Hârtie
| Comentarii |
|
hârtie, suportul obişnuit al scrisului. Reprezintă o compoziţie fibroasă (din foioase, conifere, bumbac, in, cânepă, paie, stuf etc.) care mai conţine materiale de încleiere (amidon, colofoniu, gelatină caseină), folosite pentru micşorarea capacităţii naturale de absorbţie a fibrelor şi pentru fixarea celorlalţi constituanţi ai hârtiei, precum şi materiale de umplutură (caolin, talc, compuşi de bariu, sulfat de calciu, oxid de zinc) pentru a-i da consistenţă, densitate, rezistenţă, netezime, elasticitate şi alte proprietăţi necesare, în funcţie de destinaţia fiecărui tip de hârtie. Cunoaşterea compoziţiei şi calităţilor hârtiei contribuie la elucidarea unor aspecte referitoare la interacţiunea ei cu materialele de scriere, la alcătuirea unui act fals din două sau mai multe fragmente de hârtie, la reconstituirea actelor deteriorate, precum şi la determinarea tipului de hârtie pe care este întocmit un înscris, a provenienţei acesteia sau a grupei de hârtii din care face parte. Metodele de analiză se referă la însuşirile fizico-chimice, natura compoziţiei fibroase, precum şi aceea a materialelor de umplutură şi de încheiere. Testele fizice privesc culoarea şi gradul de alb, nuanţa luminiscenţei produse sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete, modul de finisare a suprafeţei, gradul de opacitate, grosimea hârtiei, greutatea pe dm2, capacitatea de absorbţie, elasticitatea, rezistenţa la îndoituri şi rupturi, rezistenţa la temperaturi înalte, conductibilitatea electrică. Genul fibrelor de hârtie se determină prin examinarea microscopică a structurii acestora (a particularităţilor morfologice) şi prin stabilirea reacţiilor de culoare pe care le produc sub acţiunea unor solvenţi (soluţiile de iod — iodură de potasiu, acid sulfuric şi de clor-zinc-iod). Materialele folosite la încleiere se examinează tot prin reacţii chimice, inclusiv gradul de încleiere, precum şi faptul dacă acestea sunt în masa hârtiei sau la suprafaţă.
Natura materialelor de umplutură se determină prin examinarea reziduului ce se obţine în urma dizolvării la cald a hârtiei în acid azotic. Analizele fizico-chimice menţionate sunt de natură să releve dacă două probe de hârtie prezintă sau nu asemănări. O metodă foarte eficientă este analiza nedistructivă prin activare foto-nucleară — recomandată în literatura de specialitate — utilizindu-se radiaţii gamma de înaltă energie într-un fsaccelerator de electroni liniari.
