Pârât

pârât, persoana chemată în judecată pentru a fi obligată să recunoască ori să respecte dreptul afirmat sau faţă de care se urmăreşte realizarea unei situaţii juridice protejate de lege; pârâtul este partea dintr-un proces civil împotriva căreia a fost introdusă acţiunea, despre care reclamantul, titularul dreptului subiectiv încălcat sau contestat, pretinde că l-a împiedicat în exerciţiul normal al dreptului său. O persoană nu devine pârât prin simplul fapt al chemării sale în judecată, ci trebuie să se solicite obligarea (condamnarea) acesteia la ceva; de asemenea, pârâtul trebuie nominalizat, nu este posibilă introducerea unei cereri de chemare în judecată împotriva unei persoane nedeterminate sau împotriva unui grup de persoane care nu sunt individualizate [v. şi parte; reclamant].

pârât - persoana chemată în judecată într-un proces civil printr-o acţiune introdusă de reclamant, în procesul penal persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală şi totodată se poate exercita acţiunea civilă se numeşte inculpat.

pârât (în contenciosul administrativ), calitate pe care o poate avea orice autoritate administrativă. Pârâţi în materie de contencios administrativ, pot fi; organele administraţiei publice, instituţiile publice şi regiile autonome de interes public, adică toate acele servicii publice administrative create pentru a satisface interesele generale ale societăţii. Deci, nu vor putea avea calitate de pârât în litigii de contencios administrativ, organizaţiile cooperatiste sau obşteşti, agenţii economici şi persoanele juridice cu scop nelucrativ. Pot deverni pârâţi, în astfel de acţiuni, şi funcţionarii publici care au elaborat actul, sau care se fac vinovaţi de refuzul rezolvării cererii privitoare la un drept recunoscut de lege, de eliberare a unui certificat, adeverinţe sau oricărui alte înscris, numai în cazurile în care, prin cerere se solicită şi plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat (prin actul emis) sau prin întârziere (în rezolvarea unei cereri etc.).

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Pârât




Otvos Alehandro 18.11.2024
Soțul meu este chemat la tribunal in calitate de parat pentru LTD care habar nu avem ce înseamnă nu a facut niciodată banca și cearta cu cnv niciodată nici la poliție nu a fost niciodată și dintr-o data a primit un plic in care scria sa se prezinte la tribunal in calitate de parat îmi puteți da un răspuns ce se poate întâmpla ??? Va rog din suflet !!!
Răspunde
dascalescu 28.09.2016
sunt citat la tribunalul p.neamt in calitate de parat de rude pentru ceva pamant parinti sunt decedati in dosar sunt inexactitati sunt persoana cu handicap gr.2 ce vina am eu? am cerut schimbarea incadrari ca martor sa nu platesc cheltueli de judecata dar citatiile vin tot ca parat [inculpat] ce pot face?
Răspunde
Denisa 29.09.2016
Parat nu este echivalent cu inculpat! Parata se numeste orice persoana chemata in judecata intr-un dosar civil. Stiu ca poate suna urat, dar asta este terminologia.
Răspunde
albeanu gelu 17.05.2021
atunci sa o schimbe
Răspunde