Identificare
Comentarii |
|
identificare - complex de activităţi care are ca obiectiv stabilirea identităţii persoanelor sau a obiectelor pe baza trăsăturilor şi particularităţilor dinainte cunoscute ale acestora. ~ criminalistică - este importantă pentru strângerea şi verificarea probelor necesare aflării adevărului în cadrul procesului penal. v. şi cazier judiciar.
identificare, activitate prin care se stabileşte identitatea fiinţelor, obiectelor sau fenomenelor pe baza trăsăturilor şi particularităţilor dinainte cunoscute ale acestora. I. este o activitate prin care se caută atit însuşirile comune ale obiectelor, fenomenelor sau fiinţelor, cit şi însuşirile ce le deosebesc pe unele de altele, pentru ordonarea lor în tipuri, grupe şi subgrupe, iar apoi in vederea deosebirii fiecăruia în parte de toate celelalte cu care/are anumite asemănări. I. criminalistică este importantă pentru strîngerea şi verificarea probelor necesare soluţionării procesului penal, referindu-se cel mai adesea la descoperirea sau stabilirea fără echivoc a persoanei care a săvirşit infracţiunea, ori a obiectelor care constituie mijloace materiale de probă. I. c. are drept scop final i. persoanei sau obiectului supus examinării. Prezintă însă utilitate pentru cercetare şi situaţia cînd i. c. se opreşte, din lipsa unor caracteristici individuale, la treapta determinării tipului, grupei ori sub-grupei. De aceeaşi valoare se bucură atit i. c. a obiectului sau persoanei supuse e'xaminării, cît şi constatarea neidentităţii acestora. Lipsa identităţii poate constitui un element probator de mare însemnătate prin aceea că scoate persoana sau obiectul din clmpul infracţional, anulînd legătura acesteia cu fapta ilicită. I. făptuitorului, identificare a persoanei care a săvirşit infracţiunea. Potrivit art. 200, C.p.p., urmărirea penală are ca obiect, printre altele, strîngerea probelor necesare cu privire la identificarea făptuitorvilui şi la stabilirea răspunderii acestuia. Întrucît în majoritatea cazurilor infracţiunile se săvîrşesc pe ascuns, prima sarcină a organului de urmărire penală, după sesizarea sa este de a-1 descoperi pe infractor. Aceasta se realizează prin folosirea tuturor mijloacelor şi procedeelor de identificare criminalistică. Cînd în cursul urmăririi penale i. f. a avut loc şi s-au strins probele necesare care demonstrează identitatea dintre persoana care a săvirşit infracţiunea şi cea cu privire la care se desfăşoară procedura judiciară, această persoană poate fi implicată în cadrul urmăririi penale ca învinuit sau inculpaţi. Codul de procedură penală în vigoare nu cunoaşte poziţia procesuală de făptuitor.