Poprire
| Comentarii |
|
poprire, una din formele procedurale folosite tot mai des în stingerea creanţelor ca urmare a avantajelor pe care le oferă este poprirea, definită ca o procedură indirectă care dă posibilitatea creditorului să urmărească sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale ce pot fi urmărite, datorate debitorului de o terţă persoană sau pe care acesta le va datora în viitor în baza unor raporturi juridice, precum şi bunurile mobile asupra cărora a fost aplicat sechestrul în procedura urmăririi mobiliare în condiţiile art. 732 alin. (1) NCPC, deţinute de către tert în numele debitorului.
Procedura popririi este una preferabilă nu numai ca urmare a caracterului său accesibil, dar şi ca urmare a avantajelor pe care le oferă creditorului, întrucât de regulă pe această cale se urmăreşte salariul sau alte sume periodice asimilate lui, care - spre deosebire de alte valori patrimoniale - nu poate fi sustras de la urmărire, riscul de a nu se realiza creanţa fiind mult mai redus.
Riscul creditorului în cadrul acestei proceduri este scăzut, fiindcă prin înfiinţarea popririi terţul poprit are obligaţia de a indisponibiliza valorile urmăribile pe care le datorează debitorului, sub sancţiunea plăţii unor amenzi civile sau a răspunderii civile delictuale, ceea ce conferă măsurii şi caracterul unui act de conservare, indisponibilizarea împiedicând efectuarea oricărui act de dispoziţie.
Un alt avantaj pe care îl oferă poprirea este şi acela că îi dă posibilitatea creditorului să urmărească nu numai sumele de bani pe care le datorează terţul poprit debitorului la data înfiinţării popririi, dar şi pe acelea pe care le va datora în viitor, asigurându-se executarea creanţei pe măsură ce aceste sume vor deveni scadente.
Poprirea având de regulă ca obiect sume de bani, îl pune pe creditor în situaţia de a aprecia încă de la începutul urmăririi certitudinea satisfacerii creanţei, nu precum în cazul urmăririi mobiliare sau imobiliare, ce presupun valorificarea acestor bunuri prin vânzare publică şi transformarea în numerar, uneori insuficient pentru plata creanţei în mod integral.
Măsura indisponibilizării obiectului popririi este primul efect al înfiinţării acesteia, având o funcţie conservatorie, în sensul că terţul poprit este împiedicat să mai facă orice plată cu privire la sumă ori titlul de valoare urmărit.
Pentru a nu se mai confunda poprirea asigurătorie cu poprirea executorie şi în noul Cod de procedură civilă, cele două instituţii au reglementări distincte, ţinându-se cont de opiniile exprimate în doctrină, de soluţiile jurisprudenţei şi de dreptul comparat".
Sediul popririi executorii se află în Secţiunea a 3-a din Capitolul I privind urmărirea mobiliară, Titlul II al Cărţii a V-a - art. 780-793 NCPC.
poprire, calea procedurală prin care creditorul urmăreşte sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate de o altă persoană debitorului urmărit sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, blocând sumele cuvenite datornicului în mâinile terţului debitor al acestuia şi obligându-l să plătească direct pe seama lui, din suma respectivă, atât cât îi datorează debitorul urmărit. 1) P. poate îndeplini două funcţii procedurale distincte, şi anume: a) funcţia de mijloc de executare silită; b) funcţia de mijloc de asigurare a acţiunii în vederea punerii în executare ulterioare a titlului executoriu ce va fi obţinut prin acţiune. Corespunzător acestor funcţii, p. poate îmbrăca două forme, şi anume: p. executorie şi p. asigurătorie. Până la modificarea prin O.U.G. nr. 138/2000, codul de procedură civilă reglementa p. asigurătorie cu p. executorie, ca o procedură mixtă în cadrul căreia se distingea între creditorul care avea un titlu executoriu şi care putea înfiinţa, în mâinile terţului, o p. executorie, şi creditorul a cărui creanţă era constatată prin act scris neautentic, care putea, odată cu intentarea acţiunii, să înfiinţeze o p. asigurătorie, cu posibilitatea de a fi supus la darea unei cauţiuni fixate de instanţă sau creditorul a cărui creanţă nu era constatată printr-un act scris şi care era obligat, odată cu introducerea acţiunii, să depună o cauţiune de 1/2 din valoarea reclamată, mod de reglementare ce a condus în practică la unele confuzii între condiţiile şi efectele celor două categorii de p.; aceasta a determinat reglementarea distinctă a p. asigurătorii în art. 597 C. proc. civ. şi a p. executorii în art. 452-461 C. proc. civ. 2) P. este o operaţie juridică trilaterală la care participă: creditorul urmăritor (denumit şi creditor popritor), debitorul urmărit (denumit şi debitorul poprit) şi terţul poprit (care este debitorul datornicului urmărit). Ea presupune trei raporturi juridice distincte: unul între creditorul urmăritor şi debitorul urmărit, altul între acesta din urmă şi terţul poprit, iar al treilea (de natură specială) între creditorul urmăritor şi terţul poprit. Pe tot parcursul p., terţul poprit rămâne în continuare debitorul datornicului urmărit, neputând pretinde ca din cauza acesteia să se considere stinsă datoria sa; creanţa debitorului faţă de terţ subzistă, dar plata ei este temporar oprită până la lămurirea definitivă a situaţiei. Dacă p. se definitivează şi terţul plăteşte direct creditorului urmăritor, el se liberează valabil faţă de datornic în limitele sumei plătite, trebuind să-i achite numai eventuala diferenţă de datorie peste suma poprită, iar în cazul desfiinţării p., întreaga datorie. Terţul se poate libera valabil faţă de creditorul său (datornicul urmărit) şi prin consemnarea întregii sume pe care o datorează, trimiţând dovada consemnării executorului judecătoresc. 