Modurile de executare a obligaţiilor
| Comentarii |
|
modurile de executare a obligaţiilor, executarea obligaţiilor se poate realiza prin două moduri principale: executarea voluntară sau plata (care este o executare directă sau în natură voluntară) şi executarea silită (sau „plata silită” care poate fi o executare directă în natură sau indirectă, adică prin echivalent).
Executarea directă sau în natură a obligaţiilor are loc, de cele mai multe ori, de bunăvoie, adică prin plată. Totuşi, în cazul în care debitorul a refuzat executarea de bunăvoie, creditorul poate să ceară şi să obţină executarea în natură prin intermediul forţei de constrângere publice. Aşadar, executarea directă sau în natură a obligaţiilor poate avea loc prin plată, făcută de bunăvoie de către debitor, sau prin executarea silită a prestaţiei, împotriva voinţei debitorului, prin constrângere.
Executarea indirectă a obligaţiilor intervine atunci când, din anumite motive, executarea directă sau în natură nu mai este posibilă sau nu mai prezintă interes pentru creditor. Menţionăm că nu este vorba de o imposibilitate fortuită de executare (caz în care obligaţia se stinge ca urmare a producerii evenimentului fortuit). De aceea, în acest caz, creditorul poate pretinde de la debitor plata de despăgubiri sau daune-interese, în scopul reparării prejudiciului pe care l-a suferit, ca urmare a neexecutării culpabile sau executării necorespunzătoare a obligaţiei.
Principiul executării în natură a obligaţiilor şi principiul executării întocmai a obligaţiilor.
Prin realizarea drepturilor de creanţă, precum şi a celorlalte drepturi subiective, subiecţii raportului juridic urmăresc satisfacerea unor interese. Atingerea acestui scop poate avea loc, în mod firesc, numai atunci când debitorul execută prestaţia pe care o datorează în natura ei specifică. Mai mult, sunt cazuri în care executarea unei alte prestaţii de către debitor, prin înlocuirea celei iniţiale, nu prezintă interes pentru creditor. De asemenea, chiar o despăgubire bănească, acordată pentru a înlocui executarea în natură a unei obligaţii, prin ea însăşi, nu poate asigura în mod direct şi nemijlocit satisfacerea diverselor interese din cele mai variate ale participanţilor la circuitul civil.
Toate aceste motive, precum şi altele, au făcut ca executarea în natură a obligaţiilor să constituie un principiu fundamental al dreptului civil continental". Executarea în natură a obligaţiilor înseamnă executarea întocmai a prestaţiei însăşi, la care este îndatorat debitorul, prestaţie ce nu poate fi înlocuită cu o altă prestaţie sau cu despăgubiri băneşti, fară acordul creditorului. Acest principiu este în manieră directă consacrat de art. 1516 alin. (1) C. civ., conform căruia „Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei”. Principul cunoaşte trei coordonate pozitive. Executarea obligaţiilor debitorului pentru a corespunde exigenţelor principiului citat, trebuie să satisfacă trei criterii şi reguli, în acelaşi timp: a) obligaţiile trebuie să fie executate în întregime, astfel cum rezultă acestea din actul sau faptul juridic care le-a dat naştere (expresia cantitativă a principiului); b) obligaţiile trebuie executate exact cum acestea rezultă din actul sau faptul juridic ce constituie izvorul lor (expresia calitativă a principiului) şi c) obligaţiile trebuie executate în termenul care rezultă din actul sau faptul juridic ce a dat naştere obligaţiei (expresia temporală a principiului). Acest principiu îşi extinde expresia şi asupra altor instituţii. Prioritatea executării în natură este vizibilă şi în situaţia unui potenţial concurs între executarea silită în natură şi executarea prin echivalent care este soluţionat de Codul civil în sensul priorităţii executării silite în natură, cu condiţia ca aceasta să prezinte interes pentru creditor. Astfel, din prevederile art. 1516 alin. (2) C. civ., rezultă că creditorul are dreptul să treacă la executarea silită a obligaţiei sau să utilizeze alte remedii pentru neexecutare. Oricât de oneroasă ar fi executarea în natură pentru debitor, creditorul are dreptul la aceasta. Pe de altă parte, art. 1527 C. civ., prevede expres: „Creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligaţia în natură, cu excepţia cazului în care o asemenea executare este imposibilă”.
In concluzie, principiul executării în natură a obligaţiilor stabileşte o ierarhie în cadrul modalităţilor de stingere a obligaţiilor. Are prioritate executarea exactă şi voluntară în natură (adică plata) iar, mai departe, creditorul (şi numai creditorul, nu şi debitorul) are un drept de opţiune între a cere executarea silită în natură (plata silită) sau executarea silită prin echivalent (o altă formă de plată silită) sau a utiliza o altă modalitate legală pusă la dispoziţie ca mijloc de satisfacere a creanţei sale (poate utiliza în materie contractuală, de exemplu, de dreptul de a solicita rezoluţiunea, rezilierea sau reducerea prestaţiilor).
