Organizarea şi funcţionarea penitenciarului în România
| Comentarii |
|
organizarea şi funcţionarea penitenciarului în România, pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi a închisorii se execută în locuri anume destinate, denumite penitenciare. Acestea sunt instituţii publice de importanţă deosebită în cadrul sistemului execuţional penal, de protecţie a societăţii împotriva celor care au lezat valorile sociale apărate de lege. constituie o entitate importantă care îşi aduce contribuţia cea mai semnificativă la educarea persoanelor condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate, în vederea resocializării lor.
Scopul organizării şi funcţionării penitenciarelor este de a asigura locul de executare a detenţiunii pe viaţă şi a închisorii, care este „cea care recrutează armata răului.
Penitenciarele se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică şi sunt în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (art. 11 din Legea nr. 254/2013). Organizarea şi funcţionarea penitenciarelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În cadrul penitenciarelor se pot înfiinţa, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, secţii interioare sau exterioare, în raport cu regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, categoriile de persoane condamnate şi cerinţele speciale de protecţie a anumitor categorii de deţinuţi.
Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate se stabileşte de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ţinându-se seama şi de regimul de executare, măsurile de siguranţă ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex şi vârstă.
Penitenciarele pot avea un anumit specific în raport cu populaţia penitenciară ori regimul care se aplică (art. 12 din lege). Astfel prin hotărâre de Guvern şi prin ordin al ministrului justiţiei, pentru anumite categorii de deţinuţi, se pot înfiinţa penitenciare speciale, şi anume:
a) penitenciare pentru tineri;
b) penitenciare pentru femei;
c) penitenciare-spital.
În condiţiile prevăzute de art. 11 alin. (2) şi (3) din lege, se pot stabili penitenciare cu rol de coordonare a penitenciarelor dintr-o zonă geografică. Atribuţiile acestora se stabilesc prin regulamentul de aplicare Legii nr. 254/2013.
Prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se stabilesc:
- secţii speciale de arestare preventivă în cadrul penitenciarelor;
- secţii speciale pentru continuarea executării măsurilor educative privative de libertate care pot funcţiona în cadrul penitenciarelor.
De asemenea, trebuie să fie menţionate şi centrele de reţinere şi arestare preventivă, care funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, unde se realizează reţinerea şi arestarea preventivă în cursul urmăririi penale.
Toate aceste aşezăminte penitenciare sau de detenţie trebuie să îndeplinească condiţiile impuse de Regulile penitenciare europene, concretizate în regulamentele aprobate de miniştrii de resort.
Organizarea şi conducerea sistemului penitenciar. Servicii
În prezent, Administraţia Naţională a Penitenciarelor dispune de 47 de unităţi.
în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt 33 de penitenciare, 2 penitenciare pentru minori şi tineri (Craiova şi Tichileşti), Penitenciarul de femei Târgşor, 6 penitenciare-spital (Bucureşti-Jilava. Bucureşti-Rahova, Colibaşi. Dej, Poarta Albă şi Târgu-Ocna) şi 2 centre de reeducare (Centrul de reeducare Buziaş, Centrul de reeducare Târgu Ocna), conform organigramelor principalelor categorii de unităţi din anexe. Din sistemul administraţiei penitenciare mai fac parte două centre de pregătire a personalului (Centrul de Formare şi Specializare a Ofiţerilor din Administraţia Penitenciară Arad, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna), Baza de Aprovizionare, Gospodărire şi Reparaţii Jilava şi Subunitatea de Pază şi Escortare Deţinuţi Transferaţi.
Nouă penitenciare sunt clasificate a fi de maximă siguranţă: Aiud, Arad, Bucureşti-Jilava, Craiova, Gherla, laşi. Mărgineni, Poarta Albă. Zece penitenciare sunt de categoria I, cu regim închis, printre care şi un penitenciar pentru femei, la Târgşor, şi un penitenciar pentru tineri, la Craiova.
în sistemul penitenciar funcţionează 1 penitenciar pentru femei la Târgşor şi 6 secţii pentru femei în alte penitenciare. De asemenea, funcţionează 23 secţii, de centre de arest preventiv.
în cadrul penitenciarului se pot înfiinţa, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, secţii interioare sau exterioare, în raport cu regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, categoriile de persoane condamnate şi cerinţele speciale de protecţie a anumitor categorii de deţinuţi (art. 11 din Legea nr. 254/2013).
La 31.12.2012 se aflau în penitenciare 31.817 deţinuţi, iar la data de 31 decembrie 2013, 33.434 deţinuţi.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia penitenciarului au obligaţia de a asigura. în condiţiile legii, protecţia şi asistenţa martorului aflat în stare de pericol şi ale martorului protejat care execută o pedeapsă privativă de libertate sau este în arest preventiv.
