Fundamentul regimului matrimonial
| Comentarii |
|
fundamentul regimului matrimonial, fundamentul regimului matrimonial îl reprezintă căsătoria. Mai exact, nu poate existe regim matrimonial în afara căsătoriei.
Legătura indisolubilă, de accesorialitate dintre regimul matrimonial şi căsătorie se reflectă neechivoc în reglementarea conferită de Codul civil întinderii în timp a regimului matrimonial. Astfel, potrivit art. 313 alin. (1) C. civ., între soţi, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei, iar art. 319 alin. (1) statuează că regimul matrimonial încetează prin constatarea nulităţii, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei.
Chiar dacă se realizează o extensie a fundamentului însuşi al raporturilor de familie, prin asimilarea raporturilor juridice stabilite în cadrul unor uniuni reglementate de lege (parteneriate) ori a raporturilor de familie de facto (uniuni libere), ceea ce ar implica unele inovaţii la nivelul terminologiei juridice, pentru a desemna şi asemenea realităţi juridice, cum ar fi noţiunea de regim „cvasi-matrimoniaf’ sau „para-matrimonial', sintagma „regim matrimonial" conservă sensul tradiţional, tehnic, ataşat exclusiv raporturilor patrimoniale aferente căsătoriei. în afara căsătoriei se poate, aşadar, concepe doar existenţa unor regimuri patrimoniale caracteristice unor cupluri (parteneriate), iar nu a regimurilor matrimoniale.
Este remarcabil că, în reglementarea anterioară (Codul familiei), şi fără a se discuta despre un regim matrimonial în afara căsătoriei, practica judecătorească aplica, prin analogie, raporturilor patrimoniale dintre concubini unele reguli din materia partajului bunurilor comune ale soţilor. Se afirma, astfel, „o tendinţă de penetrare a reglementărilor Codului familiei privind comunitatea legală spre proprietatea pe cote-părţi" a concubinilor, ceea ce înseamnă că pot exista unele „contaminări" sau influenţe, fără însă ca acestea să legitimeze utilizarea noţiunii de regim matrimonial în afara căsătoriei.
Prin analogie, rezultă că este valabilă şi reciproca, în sensul că, aşa cum nu există regim matrimonial în afara căsătoriei, nu există nici căsătorie fără regim matrimonial.
Totuși, dispoziţiile Codului civil privind efectele divorţului în materia regimurilor matrimoniale pot acredita concluzia că, prin ficţiunea efectului retroactiv al divorţului, numai prima afirmaţie poate fi ridicată la rangul de postulat, pe când cea de a doua nu este valabilă în toate situaţiile. Astfel, în condiţiile în care, potrivit art. 385 C. civ., în cazul divorţului, regimul matrimonial încetează între soţi de la data introducerii cererii de divorţ şi chiar, la cererea oricăruia dintre soţi sau a ambilor, în cazul divorţului prin acord, de la data separaţiei în fapt a soţilor, înseamnă că, prin efectul retroactiv al încetării regimului matrimonial, în perioada cuprinsă între această dată şi aceea a rămânerii definitive a hotărârii de divorţ se va considera că nu a existat regim matrimonial, deşi a existat căsătorie. Cu toate acestea, nici măcar în această ipoteză afirmaţia în sensul că ar exista căsătorie fără regim matrimonial nu ar fi riguros exactă, având în vedere faptul că art. 385 C. civ. are în vedere doar încetarea regimului matrimonial ales de soţi în virtutea art. 312 alin. (1) C. civ., ca regim secundar, respectiv comunitatea legală sau, alternativ, separaţia de bunuri ori comunitatea convenţională, însă regimul primar imperativ subzistă pe toată durata căsătoriei şi continuă să se aplice până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ. Prin urmare, cu această nuanţă dată de efectul retroactiv al divorţului în ceea ce priveşte încetarea regimului matrimonial ales de părţi, afirmaţia potrivit căreia căsătoria implică întotdeauna un regim matrimonial nu-şi pierde valabilitatea.
În dreptul comparat, noţiunea de regim matrimonial, astfel cum a fost tradiţional înţeleasă în dreptul continental, nu se regăseşte ca atare în toate sistemele. Astfel, sistemul de drept musulman şi cel de common law ignoră practic regimurile matrimoniale, elementul caracteristic fiind ideea de separaţie, de unde şi consecinţa inutilităţii unei reglementări speciale şi autonome a raporturilor patrimoniale, care sunt integrate în reţeaua raporturilor juridice civile de drept comun. Dreptul continental este acela care a imprimat o viziune specială asupra raporturilor patrimoniale dintre soţi, insistând asupra existenţei unui statut patrimonial specific al persoanei căsătorite faţă de persoana celibatară.
