Obligațiile comitentului în contractul de expediție

obligațiile comitentului în contractul de expediție, principala obligaţie a comitentului este plata remuneraţiei cuvenite expeditorului ca preţ al serviciilor prestate de acesta, numită comision.

Potrivit art. 2069 alin. 1 din Noul Cod Civil, expeditorul are dreptul la comisionul prevăzut în contract sau, în lipsă, stabilit potrivit tarifelor profesionale ori uzanţelor sau, dacă acestea nu există, de către instanţă în funcţie de dificultatea operaţiunii şi de diligenţele expeditorului.

Pentru îndeplinirea împuternicirii sale, comitentul are şi obligaţia de a pune la dispoziţia expeditorului mărfurile care urmează să fie transportate la destinaţia stabilită.

Odată cu mărfurile, comitentul trebuie să pună la dispoziţia expeditorului toate documentele necesare efectuării transportului (declaraţii vamale, certificate de origine a mărfurilor, facturi fiscale etc.), precum şi să îi dea toate instrucţiunile aferente.

Comitentul mai are şi obligaţia de plată a cheltuielilor efectuate de expeditor pentru îndeplinirea contractului de expediţie.

Contravaloarea prestaţiilor accesorii şi cheltuielile se rambursează de comitent pe baza facturilor sau altor înscrisuri care dovedesc efectuarea acestora, dacă părţile nu au convenit anticipat o sumă globală pentru comision, prestaţii accesorii şi cheltuieli care se efectuează (art. 2069 alin. 2 Noul Cod Civil).

Ca element de noutate al Codului civil 2009, remarcăm termenul special de prescripţie pentru acţiunile născute din contractul de expediţie. Astfel, dreptul la acţiune izvorând din contractul de expediţie se prescrie în termen de un an socotit din ziua predării bunurilor la locul de destinaţie sau din ziua în care ar fi trebuit să se facă predarea lor, cu excepţia dreptului la acţiunea referitoare la transporturile care încep sau se termină în afara Europei, care se prescrie în termen de 18 luni (art. 2071 Noul Cod Civil).

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Obligațiile comitentului în contractul de expediție