Onorariul avocatului

onorariul avocatului, reprezintă suma de bani primită de avocat de la clientul său pentru activitatea profesională realizată, sumă de ban care va include şi acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului. Onorariul de avocat se estimează şi se stabileşte cu respectarea Statutului profesiei de avocat şi în raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului. În general, la calculul onorariului de avocat, avocatul are îvedere şi următoarele criterii:

  • timpul şi volumul de muncă necesar executării mandatului primit sau a activităţii pe care clientul o solicită;
  • natura, noutatea şi dificultatea cazului. Astfel, de obicei, un avocat va reduce onorariul în cauzele pe care le consideră "repetitive" sau comune. De exemplu, reprezentarea într-un dosar care are un obiect asupra căruia judecătorii au ocazia să se pronunţe deseori.
  • importanţa intereselor în cauză; Dosarele care au ca obiect sume mari de bani sau imobile de mare valoare implică, printre altele, şi o responsabilitate mai mare pe care avocatul trebuie să şi-o asume. De aceea, este firesc ca onorariile să fie considerabil mai mari pentru cauze care au ca obiect sume mari de bani sau valori imobiliare importante;
  • avantajele şi rezultatele pe care avocatul le-a obţinut pentru client, exercitându-şi profesia;
  • constrângerile de timp impuse de client sau de împrejurarile cauzei care îl obligă pe avocat să acţioneze cu o mai mare promptitudine pentru a asigura servicii legale performante.

Avocatul stabilește onorariul avocaţial în mod liber, de comun acord cu clientul, în limitele legii şi ale statutului profesiei de avocat. Cuantumul onorariului avocaţial va fi înscris în cadrul contractului de asistenţă juridică, la data încheierii lui, dar înainte de începerea asistenţei şi/sau reprezentării clientului de către avocat.

În cazurile în care împrejurările concrete impun asigurarea asistenţei şi/sau reprezentării imediate şi este imposibilă încheierea unui contract de asistenţă juridică, avocatul transmite clientului, în cel mai scurt timp posibil, o comunicare, prin care îi aducem la cunoştinţă onorariile pe care le propune pentru asistenţă şi/sau reprezentare. Onorariile pe care avocatul le propune prin comunicare sunt considerate acceptate în absenţa unei instrucţiuni exprese a clientului privind încetarea asistenţei şi/sau reprezentării, ori a unei comunicări prin care acesta îşi exprimă expres dezacordul în privinţa onorariilor.

În toate situaţiile, onorariile vor fi prevăzute în contractul de asistenţă juridică ce urmează să fie încheiat în formă scrisă.
Onorariile pot fi stabilite şi în monedă străină, dacă plata acestora respectă prevederile privind regimul legal al plăţilor.

Onorariul de avocat poate fi stabilit astfel:

a) onorarii orare,stabilite pe ora de lucru, respectiv o sumă fixă de unităţi monetare cuvenită avocatului pentru fiecare oră de servicii profesionale pe care o prestează clientului. Pentru clienţii care aleg acest tip de onorariu, în măsura în care este posibil, este recomandat ca avocatul să încerce să evalueze, aproximativ, numărul de ore necesar pentru finalizarea serviciilor profesionale. Acest tip de onorariu include facturarea timpului pe care avocatul îl petrece la telefon cu clientul său, în cazul în care discuţia telefonică face obiectul unei consultaţii juridice.

b) onorarii fixe sau forfetare, care constau într-o sumă fixă cuvenită avocatului pentru un serviciu profesional sau pentru categorii de astfel de servicii profesionale pe care îl prestează sau, după caz, le prestează clientului.

Clientul va datora avocatului onorariul orar sau, după caz, fix sau forfetar, indiferent de rezultatul obţinut prin prestarea serviciilor profesionale.

c) onorariul de succes. Pentru mai multe informaţii despre acest tip de onorariu, care, de regulă, este agreat de avocați doar în măsura în care este complementar, a se vedea: onorariu de succes;

d) onorarii compuse din oricare dintre criteriile prevăzute la literele a), b) şi c);

e) onorarii periodice, inclusiv sub formă forfetară. Foarte asemănătoare unui serviciu tip "abonament". Acest tip de onorariu este recomandat în cazul în care un client apelează foarte frecvent la serviciile avocatului ales.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Onorariul avocatului




Ana 23.02.2017
Este considerat sau nu, un abuz in serviciu, nedepunerea de catre Avocat la dosarul clientului sau,dovada onorariului incasat?? pentru raspuns va multumim. Ana
Răspunde
Edy 9.05.2017
Da,este un abuz, deoarece face mai greu dovedirea achitarii dreptului avocatului pt prestația depusă ,prin depunerea chitanței doveditoare, dacă aveți chitanța de la avocatul dvs,puteți dovedi asta făcând o plângere la decanul baroului unde activează avocatul respectiv.O zi bună
Răspunde