Hotărâre judecătorească
| Comentarii |
|
hotărâre judecătorească, actul de dispoziţie final şi cel mai important al judecăţii, prin care instanţa judecătorească pune capăt litigiului dintre părţi. în vederea acestui act se desfăşoară întreaga activitate procesuală a părţilor, a celorlalţi participanţi la proces, precum şi a instanţei înseşi. Legea denumeşte h.j., ţinând seama de conţinutul lor şi făcând abstracţie de instanţa care le pronunţă, sentinţe şi decizii. H.j. sunt susceptibile de clasificare pe baza mai multor criterii, şi anume: a) după durata acţiunii lor, se disting: hotărâri propriu-zise şi hotărâri provizorii; b) în funcţie de posibilitatea atacării lor cu apel sau cu recurs, h.j. pot fi: hotărâri nedefinitive, hotărâri definitive şi hotărâri irevocabile; c) sub aspectul posibilităţii de a fi puse în executare, se deosebesc: hotărâri executorii şi hotărâri neexecutorii; d) din punct de vedere al conţinutului lor, hotărârile se împart în: hotărâri parţiale şi hotărâri integrale; e) după felul în care obligă, hotărârile sunt: cu obligare pură şi simplă sau cu obligare alternativă. Indiferent de categoria din care face parte, h.j. este actul oficial al unui organ de stat care, pronunţând-o, îşi îndeplineşte sarcina de a restabili ordinea de drept încălcată, protejând în concret un drept lezat. H.j. exercită un rol educativ, în măsura în care este logică şi convingătoare pentru cei ce asistă la dezbateri; ea prezintă importanţă nu numai pentru speţa rezolvată şi pentru participanţii la procesul respectiv, ci este importantă în general, ca mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial, de menţinere a prestigiului justiţiei, precum şi a încrederii membrilor societăţii în autoritatea justiţiei; poate îndeplini acest rol graţie caracterului său obligatoriu şi garantării de către stat a executării sale. Elementul de specificitate al h.j. constă în faptul că ea impune părţilor, precum şi tuturor acelora pe care îi vizează o anumită conduită; ea conţine ordinul instanţei, ca organ de constrângere, de a se îndeplini o anumită prestaţie sau de a se abţine de la înfăptuirea unei anumite activităţi, ordin care, dacă nu se aduce la îndeplinire în mod voluntar de către cei vizaţi, poate atrage executarea silită, plata de despăgubiri etc. H.j. trebuie redactată în scris, cerinţă ce se justifică prin următoarele necesităţi: soluţia pe care o conţine trebuie conservată (în timp), iar motivele în temeiul cărora a fost pronunţată sunt, şi ele, uneori, necesare la explicarea şi corecta ei înţelegere, trebuind să fie cunoscute de către cei interesaţi, hotărârea trebuie comunicată părţilor; instanţa de control judiciar trebuie să-i poată verifica legalitatea şi temeinicia; întrucât urmează a fi executată, în caz de nevoie, chiar pe cale silită, este necesar să se cunoască exact întinderea prestaţiei la care obligă, cine este debitorul acesteia şi cui îi revine dreptul să o pretindă. H.j. se compune din trei părţi distincte, şi anume: practicaua (sau partea expozitivă sau introductivă), considerentele (sau motivarea) şi dispozitivul. H.j. se redactează de către unul din judecătorii membri ai completului de judecată, dar ea este opera colectivă a întregului complet; în cazul în care unul dintre judecători are o opinie separată, această opinie va fi scrisă în mod distinct. Termenul stabilit pentru redactarea hotărârii este de cel mult 30 de zile de la pronunţarea ei; acest termen are însă caracter relativ, ceea ce face ca depăşirea lui să nu influenţeze valabilitatea hotărârii. Hotărârea se semnează de judecători şi de grefier. Atunci când unul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, în locul acestuia va semna preşedintele instanţei; în caz de împiedicare a grefierului, pentru el semnează grefierul-şef, menţionându-se cauza împiedicării; această situaţie are în vedere imposibilitatea judecătorului sau a grefierului de a semna hotărârea, adică o împrejurare cu caracter obiectiv, iar nu simpla omisiune de a semna hotărârea, ceea ce ar putea duce la concluzia că simpla omisiune de a semna determină nulitatea hotărârii. Anterior modificării Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, neîndeplinirea formalităţii privind semnarea hotărârii de către toţi membrii completului de judecată constituia o simplă neregularitate procedurală, şi nu un motiv de nulitate a hotărârii; neregularitatea respectivă putea fi remediată ulterior, oricând în cursul procesului, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (spre exemplu, observând lipsa unei semnături pe