Grup de interes economic

grup de interes economic - asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective. Grupul de interes economic este persoană juridică cu scop patrimonial, care poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant. Numărul membrilor unui grup de interes economic nu poate fi mai mare de 20. Activitatea grupului trebuie să se raporteze la activitatea economică a membrilor săi şi să aibă doar un caracter accesoriu faţă de aceasta. Nerespectarea regimului juridic stabilit pentru constituirea şi funcţionarea acestuia poate constitui vreuna dintre infracţiunile prevăzute de Legea nr. 161/2003.

GRUPUL EUROPEAN DE INTERES ECONOMIC, este acea asociere dintre două sau mai multe persoane fizice ori juridice, constituită pentru o perioadă determinată sau nederminată, în scopul înlesnirii ori dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi a îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective.

GRUPUL (definit în Legea nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital), reprezintă un ansamblu de societăţi comerciale compus dintr-o societate-mamă, filialele sale şi entităţi în care societatea-mamă sau filialele sale deţin o participare, precum şi societăţile comerciale legate una de alta printr-o relaţie care face necesară consolidarea conturilor şi consolidarea raportului anual.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Grup de interes economic