Incapacitate
| Comentarii |
|
incapacitate - situaţie în care se găseşte o persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare îndeplinirii unei funcţii sau desfăşurării unui anumit tip de activitate. Săvârşirea unei fapte în aceste condiţii constituie un temei pentru aplicarea măsurii de siguranţă a interzicerii funcţiei ori a exercitării profesiei, meseriei sau ocupaţiei respective. ~ de exerciţiu - lipsa aptitudinii de a participa la raporturi juridice. Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sunt reprezentate în procesul penal prin reprezentanţii lor legali. ~ penală - situaţie în care se află o persoană care nu îndeplineşte condiţiile generale pentru a răspunde din punct de vedere penal . ~ de plată - denumire generică dată situaţiei în care datornicul nu este în măsură să-şi onoreze obligaţiile ajunse la scadenţă.
incapacităţi - restrângeri ale capacităţii juridice a persoanei, constând în pierderea ori restrângerea unor drepturi ca urmare a unei condamnări suferite. Incapacită-ţile sunt prevăzute, de regulă, în diferite legi privind organizarea anumitor organe. Orice incapacitate încetează prin reabilitare.