hotărâre, instanţa de recurs restituie dosarul instanţei de fond în vederea completării acelei semnături); prin Legea nr. 219/2005 s-a renunţat la teza a ll-a a acestui text legal, ridicându-se din nou problema naturii nulităţii determinate de nesemnarea hotărârilor judecătoreşti, problema de a cunoaşte dacă există sau nu posibilităţi de remediere a acestei omisiuni; în cazul în care hotărârea poartă numărul legal de semnături, dar ele aparţin altor judecători decât cei care au pronunţat-o, o atare hotărâre este lovită de nulitate. Nu constituie motiv de nulitate menţionarea în preambul a numelui unui judecător care nu a participat la judecată, dacă o atare menţiune îmbracă forma unei erori materiale susceptibile de rectificare pe calea procedurii prevăzute de lege. în cazul în care în h.j. se fac adăugiri, ştersături sau modificări, acestea trebuie să fie semnate de judecător, în caz contrar, nefiind luate în considerare. H.j. se scrie în două exemplare originale, dintre care unul se depune la dosarul cauzei, iar celălalt se păstrează, împreună cu toate hotărârile instanţei, într-o mapă specială. Atunci când legea stabileşte că termenul pentru exercitarea căilor de atac curge din momentul comunicării hotărârii, aceasta se comunică, în copie, părţilor; ori de câte ori termenul curge de la pronunţare, hotărârea nu se mai comunică. H.j. rămâne definitivă dacă nu s-a declarat apel împotriva ei, la data expirării termenului de apel. Ea produce următoarele efecte: a) dezîn-vesteşte instanţa de proces, judecătorii nemaiputând reveni asupra soluţiei date; b) sub aspectul forţei probante, hotărârea este asimilată cu un act autentic; c) drepturile pe care ea le constată şi le recunoaşte dobândesc putere executorie în limitele de realizare determinate prin regulile procedurale ale execuţiei silite; d) din momentul pronunţării h.j. orice prescripţie referitoare la dreptul la acţiune este înlocuită printr-o nouă prescripţie: aceea având ca obiect dreptul de a cere executarea silită, al cărei termen este de 3 ani; e)în principiu, hotărârea are efect declarativ, în sensul că dreptul pe care ea îl recunoaşte se consideră că i-a preexistat, fiind doar constatat prin h.j.; în cazul acţiunilor în constituire sau în transformare de drepturi, drepturile create prin h.j. îşi produc efectele abia după rămânerea definitivă a acesteia (de exemplu, în acţiunile de divorţ, în cazul punerii sub interdicţie, în acţiunile de stare civilă în general etc.); f) h.j. dobândeşte autoritate de lucru judecat, care, în privinţa hotărârilor supuse recursului, are caracter provizoriu [v. sentinţă civilă; decizie civilă; hotărâre propriu-zisă; hotărâre provizorie; hotărâre definitivă; hotărâre nedefinitivă; hotărâre executorie; hotărâre neexecutorie; hotărâre parţială; hotărâre integrală; hotărâre cu obligare pură şi simplă; hotărâre cu obligare alternativă].
HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ. 1. Act final de dispoziţie, prin care instanţa soluţionează litigiul supus judecăţii. Hotărârea judecătorească prin care cauza este soluţionată de judecătorie se numeşte sentinţă, iar hotărârea judecătorească prin care instanţa se pronunţă asupra apelului sau recursului, precum şi hotărârea pronunţată de instanţa de recurs în judecarea cauzei după casare se numeşte decizie. Toate celelalte hotărâri pe care instanţele le iau în cursul judecăţii se numesc încheieri. Hotărârea judecătorească se compune din trei părţi: a) practicaua, partea introductivă, în care se prezintă datele de identificare ale instanţei completului de judecată, părţile, concluziile puse de părţi, precum şi alte menţiuni cu privire la actele de procedură, probe, dezbateri etc.; b) motivarea hotărârii sau considerentele, în care sunt expuse temeiurile de fapt şi de drept care au determinat instanţa să adopte hotărârea respectivă, o motivare clară, completă, convingătoare şi concretă, fiind un puternic mijloc educativ atât pentru părţi cât şi pentru persoanele care asistă la proces, precum şi o garanţie împotriva arbitrariului; c) dispozitivul, care cuprinde soluţia pronunţată în rezolvarea litigiului. în dispozitiv instanţa rezolvă concret - prin admitere sau respingere - toate cererile formulate de părţi şi precizează termenul în care poate fi exercitată calea de atac. 2. Act procesual de o importanţă deosebită care emană de la instanţa de judecată şi cuprinde concluzia completului de judecată cu privire la raportul conflictual de drept care formează obiectul judecăţii.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Hotărâre judecătorească
