hotărâre integrală, act final şi de dispoziţie prin care litigiul este rezolvat, în faza procesuală în care se află, în privinţa obiectului, în totalitatea lui. Prin h.i. date în urma soluţionării tuturor pretenţiilor şi apărărilor părţilor, instanţele de fond se dezînvestesc de întregul dosar al cauzei. Dacă unele din capetele de cerere ale acţiunii rămân nesoluţionate, fără ca în prealabil să se fi dispus disjungerea lor, instanţa nu pronunţă o h.i. Asemenea situaţii vor putea fi rezolvate: a) fie prin formularea unei cereri de completare a hotărârii; b) fie prin promovarea unei căi de atac (apel sau revizuire). în cazul instanţelor de recurs, pronunţarea unei h.i. implică cercetarea tuturor motivelor de casare invocate de recurent. Când instanţa de recurs omite să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate, dacă recursul a fost respins sau admis numai în parte, recurentul are deschisă, împotriva hotărârii astfel pronunţate, calea contestaţiei în anulare specială [v. şi învestirea instanţei; accesorium sequitur principale; completarea hotărârii; desfiinţarea hotărârii; revizuire; contestaţia în anulare specială].
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Hotărâre integrală
