Punerea în executare a pedepselor închisorii şi detenţiunii pe viaţă
| Comentarii |
|
punerea în executare a pedepselor închisorii şi detenţiunii pe viaţă, punerea în executare a pedepselor închisorii şi a detenţiunii pe viaţă se efectuează prin emiterea de către judecătorul delegat cu executarea a mandatului de executare, în ziua rămânerii definitive a hotărârii la instanţa de fond sau, după caz, în ziua primirii extrasului prevăzut la art. 553 alin. (3) C. proc. pen. (al hotărârii instanţei ierarhic superioare). Acesta se întocmeşte în 3 exemplare şi cuprinde: denumirea instanţei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, numărul şi data hotărârii care se execută şi denumirea instanţei care a pronunţat-o, pedeapsa pronunţată şi textul de lege aplicat, pedeapsa accesorie aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive ori al arestului la domiciliu, care s-a dedus din durata pedepsei, menţiunea dacă cel condamnat este recidivist, precum şi, după caz, menţiunea prevăzută la art. 404 alin. (6) C. proc. pen. (menţiunea că, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii, persoana vătămată a solicitat înştiinţarea cu privire la eliberarea în orice mod a condamnatului), ordinul de arestare şi de deţinere, semnătura judecătorului delegat, precum şi ştampila instanţei de executare.
În cazul în care cel condamnat se află în stare de libertate, odată cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă, judecătorul delegat cu executarea emite şi un ordin prin care interzice condamnatului să părăsească ţara. Ordinul se întocmeşte în 3 exemplare şi cuprinde: denumirea instanţei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, pedeapsa pronunţată împotriva acestuia, numărul şi data hotărârii de condamnare, denumirea instanţei care a pronunţat-o, numărul mandatului de executare a pedepsei emis pe numele condamnatului, dispoziţia de interzicere a părăsirii ţării, semnătura judecătorului delegat, precum şi ştampila instanţei de executare.
Acesta constituie însă şi un act procedural prin care se pune în executare actul procesual.
Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare se trimit două exemplare organului de poliţie de la domiciliul sau reşedinţa condamnatului, iar dacă acesta nu are domiciliul sau reşedinţa în România, organului de poliţie în raza teritorială a căruia se află instanţa de executare, când condamnatul este liber, sau, după caz, comandantului locului de deţinere, când condamnatul este arestat.
Pentru aducerea la îndeplinire a ordinului de interzicere a părăsirii ţării se trimite de îndată câte un exemplar organului competent să elibereze paşaportul şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Transmiterea mandatului de executare sau a ordinului de interzicere a părăsirii ţării se poate face prin fax, poştă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un document scris în condiţii care să permită autorităţilor destinatare să îi stabilească autenticitatea.
În cazul în care cel condamnat se află în stare de libertate, organele de executare menţionate mai sus au obligaţia de a lua măsurile prevăzute de lege în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei şi a ordinului de interzicere a părăsirii ţârii, în ziua primirii acestora.
Potrivit art. 557 C. proc. pen., pe baza mandatului de executare, organul de poliţie procedează la arestarea condamnatului. Celui arestat i se înmânează un exemplar al mandatului şi este dus la locul de deţinere cel mai apropiat, unde organul de poliţie predă celălalt exemplar al mandatului de executare. în vederea punerii în executare a mandatului emis în executarea unei hotărâri definitive de condamnare, organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului ei legal.
Dispoziţiile privind luarea măsurilor de ocrotire sunt aplicabile în mod corespunzător, obligaţia de încunoştinţare revenind organului de poliţie.
Dacă persoana împotriva căreia s-a emis mandatul nu este găsită, organul de poliţie constată aceasta printr-un proces-verbal şi ia măsuri pentru darea în urmărire, precum şi pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar de pe procesul-verbal împreună cu un exemplar al mandatului de executare se trimit instanţei care a emis mandatul. Dacă persoana condamnată refuză să se supună mandatului sau încearcă să fugă, va fi constrânsă la aceasta.
Când condamnatul se află în stare de deţinere, un exemplar al mandatului de executare i se înmânează de către comandantul locului de deţinere, care consemnează într-un proces-verbal data de la care condamnatul a început executarea pedepsei. O copie de pe procesul-verbal se trimite de îndată instanţei de executare.
Pe baza ordinului de interzicere a părăsirii ţării, organele în drept refuză celui condamnat eliberarea paşaportului sau, după caz, procedează la ridicarea acestuia şi iau măsuri pentru darea condamnatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
Imediat după arestarea în vederea executării mandatului, condamnatul are dreptul de a încunoştinţa personal sau de a solicita administraţiei locului de deţinere să încunoştinţeze un membru al familiei sale ori o altă persoană desemnată de acesta despre arestare şi despre locul unde este deţinut. Dacă persoana condamnată nu este cetăţean român, are şi dreptul de a încunoştinţa sau de a solicita încunoştinţarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al cărui cetăţean este sau. după caz. a unei organizaţii internaţionale umanitare, dacă nu doreşte să beneficieze de asistenţa autorităţilor din ţara sa de origine, ori a reprezentanţei organizaţiei internaţionale competente, dacă este refugiat sau. din orice alt motiv, se află sub protecţia unei astfel de organizaţii.
Potrivit ari. 404 C. proc. pen., când se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau amânarea aplicării pedepsei, în dispozitivul (minuta) hotărârii care va fi comunicată apoi persoanei condamnate trebuie precizate măsurile de supraveghere şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte condamnatul, se pun în vedere acestuia consecinţele nerespectârii lor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni şi se indică două entităţi din comunitate unde urmează a se executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, aplicată obligatoriu în cazul suspendării executării şi facultativ în cazul amânării aplicării pedepsei.
Iar potrivit art. 407 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care instanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, hotărârea se comunică serviciului de probaţiune şi, după caz, organului sau autorităţii competente să verifice respectarea obligaţiilor dispuse de instanţă.
in situaţia în care condamnatul se consideră nedreptăţit prin hotărârea pronunţată care a rămas definitivă şi dacă împotriva sa s-au luat măsuri de punere în executare a hotărârii nelegale, are posibilitatea să apeleze la un procedeu jurisdicţional de rezolvare a acestor ilegalităţi prin contestaţia la executare. Aceasta constituie un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin care se
asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în strictă conformitate cu legea.
Potrivit art. 598 C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
in cazurile prevăzute la lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa de executare sau la instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
