Grafologie
| Comentarii |
|
grafologie, domeniu de studiu ce are ca preocupare determinarea caracterului unei persoane după scris, încă din sec. XVII, italianul C. Baldi a încercat că facă legătura între diferite caracteristici ale scrisului (forma, înălţimea, lăţimea şi înclinaţia literelor, acurateţea, presiunea scrisului etc.) şi anumite trăsături ale caracterului omului. întemeietorul g. este considerat J. Michon (1806—1881). G. a căpătat o largă răspîndire în prima jumătate a acestui secol, avînd reprezentanţi, îndeosebi în Franţa şi Germania (J. Cre-pieux-Jamin, Klages ş.a.). Diversele şcoli grafologice susţin, în esenţă, că scrisul ar fi o exprimare universală a tuturor însuşirilor şi stărilor psihice ale omului. Pe baza scrisului — susţin grafologii — se pot stabili particularităţile intelectului, sentimentelor şi ale voinţei, vîrstă, profesia şi chiar predispoziţii spre in-fracţiune (Lombroso, Weiser). Interpretarea caracteristicilor scrisului se baszeză în principal pe intuiţie, grafologul, avînd capacitatea de „a simţi starea sufletească a scriptoru-lui". Deşi datează de multă vreme, g. nu a fost recunoscută ca ştiinţă. Rezumatele investigaţiilor intuitive întreprinse de grafologi sînt mai mult decît discutabile, după cum demonstrează numeroase exemple de verificare experimentală a diagnozelor g. Mulţi autori consideră g. o pseudoştiinţă, o „artă" de a ghici. Combaterea g. de pe poziţia negării faptului că scrisul este condiţionat de particularităţile psihologice ale omului nu poate fi însă acceptată. Este dovedit ştiinţific că scrisul fiecărei persoane este individual, că el „prezintă un grafic al personalităţii fiziologice şi psihologice" (C.I. Parhon), constituind o amprentă a voluţiunilor şi reflexelor noastre, precum şi a deprinderilor musculare şi nervoase. Teza cu privire la individualitatea scrisului constituie, de altfel, principalul temei al identificării persoanei pe cale de expertiză criminalistică. Mulţi confundă această activitate bazată pe date ştiinţifice menită să constituie prin rezultatul ei un mijloc de probă în justiţie, cu grafologia, folosind adesea termenul de „expertiză grafologică" care este impropriu. Încercările de a introduce g. în sfera probaţiunii judiciare au fost categoric respinse de doctrină şi jurisprudenţă, care recunosc în schimb rolul important al expertizei criminalistice în identificarea persoanei după scris. Fiind un domeniu de cercetare a scrisului, g. a elaborat numeroase studii şi clasificări ale acestuia, care sînt utile şi pentru ştiinţa criminalisticii. E. Locard considera g. ca pe o excelentă şcoală pentru un expert criminalist. într-o serie de ţări se remarcă în ultimii ani o reconsiderare a g. Se cunosc utilizări a g. ca auxiliar în cercetările medicale, îndeosebi în cele psihiatrice şi serveşte, de asemenea, la întocmirea de „portrete grafologice".
grafologie, disciplină care se ocupă cu studiul particularităţilor individuale ale scrisului. Scrisul este o deprindere complexă, care se formează în cursul dezvoltării ontologice a individului şi care diferă de ia o persoană la alta. Grafologia studiază anumite caracteristici ale scrisului cum ar fi: aranjamentul general al scrisului în pagină, dimensiunile, forma şi înclinaţia literelor, apăsarea, viteza şi stabilitatea în scriere, factura semnăturii etc. Este folosită în criminalistică pentru expertize grafologice mai ales când există suspiciuni cu privire la falsificarea unor înscrisuri.
