra demonstrativ cele constatate de către organele de urmărire penală în cursul efectuării unei reconstituiri, se obișnuiește ca diferitele etape, în special cele mai caracteristice, pe lângă descrierea în procesul-verbal, să fie fixate și prin fotografie.
Fotografia de reconstituire va reproduce atât locul faptei (în care se efectuează reconstituirea în ansamblul său), cât mai ales diferitele secvențe ale activității infracționale săvârșite în acest loc (locurile de pătrundere și de părăsire a locului faptei, mijloacele și instrumentele folosite pentru pătrunderea în locul faptei etc.). Astfel, în ipoteza efectuării reconstituirii se procedează la fotografierea sau înregistrarea video a celor mai însemnate momente din procesul comiterii faptei prin care se poate stabili modul săvârșirii ei, precum și a declarațiilor martorilor, suspecților ori inculpaților.
3.3. Fotografia de fixare a rezultatelor prezentării pentru recunoaștere
Fotografia sau fixarea tehnică a rezultatelor unei activități procedurale de genul prezentării pentru recunoaștere este deosebit de utilă pentru evidența sa probatorie. Ca activitate de tactică criminalistică, prezentarea pentru recunoaștere are drept scop identificarea persoanelor, a cadavrelor și a obiectelor de către martorii oculari ori persoana vătămată, pe baza semnalmentelor sau a caracteristicilor pe care le-au perceput și memorat.
Din punct de vedere tehnic, este necesar să se execute astfel de fotografii, din care să rezulte cu evidență că, din întregul grup de persoane sau obiecte, alcătuit în vederea recunoașterii, a fost identificată o anumită persoană sau un anumit obiect. Fotografiile care se execută cu ocazia prezentării pentru recunoaștere trebuie să ilustreze momentul în care persoana indică sau atinge cu mâna obiectul pe care I-a recunoscut sau fotografia persoanei recunoscute.
3.4. Înregistrarea video a activităților de urmărire penală
Înregistrarea video a activităților de urmărire penală (denumită și „supraveghere tehnică sau operativă") servește la documentarea activităților ilicite desfășurate de diverse persoane înainte, în timpul sau după săvârșirea unor fapte penale grave (infracțiuni de corupție, trafic de droguri sau de arme, fals, șantaj, lipsire de libertate). Înregistrarea video fixează prezența făptuitorilor într-un anumit loc și la o anumită dată, a întâlnirilor la care participă și a schimbului de bunuri, valori, instrumente, mesaje.
Potrivit normelor din Codul de procedură penală, prin supraveghere video a persoanelor se înțelege observarea sau înregistrarea conversațiilor, a mișcărilor ori a altor activități ale acestora. De asemenea, conform art. 140 C. proc. pen., în cazul măsurii supravegherii video, organele de urmărire penală pot cere încuviințarea judecătorului de a pătrunde în spații private pentru a activa sau a dezactiva mijloace tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice.
Înregistrarea video oferă în plus și alte avantaje, care nu sunt deloc de neglijat. Astfel, ea nu necesită o pregătire tehnică deosebită și nu impune condiții aparte de iluminare. Totodată, imaginea se obține instantaneu, fără prelucrare în laborator, existând posibilitatea unui control și eventual a reluării sau completării înregistrării. Avantajele nu numai de ordin tehnic, ci și tactic operativ, au impus, în practică, folosirea înregistrării videomagnetice pe scară largă. Majoritatea parchetelor și a unităților locale ale Ministerului de Interne au la dispoziție aparatură video adecvată, utilizată cu rezultate notabile atât în combaterea, cât și în prevenirea infracțiunilor sau a altor fapte antisociale.
În încheierea acestei secțiuni destinate tratării problematicii fotografiei judiciare operative, considerăm necesare câteva sublinieri de ordin deontologic:
- folosirea acestor mijloace impune respectarea cu strictețe a prevederilor legale, ca și a regulilor criminalistice de efectuare a lor;
- procesul-verbal încheiat cu prilejul actelor de anchetă înregistrate tehnic criminalistic trebuie să conțină referiri exacte, amănunțite și explicite cu privire la toate înregistrările făcute și la condițiile tehnice exacte în care au fost realizate;
- mijloacele de înregistrare pot servi pe deplin stabilirii adevărului numai în condiții de folosire și interpretare a rezultatelor cu maximă competență și obiectivitate.