În penitenciare se înfăptuiesc hotărârile organelor judiciare în domeniul executării pedepsei cu închisoarea, în scopul reeducării condamnaţilor şi redării acestora ca persoane utile societăţii.
Pedeapsa închisorii se execută pe baza prevederilor Legii nr. 254/2013, a Regulamentului de aplicare a acesteia, a normelor internaţionale în materie: Regulile minime privind tratamentul deţinuţilor, elaborate de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1955, şi Regulile penitenciare europene din 1987 şi 2006. De asemenea, prin dispoziţii ale ministrului justiţiei121 şi ale directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor s-au adus corecturi importante, în limitele actelor normative existente, asupra regimului de detenţie.
Referitor la conducerea centrală a penitenciarelor s-au conturat două concepţii: în prima concepţie se susţine că această conducere este asigurată de către Ministerul de Interne, cum, de pildă, se întâmplă în Rusia, China, Polonia, şi cea de-a doua concepţie, în care se susţine că Ministerul Justiţiei asigură conducerea acestor penitenciare prin reprezentanţii săi, cum se întâmplă în Anglia şi în Franţa. în situaţia primei opinii, justificarea constă în conducerea fermă raportată la o populaţie penală cu un anumit specific de gândire şi conduită a condamnaţilor. în cea de-a doua opinie se susţine că pedepsele fiind aplicate de către instanţă ca urmare a unei cercetări judecătoreşti, iar punerea în executare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare se face tot de către instanţa de executare (instanţa de judecată), este firesc ca şi conducerea locurilor unde se execută pedepsele sau sancţiunile să aparţină organului administrativ al puterii judecătoreşti, şi anume Ministerul Justiţiei.
Serviciile din penitenciare sunt similare cu cele de la alte instituţii: pază şi supraveghere. serviciu administrativ, evidenţa economică, tehnică, contabilitate şi buget, educativ, medical, social, psihologic.
Personalul penitenciarului este de conducere, de pază şi supraveghere, de specialitate. Trebuie asigurat un număr suficient de personal şi la penitenciarele de femei, iar majoritatea membrilor acestui personal, dacă nu chiar în totalitate, trebuie să fie personal feminin, cu excepţia situaţiilor în care, din motive profesionale, este necesar personal masculin.
Penitenciarele sunt organizate şi funcţionează ca unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu personalitate juridică. Ele sunt conduse de un director, ajutat de unul sau doi directori adjuncţi.
în cadrul penitenciarelor sunt organizate şi clar delimitate: sectorul de deţinere, sectorul administrativ, sectorul administrativ gospodăresc: sectorul de producţie şi alte spaţii auxiliare. în sectorul administrativ se află comanda unităţii, compartimentele ce coordonează paza, regimul, intervenţia, transportul, vizitele, evidenţa şi informatica, activitatea socio-educativâ, logistica, transporturi neoperative, producţia bugetară, financiară, activitatea medicală, organizarea religioasă, secretariat. în sectorul de deţinere se pot înfiinţa, prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, secţii interioare, unde se aplică regimuri diferite sau se deţin diferite categorii de deţinuţi. Unele secţii ale penitenciarului pot fi exterioare, mai ales pentru scopuri productive, ori de regim semideschis sau deschis. în acest sector se află camerele de deţinere, birourile supraveghetorilor, ale şefilor de secţii, ale psihologilor, alte birouri, capela sau biserica, bucătăria, spălătoria, frizeria, şcoala curţile de plimbare etc. în sectorul de producţie şi sectoarele auxiliare ale penitenciarului se găsesc amplasate depozitele de materiale, alimente, cazarmament, echipament deţinuţi şi bagajele acestora cu care au fost depuşi, garajele şi mijloacele de transport, centrala termică etc. în aceste sectoare se află amplasate hale de producţie sau fabrici, ateliere diferite, depozite de materiale, centrale termice, dispozitive şi maşini industriale necesare în procesul de producţie.
Toate penitenciarele sunt construite astfel încât să permită separarea deţinuţilor după criteriile regulamentare. Clădirile penitenciarelor sunt împrejmuite cu gard de zid şi sârmă ghimpată, cu o singură intrare, unde este un filtru de control al persoanelor şi vehiculelor. Paza este asigurată permanent, este înarmată şi cu posibilităţi multiple de observaţie, prin tehnică, foişoare, zone interzise, luminatoare pe timpul nopţii. în interiorul penitenciarului sunt mai multe ziduri şi garduri, porţi unice de acces supravegheate. grilaje la uşi şi porţi. Camerele de luat vederi sunt cuplate la dispecerat, unde sunt neîntrerupt gardieni care supraveghează aparatura. Circulaţia în penitenciar este dirijată în aşa fel încât sa fie eliminate orice posibilităţi de evadare din partea condamnaţilor.
