hotărâre propriu-zisă, hotărâre judecătorească prin care se rezolvă însuşi fondul procesului şi a cărei valabilitate nu este limitată în timp. O asemenea hotărâre concretizează soluţia finală a procesului; ea este susceptibilă de modificare sau de anulare numai de către instanţa competentă să exercite controlul judiciar şi numai ca efect al învestirii acelei instanţe prin utilizarea căilor legale (ordinare sau extraordinare) de atac de către părţi sau de către procuror. H.p.-z. este, de regulă, executorie numai după rămânerea ei definitivă. Legea reglementează însă, prin excepţie, şi situaţii în care o astfel de hotărâre are putere executorie chiar mai înainte de a fi rămas definitivă, din chiar momentul pronunţării, spre exemplu: hotărârile prin care se pune în valoare obligaţia de întreţinere, precum şi ordonanţele pre-şedinţiale [v. şi hotărâre judecătorească; ordonanţă preşedinţială; hotărâre executorie; hotărâre definitivă.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Hotărâre propriu-zisă