3) Potrivit legii, înfiinţarea p. se face la cererea creditorului urmăritului, fără să se facă deosebire între creditorii chirografari, ipotecari sau privilegiaţi; creditorul a cărui creanţă a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească sau arbitrală străină îşi va putea valorifica această creanţă pe calea p. după ce, în prealabil, a obţinut o hotărâre definitivă a instanţei de exequatur. Legitimare procesuală activă pot avea şi succesorii universali, cu titlu universal şi cu titlu particular ai creditorului urmăritor; de asemenea, şi orice altă persoană care, fără a fi creditorul debitorului poprit, are dreptul în temeiul legii de a introduce, în numele creditorului popritor, acţiunea subrogatorie (oblică); p. poate fi cerută şi de procuror în temeiul şi în condiţiile art. 45 C. proc. civ. (cum este, de exemplu, în ipoteza pensiilor de întreţinere). în cazul în care mai mulţi creditori urmăresc aceeaşi sumă de bani, soluţia variază, pe de o parte, în funcţie de procedura aplicată, iar pe de altă parte, după cum există sau nu o ordine de preferinţă între creanţele puse în executare; de regulă însă (independent de orice distincţie), la definitivarea procedurii p. trebuie să participe toţi creditorii care, până la acel moment, au înfiinţat p. devenite executorii; tot astfel, creditorii care nu au înfiinţat p., dar au titluri executorii, pot interveni până în momentul distribuirii sumei poprite, pentru a fi plătiţi din acea sumă. în cazul în care într-o procedură de p. se ajunge la necesitatea validării p., rămânerea definitivă a unei sentinţe de validare nu conferă creditorului care a obţinut validarea p. sale un drept exclusiv, ci numai îl face să vină în concurs cu ceilalţi creditori care au validat p. ulterior. După înfiinţarea p. terţul poprit este răspunzător de orice plăţi efectuate de el împotriva dispoziţiilor de indisponibilizare ordonate de executorul judecătoresc; prin urmare, o astfel de plată nu este opozabilă creditorului popritor, care va putea obţine din nou obligarea terţului. 4) Indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile incorporale poprite va înceta dacă debitorul consemnează, cu afectaţiune specială, întreaga valoare a creanţei la dispoziţia creditorului urmăritor; debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care va înştiinţa de îndată pe terţul poprit. în cazul debitorilor obligaţi solidar, creditorul se poate îndrepta împotriva oricărui debitor pentru realizarea întregii creanţe, fără posibilitatea pentru debitor de a invoca beneficiul de diviziune şi fără să se poată prezuma renunţarea creditorului la beneficiul solidarităţii în raporturile cu ceilalţi codebitori; astfel, în cazul înfiinţării p. pentru întreaga creanţă asupra salariului primit de un codebitor nu îl lipseşte pe creditor de dreptul de a începe urmărirea împotriva altui codebitor, câtă vreme nu şi-a realizat integral şi efectiv întreaga creanţă [v. şi executare silită prin poprire; înfiinţarea popririi; poprire asigurătorie; poprire asupra conturilor bancare; poprire asupra titlurilor de valoare sau asupra altor bunuri mobile incorporale; poprire executorie de drept comun; poprire executorie pentru realizarea dreptului la întreţinere sau la alocaţia pentru copii, precum şi a dreptului la despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii; poprire în propriile mâini ale creditorului; validarea popririi]
poprire, cale procedurală prin care un creditor poate urmări (în temeiul unei decizii judiciare) sumele datorate debitorului său de către un terţ; reţinere din salarii în contul unei datorii.
poprire - măsură asigurătorie, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, care constă în indisponibilizarea sumelor de bani datorate cu orice titlu învinuitului, inculpatului sau persoanei responsabile civilmente, de către o a treia persoană, ori de către păgubit, până la concurenţa valorii probabile a pagubei. Poprirea se dispune de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată. Sumele poprite se consemnează de debitori, după caz, la dispoziţia organului care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadenţă, iar recipisele sunt predate aceluiaşi organ în 24 ore, de la consemnare.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Poprire