La nivelul fiecărei unităţi sunt servicii şi compartimente similare cu cele din administraţia centrală, precum şi secţii de deţinere, de carantină, pentru arestaţi preventivi, tineri, bolnavi, deţinuţi periculoşi sau deosebit de periculoşi, conduse de către comandanţi de secţie.
Penitenciarele asigură custodia persoanelor arestate preventiv, aflate în curs de judecată sau cercetate în altă cauză, separat de persoanele care au fost condamnate, în secţii speciale, organizate prin decizie a directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Prin regulamentul privind executarea pedepselor, precum şi prin ordine şi instrucţiuni emise de ministrul justiţiei sunt stabilite atribuţiile" penitenciarelor, care, în principal, se referă la:
- transpunerea în practică a prevederilor legale referitoare la profilarea locurilor de deţinere şi realizarea separaţiei deţinuţilor:
- paza şi apărarea locurilor de deţinere şi a punctelor de lucru, escortarea şi supravegherea acestora;
- aplicarea diferenţiată a regimului de detenţie:
- menţinerea ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor;
- acordarea drepturilor prevăzute de lege pentru deţinuţi;
- prezentarea deţinuţilor la instanţele de judecată şi organele de urmărire penală;
- evidenţa nominală a persoanelor condamnate:
- desfăşurarea activităţilor menite să ajute la reintegrarea socială a foştilor deţinuţi.
Pentru asigurarea bunei organizări şi funcţionări a fiecărui loc de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ele sunt supuse inspecţiilor şi controalelor curente ocazionale, inopinate, tematice şi specializate. Acestea se realizează, fie din oficiu, fie pe baza unei sesizări sau plângeri, de către membrii Corpului de inspecţie al Ministrului Justiţiei sau de către alte persoane desemnate de acesta.
în prezent, penitenciarul are o „semnificaţie politică deosebită, deoarece tratamentul deţinuţilor este expresia nivelului socio-cultural al unei ţări, prin ilustrarea felului cum sunt respectate drepturile omului şi nivelul de democratizare a aparatului de stat. Imaginea închisorilor este relevantă pentru surprinderea caracteristicilor generale ale unei societăţi, precum şi a nivelului de civilizaţie al societăţii. Deşi reprezintă un suport al mediului social, având drept scop principal acela de a servi comunitatea, penitenciarul este încă o „frontieră” a civilizaţiei, neavând capacitatea de a fi contemporan cu societatea în care funcţionează.
Din punct de vedere metodologic, un asemenea mediu carceral este considerat un laborator natural, reprezentând medii izolate şi închise. Spaţiul carceral prezintă anumite caracteristici particulari:
- un spaţiu închis (potrivit structurii şi funcţionalităţii sale);
- un spaţiu dihotomic (divizează populaţia penitenciară în două grupuri: de o parte şi de cealaltă a gratiilor);
- un spaţiu penal (din punct de vedere juridic);
- un spaţiu al expehenţei-limitâ (din punct de vedere psihologic);
- un spaţiu al autorităţii şi al interacţiunii asimetrice (din punct de vedere tranzacţional);
- un câmp de forţe în care sunt consacrate conflictele determinate de tacticile de dominare şi cele de rezistenţă;
- un spaţiu al întâlnirilor (comunitatea penitenciară constituie o lume de oameni privaţi de prestigiu, dar, în acelaşi timp, un spaţiu în care acesta se poate redobândi sau reconstrui, dar pe un nou temei: aureola unei „cariere infracţionale”, care face dintr-un anonim un lider informai).
Având în vedere toate aceste caracteristici, este evident că apar anumite interdicţii formale, care restrâng desfăşurarea anumitor activităţi şi comportamente, de a avea contact cu familia, de a personaliza spaţiul de locuit, de a avea iniţiative. Suprapopularea restrânge spaţiul individual, nemaifiind respectată nici minima distanţă intimă. Lipsa obiectelor personale, a unor spaţii de retragere în intimitatea individului creează sentimente de anomie, frustrare şi anxietate. Pe lângă faptul că închisoarea reprezintă un mediu izolat şi restrâns, se adaugă şi impunerea din exterior a internării, în aceste condiţii, este evident faptul că privarea de libertate în mediul penitenciar constituie o situaţie deosebită, cu amplă rezonanţă în mediul de viaţă al persoanei respective, atât pe durata detenţiei, dar şi după aceea, în libertate.
